Te vei ingropa, te vei pierde si te vei sufoca intr-o lume mica si cu mize mediocre. Ce cauti in Cluj? M-au intrebat amici, ma intreb, uneori, si eu.

Cel mai sincer raspuns ar fi ca m-am ratat in Bucuresti. Din cauza propriilor vanitati si orgolii, am pierdut o batalie, doua, trei. In presa controlata de oligarhi, am ajuns la capat. N-am mai avut unde fugi. Am obosit sa alerg prin redactii, sa tot negociez adevarul cu slugile latifundiarilor de constiinte, sa fac figura de plecat cu sorcova.

Chiar si acum, cand scriu acest text, ei sunt in plina ofensiva impotriva presei libere.

Dan Voiculescu tine lectii la televizor despre independenta presei. Ce-si doreste Felix de la un gazetar? Ne-o spune cu o franchete de oligarh stapan pe antene si ziare: sa fie mai bland, mai prietenos si sa conlucreze cu politicienii. Alfel spus, cainele de paza al democratiei trebuie dresat sa se poarte ca un docil animal de companie.

Prin astfel de semnale, Felix intareste, daca mai era nevoie, disciplina in cazarma propriului trust de presa. Pe 20 iulie, Camelia Voiculescu il soma pe Marius Tuca sa-l concedieze pe Dorin Tudoran din cauza ca-l atacase urat de tot pe papa Felix, facandu-l papagal, general si manipulator al fondurilor lui Ceausescu. Cam nasol, ce-i drept. Si inca pe banii lor. Arc peste timp.

Pe 20 octombrie, adica ieri, papa Felix a descoperit un secret stiut de toti angajatii sai: nu exista presa independenta! Serios? N-am fi banuit.

De el, si de altii ca el, m-am saturat. M-am saturat de eternele jocuri de culise, de intrigi tot mai sofisticate, de manipulari si urzeli dambovitene. M-am saturat de Bucuresti, dar nu de Romania. Mi-a cam ajuns aroganta si autosuficienta unui Centru in care incepusem sa nu-mi mai gasesc locul.

Centrul i-a strivit si marginalizat pe cei mai buni amici, colegi desavarsiti, jurnalisti onesti si cu un comportament public ireprosabil. Treptat, au disparut treptat in fundal. Au platit greselile trecutului sau erorile prezentului, insa nu au cedat, n-au facut nici jocuri, nici compromisuri. Valorile in care noi am crezut nu sunt si valorile cultivate acum la Centru.

Acum, acolo se cauta sluga, executantul, omul depenent, echerul. Daca vreti, gaozarul. Nici politicienii nu stau mai bine: uitati-va la executiile din PNL; uitati-va la teleghidatii din PD sau la presurile din PC.

E altfel in provincie? Nu stiu sigur, dar ma tem ca nu. Spre deosebire de Capitala mare, infectata deja cu toate viciile pamantului, Clujul, capitala Ardealului, are, totusi, o sansa. Aici, constructia institutionala este abia la inceput, iar puterea politica este in zorii consolidarii regionale.

Cand descentralizarea se va produce cu adevarat, iar rolul comunitatii va creste, presa va avea sansa unica de a se ridica pe baze mai curate. Dupa 1 ianuarie 2007, puterea regiunilor se va consolida si din punct de vedere financiar, cu milioanele de euro aflate pe teava la Bruxelles pentru dezvoltarea structurala.

Astfel, grupurile de la Cluj au aparut cumva in mod natural. Puterea politica ia urma banilor. Aparitia unor centre de putere in sanul filialelor din Ardeal, care au colonizat puterea de la Bucuresti, este un semn clar ca puterea regionala se intareste. Exista, insa, riscul major ca puterea regionala sa se construiasca dupa chipul si asemanarea celei de la Bucuresti, preluandu-i toate relele.

Avem exemple recente: proaspat emigrata in Bucuresti, deputatul PSD de Alba, Liliana Tomoioaga, a invatat repede cum sa voteze la doua mani, adica sa triseze. Daca regiunea se va scoli dupa manualul puterii de la Bucuresti, atunci toata tafna ardelenilor impotriva miticismului si balcanismului nu face doi bani. Inseamna ca, de fapt, si noi suntem ca ei.

PSD a dezvoltat, cand era la putere, teoria centrului imaculat, mutand reflectorul asupra baronilor locali, simbolurile coruptiei. Si la Cluj, si aiurea premisele miticizarii puterii exista in mod real. Clujul, la fel ca alte centre regionale, isi joaca de acum viitorul, o miza uriasa: transfomarea sa, in urmatorii ani, intr-o capitala nu doar cu numele.

Depinde, insa, de politicieni si de forta presei locale care se va ridica in jurul puterii regionale daca noile institutii vor fi modernizate dupa chipul Europei sau copiate dupa asemanarea Bucurestiului mult hulit. Ultima varianta ar insemna o noua ratare. A noastra, a tuturor celor care am refuzat sa inghitim gogoasa centrului imaculat.

Si atunci vom avea un motiv puternic sa strigam cat ne tine gura ca ne-am saturat de Romania.