Si multi probabil ca vor publica asemenea anunturi in Moldova, Ucraina sau chiar China.

Producatorii, "in luminile rampei"

Cel putin in acest moment, o buna parte dintre ei - managerii clujeni in special - se pregatesc „sufleteste" sa adopte astfel de muncitori in companiile lor. Motivul, spun ei, este ca aderarea va ridica pretentiile muncitorului roman la un nivel care ar putea depasi nu doar potentialul companiei, ci si realitatea productivitatii muncii prestate de angajatii romani.

Patronii transilvaneni au pareri impartite despre aderarea in UE de la inceputul anului viitor atunci cind vine vorba despre angajatii lor. Cei mai multi vad o oportunitate in faptul ca muncitorii proveniti din tarile mai slab dezvoltate vor vedea in Romania o sansa.

In plus, nu putini considera ca, in acest moment, angajatii romani au pretentii salariale care nu se reflecta in productivitatea si nivelul real de pregatire. De cealalta parte, se afla de regula reprezentantii companiilor mici, care, desi nu se pot plinge de nivelul incasarilor, se tem totusi de pretentiile angajatilor.

Asta in conditiile in care, de cele mai multe ori, investitiile in educarea si formarea personalului lipsesc de cele mai multe ori. Aceste probleme sint manifeste mai ales la nivel de producatori. Companiile prestatoare de servicii, prin insasi natura lor sint scutite de aceste necazuri.

Intre da si nu

"Nici unul dintre angajatii mei, atunci cind au venit in firma, nu stiau ce stiu acum. In toti acesti ani, i-am format, educat, si asta a insemnat bani, investitii. Nu ma tem de aderare. Vor fi muncitori din tarile din Est care abia asteapta sa intre pe o piata europeana. Din acest punct de vedere, Romania va fi un punct de atractie.

Muncitorii vor trebui sa inteleaga ca nivelul salariului este dat de valoarea, cantitatea si calitatea muncii pe care o presteaza. Si nu cred ca romanii le vor face necazuri strainilor veniti sa munceasca la noi", a declarat Valeriu Gherman, managerul unei firme producatoare de mobilier din fier forjat din Cluj-Napoca. Afacerea sa si-a dublat dimensiunile si veniturile in ultimul an.

"Nu ma pot plinge, dar oricum exista o concurenta neloiala facuta de mobilierul produs si importat din China, Indonezia. Ma gindesc destul de serios cum va fi dupa aderare. Daca UE va impune cresterea salariilor la 300-400 de euro, va fi un adevarat dezastru. Nu stiu citi vom rezista pe piata.

E vorba si de pretentiile pe care angajatii le vor avea si pe care UE le va impune", a declarat si Czine Attila, managerul unei firme producatoare de mobila manufacturata din Sfintu Gheorghe, judetul Covasna.