Mircea Abrudean, consilierul presedintelui Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoa- ra, promite ca judetul va beneficia de consultanta europeana de inalta clasa in ceea ce priveste proiectele de atragere a fondurilor structurale, dupa 1 ianuarie 2007. Abrudean a efectuat un stagiu de 3 luni la Bruxelles, in cadrul biroului Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene.

"Am participat la actiunile organizate de birou, la intilniri, la conferinte sau seminarii. A fost o experienta personala foarte importanta", ne-a declarat Mircea Abrudean.

Acesta sustine ca in cadrul intilnirilor a discutat cu reprezentantii unor mari firme de consultanta din Olanda sau Franta, interesate intr-o colaborare cu autoritatile judetului Cluj. „Mi-am dat seama cit de importante sint firmele de consultanta, pentru ca fara ele greu se pot accesa fonduri structurale.

Am gasit firme care ar fi de acord sa faca proiecte pentru obtinerea unor fonduri fara sa primeasca avans, numai cu comisionul de cistig si cu asigurarea implementarii proiectului. Adica asta inseamna ca ei sint dispusi sa riste sa investeasca in proiect nestiind daca vor cistiga", a explicat consilierul presedintelui Nicoara.

Potrivit acestuia, in perioada urmatoare, la Cluj vor veni reprezentantii celei mai mari firme de consultanta din Olanda, interesata de proiectele de dezvoltare a aeroportului si de infrastructura, dar si una dintre cele mai mari firme similare din Franta, care vrea sa dezvolte proiectul spitalului regional de urgenta.