Compania Mechel Campia Turzii si-a redus pierderile. La finalul primelor trei trimestre, compania avea pierderi de doar 5,8 milioane de lei noi.

Aceasta evolutie vine in contextul in care, din luna mai, combinatul siderurgic din Campia Turzii a obtinut in mod constant un profit lunar mic. Acesta insa nu poate compensa deocamdata pierderile insemnate suferite de societate in prima jumatate a anului.

Potrivit conducerii Mechel, pierderile au fost provocate de faptul ca, in primele luni, clientii companiei si-au redus comenzile. Tot atunci insa au izbucnit si proteste de strada ale muncitorilor din Campia Turzii.

Acestia au blocat drumul european care trece prin apropierea combinatului. Ei erau nemultumiti de inchiderea a doua dintre sectii.

Pe fondul relansarii combinatului siderurgic, ele ar putea fi redeschise anul viitor. Este vorba de sectia de laminare si de una dintre otelarii.

Mechel Campia Turzii a fost privatizat in anul 2001. Fabrica, ce se numea pe atunci Industria Sarmei, a fost cumparata de firma elvetiana cu capital rusesc Conares Trading, pentru suma de 27 de milioane de dolari.

Pivoti siderurgici

Conares Trading este o parte a holdingului rusesc Mechel. Acesta mai detine in Romania si fostul Combinat de Oteluri Speciale din Targoviste.

Cele doua combinate din Romania ar urma sa devina pivotii comertului holdingului rusesc cu Uniunea Europeana. Mechel nu va exporta produse siderurgice finite scumpe, pentru care taxele vamale sunt mari.

Reprezentantii companiei vor exporta in Romania doar minereu sau produse semifinite, mai ieftine, pentru care taxele vamale sunt mult mai scazute. Ele vor fi prelucrate in Romania iar apoi vor fi vandute pe piata comuna europeana, fara nici un fel de taxe suplimentare.