Scandalul de la miezul noptii

Lunea trecuta, Calin Gordea a ajuns in jurul orei 12 noaptea in clubul Obsession, insotit de un grup de aproximativ 20-25 de prieteni. S-au asezat pe un coltar din apropierea ringului de dans, iar citiva prieteni i-au cumparat o sampanie de 2 milioane, pentru ca tinarul tocmai implinise 21 de ani.

Dupa o vreme, trei fete s-au apropiat de coltarul grupului lui Calin, iar citiva prieteni ai acestuia au inceput sa danseze cu ele. Scandalul a inceput in jurul orei 1.30, dupa ce mai multi baieti l-au impins pe un prieten de-ai lui Calin care dansa cu una dintre fetele de pe ringul de dans.

Sub ochii bodyguarzilor

Mai multi apropiati au incercat in repetate rinduri sa aplaneze conflictul, stind de vorba cu cei care l-au impins pe prietenul lor. Incercarile acestora i-au enervat, se pare, si mai tare pe scandalagii, unul dintre ei turnindu-i o bere in cap lui Calin Gordea. Calin nu a ripostat, ci si-a pastrat in continuare calmul.

Acelasi tip care i-a turnat berea in cap a fluierat dupa bodyguarzi, acestia aparind dupa nici un minut. Oamenii de paza l-au scos afara „de git“ pe baiatul care dansa cu fata, pe motiv ca ar fi varsat sampanie pe jos, fapt infirmat de mai multe persoane martore la eveniment.

Pe scarile de la intrarea in club, chiar sub privirile bodyguarzilor, prieteni de-ai agresorilor, unul dintre scandalagii l-a lovit cu pumnul pe cel dat afara de agentii de paza. Acesta a cazut la pamint, lesinind. Alti prieteni de-ai lui Calin au incercat sa-l ajute sa se ridice, dar au fost la rindul lor loviti.

Calin Gordea a iesit ultimul din club si, vazind ca agresorii il asteptau, a luat-o la fuga.

Lovit cu o bucata de pavaj?

Potrivit unui martor, care a dorit sa ramina anonim, in acel moment, unul dintre agresori a luat o bucata de pavaj si l-a lovit pe Calin in partea dreapta a capului. Tinarul de 21 de ani a cazut in genunchi. In jur de sase tineri au tabarit pe el si i-au aplicat mai multe lovituri.

Dupa ce agresorii s-au indepartat, Calin a mai facut citiva pasi si a cazut pentru ultima data, in timp ce agresorii fugeau.

Seful Institutului de Medicina Legala, Marius Vartic, nu a confirmat, dar nici nu a infirmat varianta loviturii cu obiectul dur, mentionind ca „acest amanunt va fi facut public doar dupa ce dosarul va fi rezolvat“.

Comandantul Politiei Municipiului Cluj-Napoca, comisarul Herdea Ioan-Rus, sustine ca tinarul din Zalau a decedat luni noaptea in urma unei lovituri de carosabil in zona capului.

Principalul suspect nu-si recunoaste vina

Calin Bondor, de 23 de ani, din Cluj-Napoca, a fost identificat drept vinovatul in cazul mortii lui Calin Gordea ? El a fost vineri arestat preventiv pentru 29 de zile ?

Calin Bodor este cercetat pentru comiterea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte. In cursul zilei de joi, tinarul s-a prezentat pentru a da declaratii in fata anchetatorilor, insa nu a recunoscut ca ar fi cel care a provocat mortea lui Calin Gordea, sustinind ca el „a fost doar implicat in incaierare“.

Calin Bondor nu are antecedente penale si este angajat al unei firme clujene. Potrivit anchetatorilor, existau deja piste ce dovedeau vinovatia lui. Agresorul a inaintat recurs impotriva hotaririi Tribunalului Cluj, care se va judeca cel mai probabil azi sau miine.

Procurorii au in vizor alte sase persoane care recunosc ca au aplicat lovituri in scandalul de luni noaptea. Pina la aceasta ora, au fost audiate peste 20 de persoane in acest caz. Totodata, joi a fost audiat si primarul Emil Boc, care a dat informatii cu privire la semnalmentele agresorului, inainte ca acesta sa fi fost arestat.

In urma cercetarilor, surse judiciare au declarat ca toate persoanele implicate au consumat bauturi alcoolice inainte de scandal, „dar acest lucru nu este relevant pentru cursul anchetei“.

Procurorul Violeta Traistaru a declarat ca „persoane atit din grupul victimei, cit si din celelalte grupuri au aplicat lovituri altor indivizi“. „Ramine sa stabilim daca si alte persoane vor fi puse sub invinuire. In acest caz, scuza provocarii nu se retine“, a precizat Traistaru, purtator de cuvint al Parchetului de pe linga Tribunalul Cluj.

Potrivit procurorilor, martorii au declarat ca durata conflictului a fost foarte scurta, iar victima a fost si ea implicata in mod activ in altercatie.

Tatal principalului suspect in intimplarea de la Obsession, Vasile Bondor, ne-a declarat: „Fiul meu m-a sunat sa-mi spuna ca are nevoie de ajutor, deoarece a fost implicat intr-un scandal in urma caruia un student a murit“. „Calin mi-a spus ca este nevinovat de moartea tinarului respectiv“, a adaugat Vasile Bondor, care si-a insotit joi fiul la Politie. (Ioana OROS)