Pensionarii timisoreni cu venituri ce nu depasesc cinci milioane de lei vechi vor avea parte, si in acest sfarsit de an, de un cadou in valoare de 10.000 de euro din partea edililor municipiului. Mai precis, Primaria a hotarat sa organizeze Revelionul pensionarilor intr-o locatie de lux, care va lasa amintiri de nesters celor 400 de varstnici ce se vor ingramadi pe lista petrecerii.

Hotelul "Strelitia", situat pe o artera principala de la periferia orasului de pe Bega, apartine, oficial, patroanei unor case de schimb valutar, insa este de notorietate faptul ca in spatele intregii afaceri se afla comisarul-sef Vasile Staicu, fostul sef de la UM 0962 Timisoara, nimeni altul decat socrul proprietarei din acte.

"Este iar un aranjament al Primariei"

Criteriile dupa care s-a ales aceasta locatie pentru petrecerea de sfarsit de an a pensionarilor, din cele 50 existente in Timisoara, tin, dupa cum a declarat viceprimarul Adrian Orza, de graba cu care s-a cautat o sala cat mai mare.

Totusi, in cautarea de explicatii, nu poate fi ignorata legatura de prietenie dintre secretarul Primariei, Ioan Cojocari, zis si "Nea Jenica", si fostul sef de la "Doi s'un sfert", Vasile Staicu, legatura care a fost cat se poate de evidenta si dupa modul in care s-au afisat cei doi im-preuna la Ziua Politiei.

"Cred ca daca era dupa domnul Cojocari, acest Revelion al pensionarilor nici nu s-ar mai fi organizat. Locatia a fost aleasa de cei de la Casa de Cultura, care se ocupa de organizare. Important este faptul ca nu platim nimic pentru sala. Cei 350 milioane de lei vechi alocati de Primarie sunt pentru asigurarea me-niului si a programului artistic", a mai spus viceprimarul Orza.

Vestea ca municipalitatea va baga in contul Hotelului "Strelitia" 350 de milioane de lei i-a revoltat, oarecum, pe unii patronii unor unitati similare din oras, care se asteptau la organizarea unei licitatii sau macar selectii de oferte.

Selectia pensionarilor care vor avea acces la Revelion se va ocupa Consiliul Seniorilor, iar participantii vor trebui sa mai achite o suma de 200.000 de lei vechi.