“Proiect Theodora” s-a nascut in anul 1994 prin bunatatea sotilor Florin si Theodora Stoica, doi romani stabiliti in Germania. In dorinta lor de a ajuta persoanele de varsta a treia s-a implicat si Guvernul Germaniei, Universitatea din Hamburg si alte institutii publice dinafara tarii. Acoperirea financiara se asigura din pensiile celor ce locuiesc acolo si din donatii ocazitionale.

Intram insotiti de doctorul Lorand Szentagotai, presedintele Asociatiei. La Camin lucreaza ca voluntar. N-a mai avut concediu de doi ani, dar nici nu se plange.

Ochii ii sclipesc cand vorbeste de “fetele” si “baietii” lui, cum ii place sa le spuna batranilor, si povesteste usor amuzat cum in fiecare seara trebuie sa pregateasca aproximativ 1000 de pastile pentru ziua ce urmeaza. Caldura, geamuri termopan, un brad frumos impodobit ce prevesteste apropierea sarbatorilor, curatenie exemplara si ce e mai important, doar fete fericite.

Pe holul principal, trei doamne ne saluta voioase, stiu ca au venit oaspeti. ”Apoi cum sa fim, ca vremea, cand rau, cand bine”, povesteste una dintre batrane. Multi dintre cei care locuiesc aici nu au pe nimeni si nici un venit lunar, sunt cazuri sociale, insa aici nimeni nu ii trateaza distinct.

“Avem batrani din Iasi, din Bucuresti si chiar un pacient din Viena”, povesteste Lorand. Pentru ca timpul sa treaca mai usor, de doua ori pe saptamana se organizeaza “Ceaiul de la ora cinci”, unde se dezbat teme bisericesti si fiecare poate sa-si spuna pasurile.

Cantec din inima

Mai mult, vara, cei care se pot deplasa, se recreeaza in padurile din Faget, cam de doua-trei ori pe saptamana. “Ne-ati prins chiar intr-un moment in care ne extindem. Vom face un spatiu verde pentru toti locatarii caminului si in special pentru aceia care nu se pot deplasa cu masina”, continua gazda noastra.

Batranii sunt asezati pe etaje in functie de gravitatea bolilor, caci asociatia gazduieste de la schizofrenici sau debili mintali pana la persoane paralizate. La etajul doi e zgomot, spiritul Craciunului i-a cuprins pe cei ce traiesc acolo. Caminul rasuna de vocea puternica si ragusita a unui fost detinut politic, facandu-ti sangele sa inghete.

Privitul stirilor se intrerupe brusc si toti ceilalti il privesc cu atentie. Sufletul batranului canta insa de fericire. Aici are o casa si oamenii care il iubesc, se simte ca intr-o familie. Urcam la urmatorul etaj, in timp ce batranii se tin scai de doctorul Lorand. “Ai zis ca-mi aduci siropul ala de tuse.

Il ai sau nu-l ai?”, il ia la intrebari o batrana maruntica care ne iscodeste insa cu ochi jucausi. Toti il iubesc, il respecta si se roaga zilinic pentru sufletul lui. Pe multi dintre ei i-a adunat practic de pe strada si le-a salvat viata, iar lucrul acesta, mai ales la o varsta inaintata nu poti sa-l uiti.

”Stiu exact care ce hobby-uri are, ce prefera sa manance, sunt ca si copii mei!” adauga doctorul.

La tranta cu strigoii

Adi Adolf are 69 de ani si a muncit o viata intreaga pe un santier. A avut planuri mari in tinerete, vroia sa se faca avocat, insa eveni mentele tulburi din’56 l-au dus la inchisoare. Viata i-a dat inca o lovitura, cand, printr- un siretlic legal si-a pierdut apartamentul in care locuia. A inceput sa bea si sa vanda tot ce se putea vinde ajungand in scurt timp sa doarma in cimitir. “Daca ai credinta curata nu ai de ce sa te temi de asa ceva”, povesteste Adi.

Isi ridica manseta de la camasa si povesteste “Uitati aici m-am taiat cu lama, am vrut sa ma sinucid. Am luat si medicamente dar tot nu am reusit, Dumnezeu nu ma primea la el. Nu mie rusine sa va povestesc, ca doar asta s-a intamplat”. Cu toate ca vecinii au incercat sa-l ajute, Adi isi continua cu incapatanare rutina sinucigasa.

Ziua bea la alimentara din cartier iar noaptea dormea pe platforma rece a sicrielor din cimitirul din Manastur. Cu ajutorul unei persoane care stia de “Proiect Theodora”, Adi a ajuns pe maini bune. ”Ma gandeam ca stau vreo cateva zile si apoi plec”. In primele doua saptamani era slabit si nu putea sa mearga la toaleta sau sa manance.

Au trecut patru luni si Adi nu a plecat si nici nu vrea sa mai plece. E sanatos, si-a gasit linistea sufleteasca pe care multi dintre noi o cautam intreaga viata.

Profesoara melomana

Doamna Edith are 64 de ani, a fost profesoara de filosofie in cadrul Universitatii Babes-Bolyai. Din nefericire, patima alcoolului a nevoit-o sa se interneze la spitalul de Pshihiatrie de la Tarnaveni. Cu ajutorul Bisericii Adventiste, doamna Edith a reusit sa ajunga acasa, la Theodora. Mananca Mozart pe paine si asculta Radio Cultural. ”Domnu’ doctor, bine ca va vad.

Stiti ce va rog, sa-mi aduceti rebus, sa-mi folosesc si eu mintea”, intervine Edith. Aici a reusit sa-si invinga trecutul si sustine ca singura cale de a te vindeca de orice rana sufleteasca este rugaciunea. “Sa-mi spuneti cum va numiti, ca sa ma rog si pentru voi”. Puterea de viata si bucuria din ochii batranilor de la Theodora pot insa face minuni si pentru cei din jur. Lectiile de viata nu se primesc neaparat la biserica.