Adusa de la Roma, mutata mereu dupa interesele stapinirilor vremii, statuia va „poposi“ in curind in mijlocul unei piatete care va fi amenajata la intersectia cu strada Bolyai.

Vechiul amplasament era ilegal

Cunoscut in ultimii ani pentru amplasarea sa pe Bulevardul Eroilor, monumentul Lupoaicei, sau Lupa Capitolina, dupa cum este numit de specialisti, a fost demontat, fiind gazduit de atunci de Lapidariul roman al Muzeului de Istorie a Transilvaniei (MNIT).

In proiectul de modernizare a bulevardului, statuia va avea un soclu asemanator cu cel precedent, dupa cum precizeaza arhitectul Eugen Panescu, director al SC Planwerk SRL. „Statuia Lupoaicei va fi pozitionata la intersectia Bulevardului Eroilor cu strada Bolyai, in mijlocul unei piatete in care se vor mai afla o fintina si copaci“, precizeaza Panescu.

"Vechiul amplasament era intimplator si am inteles ca si ilegal“, adauga acesta. Pe linga aceasta, schimbarile vor mai viza si banda din stinga bulevardului, aceasta urmind sa devina una pietonala, incadrata de copaci si o pista pentru biciclisti.

Clujul, primul oras transilvan al Lupoaicei

Statuia Lupoaicei a fost adusa la Cluj in anul 1921, fiind una din copiile monumentului pe care Roma le-a facut cadou Romaniei la acea vreme. „Clujul este primul oras din Transilvania caruia i-a fost daruita o copie a Lupoaicei“ , precizeaza Tudor Salagean, seful sectiei de istorie al MNIT. Considerata simbol al latinitatii, Lupoaica a devenit si un simbol al Clujului, fiind reprezentata si in stema judetului. Initial, monumentul a fost amplasat in Piata Unirii, pina in 1940, cind a fost transportata la Sibiu, dupa cum precizeaza Salagean.

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, a fost amplasata pe strada Mihail Kogalniceanu, dupa care, in 1973, a fost mutata in fata Primariei Vechi, la intersectia Bulevardului Eroilor cu Piata Unirii. In 1994, Lupoaica a fost transportata la MNIT, unde a fost restaurata, iar apoi amplasata la mijlocul Bulevardului Eroilor.

Adevarata Lupoaica

Statuia originala a Lupei Capitolina este pastrata in cadrul Muzeului Capitolin din Roma si a fost realizata, dupa cum precizeaza istoricul Tudor Salagean, de un sculptor grec anonim in Roma secolelor 6-5 i.Hr. Stilul statuii este unul etrusc, cu influente grecesti, fiind un important monument public al Romei antice.

"Copiii au fost adaugati in secolul al XVI-lea, la cererea Papei Sixtus al IV-lea, care observase ca lupoaica incetase sa mai fie asociata cu legenda intemeierii Romei“, relateaza acesta.