Conducerea Primariei Arad este interesata sa preia sediul ultramodern in care a functionat Directia Regional-Vamala (DRV), pentru constructia caruia a fost cheltuita o suma de 5,8 milioane lei noi.

Surse din cadrul administratiei locale au sustinut ca in sediul fostei directii vor fi mutate mai multe servicii din cadrul municipalitatii, care, in prezent, isi desfasoara activitatea in conditii improprii.

Adjunctul Directiei Regional-Vamale Timisoara, Aurel Matiut, fost sef al institutiei de la Arad, sustine ca sediul va ramane, in continuare, in folosinta vamesilor. "Sediul ramane la noi, la vama. Vor fi preluate doar birourile vamale din Nadlac si Varsand, de catre Politia de Frontiera. Deocamdata, noi activam aici.

Chiar daca credeti ca suntem cam putini, vom fi si mai multi", a adaugat Matiut.

Directia Regional Vamala Arad si-a construit un sediu ultramodern, pe care nu il va mai putea, insa, folosi deoarece institutia va fi mutata la Timisoara. Valoarea totala a investitiei, la data deschiderii finantarii, a fost de 5,8 milioane RON, bani din care au fost amenjati 2.700 de metri patrati in sistem P+4.

Astfel, au fost construite spatii pentru depozitarea arhivei, mai multe magazii pentru depozitarea marfurilor confiscate si birouri. De asemenea, la parter, intr-o locatie speciala au fost amenajate cinci garaje.

In ceea ce priveste imobilul de protocol guvernamental de la Vama Nadlac, conform ultimelor intentii exprimate de conducerea Consiliului Judetean, acesta are toate sansele sa fie redat in folosinta. Edificiul, amenajat intr-o cladire foarte moderna, a fost finalizat in anul 1997, dar nu a fost utilizat decat o singura data.

In cei noua ani insa, constructia s-a degradat, iar acum se intentioneaza reabilitarea ei, pentru a putea fi folosita in conditii optime. Ca o ipotetica sursa de finantare, CJ Arad si Directia Vamala intentioneaza sa propuna Ministerului de Finante alocarea sumei necesare din banii colectati din taxele ecologice, percepute la granita.

Pentru ca sala de protocol trebuie sa aiba si utilitate, conducerea Consiliului Judetean a propus sa fie folosita pentru diverse evenimente, cum ar fi intalnirile bilaterale, vizite ale unor delegatii straine etc.

Investitia necesara se poate ridica la peste 3 milioane RON, dintre care se impune folosirea unei sume considerabile pentru efectuarea de reparatii la acoperis si peretii exteriori si dotarea cu mobilier, nu inainte de a fi facuta o evaluare de catre o comisie speciala.