Aderarea la UE - s-a dovedit foarte curind - nu ne apara de pericole, nu ne apara de balcanisme. Nu ne fereste de autoritarism, nu ne protejeaza de derapaje ale democratiei. Este suficient un motiv de discordie, pentru ca tara sa se balaceasca in mizerie.
Pe malul Dimbovitei se nasc razboaie si se calca in picioare democratia si bunele practici sub ochii blajini ai Curtii Constitutionale. Aceasta, nu doar pentru faptul ca avem de-a face cu personaje sangvine, ci si pentru ca avem o Constitutie buimaca ce lasa loc imixtiunilor intre puterile statului si nu clarifica un lucru extrem de necesar: sintem o republica prezidentiala sau una parlamentara?
Singe pe peretii Palatelor
Politicieni din aproape toate formatiunile, de la stinga la dreapta, au ceva de reprosat Constitutiei actuale. Chiar si cei care au facut-o, parintele ei autoproclamat, recunoaste ca nu e cea mai buna Constitutie. Este o lege care a fost adeseori modificata in functie de vremurile pe care le traiam.
Iata ca la numai trei ani de la ultimul referendum, Constitutia se dovedeste a fi incapabila sa aseze tara in matca ei normala. intre presedintele Traian Basescu si premierul Tariceanu s-a declansat un razboi pe viata si pe moarte. Cel mai probabil ca vom avea, asa cum spunea ministrul Berceanu, singe pe pereti.
Conflict de fond
Dincolo de biletele si piriciuni reciproce, care sint doar pretexte pentru un conflict de fond, razboiul dintre palate are un substrat adinc: presedintele Basescu se considera legitimat cu mai multa putere decit poate exercita efectiv, conform Constitutiei actuale.
Domnia sa se considera investit de puterea votului direct acordat de poporul roman si nu vede in Constitutie un impediment suficient de puternic pentru a nu interveni in treburile statului chiar si atunci cind prima lege a tarii ii interzice.
Iar premierul Tariceanu se considera indreptatit sa administreze tara fara imixtiuni din partea presedintelui, pentru ca lui, ca sef al executivului, Constitutia ii confera aceasta putere.
Handicapul sau insa este acela de a fi fost numit de presedinte pentru a face guvernul si nu ales prin vot liber. Iata o contradictie fundamentala intre putere si legitimare consfintita chiar de Constitutia tarii.
Orice neintelegeri ar fi intre cei doi, tara ar fi trebuit sa aiba o Constitutie care clarifica lucrurile si nu una care le complica si care face ca cele doua institutii importante, Presedintia si Guvernul sa se macine reciproc la infinit.
Republica parlamentara sau prezidentiala?
Aceasta este intrebarea. O republica prezidentiala ar fi aceea in care presedintele este seful executivului. El numeste si demite primul ministru, conduce cabinetul, conduce armata, si poltica externa a tarii. O republica parlamentara face din primul-ministru seful executivului, iar presedintele este ales de Parlament. Nu are prerogative executive.
Neavind competente in numirea premierului, aceasta functie este detinuta de seful partidului care cistiga alegerile parlamentare. in Germania sau Anglia, inca din timpul alegerilor se stie cine va fi premier si cine va face parte din echipa sa.
Functia este ocupata de seful partidului care cistiga alegerile, acesta fiind legitimat cu putere chiar de votul poporului.
Regimul parlamentar este preferat de tarile in care exista pericolul unei democratii instabile. Daca intr-o republica prezidentiala presedintele ales are mai mari sanse sa alunece spre autoritarism, intr-o republica parlamentara, tocmai pentru ca Parlamentul insumeaza diversitatea fortelor politice este mult mai mic riscul unui derapaj antidemocratic.
Constitutia amesteca puterile in stat
O constitutie care sa-i dea peste degete presedintelui atunci cind abuzeaza de putere ar fi o optiune fireasca pentru o tara care a stat o jumatate de secol sub dictatura unui dement. Puterea a fost pentru fiecare presedinte mai mult sau mai putin tentanta, dar Constitutia trebuie sa tina situatia sub control, prin mecanismele firesti ale democratiei.
Tocmai de aceea, ar fi timpul ca si Romania sa instaureze un stat de drept in adevaratul sens al cuvintului. Stat in care separarea puterilor: executiva, judecatoreasca si legislativa sa fie una reala.
Ori, prezenta presedintelui in prezidiul Consiliului Suprem al Magistraturii sau a deputatilor si senatorilor si in executiv si in Parlament in acelasi timp, sint exemple clare de neseparare a puterilor in stat.
