La sfirsitul anilor '60, la Bilea Lac devenise iminenta materializarea unuia dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare a unei zone montane din Romania. Un grup de arhitecti, intre care si Constantin Voiciulescu, a realizat un proiect grandios.

La Bilea Lac urmau sa fie construite, dupa model italian, pirtii de schi, mici hoteluri, sali se sport acoperite, un patinoar in aer liber. Erau proiectate hotelurile «Cristal» si «Bilea Lac», cu circa 350 de locuri de cazare, si alte 1.200 locuri de alimentatie publica.

Capacitatea estimata de beneficiari era de circa 8.000 de turisti pe sezon. Eforturile de atunci s-ar putea finaliza astazi, cu modificarile de rigoare. E nevoie insa de un masiv grup de investitori, interesat sa dezvolte un turism in plina dezvoltare.

Amintiri

Despre caldarea Bilii se spun multe. Mai ales acum, cind in cupa de clestar au rasarit hotelul si biserica de gheata. Unii isi aduc aminte de cabana veche, cind Nelu Virjoaghe era cabanier, iar tante Grete, sotia lui, o sasoaica simpatica, cu obrajii rumeni ca doua mere ionatane.

Ciinele lor, Ulise, apare inca in poze, alaturi de turisti cu pantaloni bufanti sau de vinatori de capre negre care se aventurau in zona. Altii isi aduc aminte de herr Breit, cabanier de mic, care putea sa-ti gaseasca loc la cabana chiar daca era plina ochi.

Atunci nu era telecabina, nici hotelul Bilea Cascada, iar cele ale gurii se aduceau cu magarii, in niste samare puse peste crupa animalului.

Sibienii si muntele

Nu exista nici Transfagarasanul, dar nici paltonarii de mai tirziu, nici excursionistii de duminica, care se dau jos din autocar, in adidasi, sa admire peisajul magnific, din ...bar. Urcatul in munti, mai ales la Bilea, era "o zi de duminica" care se repeta de citeva ori in viata.

Nu era sibian adevarat cel care n-a facut cel putin odata "creasta" de la cap la coada, cu cei 70 de km ai sai, sau care sa nu aiba amintiri placute de la cabanele din zona. Schiurile legate cu cureluse de piele, fara canturi de otel, cu bete cu cerculet, erau greu de dus, iar traseul de la cascada la lac era aproape prohibitiv pentru turisti in timp de iarna. Si totusi veneau schiori la Bilea.

Un deputat deschis la cap

Printre cei care se incumetau sa strabata atita amar de kilometri pentru a se desfata la Bilea Lac era si un activist de partid, cu mari functii la vremea aceea. Era deputat de Sibiu in Marea Adunare Nationala. Il chema Vasile Patilinet. A fost primul care si-a dat seama ce valoare are Bilea Lac si ce s-ar putea face aici pentru turismul montan.

Vazuse alte statiuni montane din Alpi si a putut face comparatie. Suprafata, altitudine, durata zapezii, orientarea spre nord a posibilelor pirtii. Vazuse drumul si a ales momentul potrivit sa-l prezinte marelui conducator. Probabil ca a avut destula miere in glas pentru a-l convinge mai tirziu, pe un sedentar ca Ceausescu, de importanta unui astfel de proiect turistic.

Inceputul

La inceput nu a fost vorba de Transfagarasan. A fost vorba de cea mai mare salba de statiuni turistice din Europa. S-au facut studii, de prefezabilitate, cum s-ar zice astazi. Dupa niste criterii "importate" din Italia. Rezultatele au fost surprinzatoare. Erau conditii naturale mult mai bune decit in foarte multe statiuni de prestigiu ale Europei.

Capacitatea estimata de beneficiari era de circa 8.000 de turisti pe sezon. Baza, data fiind lipsa unui drum care sa duca turistul pina in Caldarea Bilii, era la Glajaria Arpasului, unde era considerata, atunci, pornirea viitoarei statiuni.

Ginduri

Pirtiile de baza pentru sporturile de iarna erau cele de la Bilea Lac si Valea Doamnei. Acolo erau gindite mici hoteluri, sali pentru bowling, curlindg, bowls, un stadion pentru hochei cu pista pentru patinaj viteza si o oglinda de gheata pentru patinaj artistic. Deplasarile se faceau pe schiuri, pe sanii, pe moto-scutere.

Se prefigurau mai multe schi lifturi si transport pe cablu la Bilea Lac si pe Valea Doamnei. Pe toti versantii pina la Bilea Lac erau prevazute circa 35-40 de cabane cu 20-50 de locuri, depozite de alimente, restaurante, sali de sport acoperite. Toate raspindite intr-un peisaj de neimaginat. Erau gindite locuri de popas, gospodarii taranesti cum sint in Austria sau in Alpii francezi.

Erau gindite helioporturi si terenuri de sport pentru perioada de vara. Erau niste investitii uriase care urma sa puna in valoare o zona binecuvintata de Dumnezeu. Investitii care cereau, in faza de constructie si dupa aceea, forta de munca calificata si care, in final, ar fi dat de lucru la toata populatia din zona. Abia pe masura ce se inainta in proiect s-a nascut ideea construirii Transfagarasanului.

Sprijin local

Sub aspect administrativ, in 1968, s-a trecut la constituirea judetelor. Prim secretar al judetului a fost numit Richard Winter. Un mare iubitor al muntelui, de care, ca o paranteza, este legata si reabilitarea drumului spre Paltinis, ramas si astazi in conditii bune dupa 35 de ani. Acest sas a prins din zbor ideea si a "vazut" imensul potential turistic al Bilii. Era un inceput de la care se putea pleca, in ani, in tot judetul. Atunci, Poiana Brasov era in faza de proiect.

Trebuia convinsa comisia Ministerului Economiei Nationale si obtinut sprijinul Ministerului Turismului. La primul minister era sef Gheorghe Dinca, un tip ursuz, de formatie militara, greu de convins. Cei de la Turism erau putin speriati de amploarea proiectului, dar si-l doreau din toata inima. Dar nu aveau curaj sa-l sustina.

Inspiratie italiana

Primul secretar Winter a facut uz de toate cunostintele lui si a reusit sa obtina aprobarile verbale pentru demararea proiectarii. O echipa inimoasa de iubitori ai muntelui a primit sarcina de a demara proiectarea. Printre ei era si arh. Constantin Voiciulescu. „Ne-a chemat la judet si ne-a spus ca ne trimite in Italia pentru a vedea cum au rezolvat italienii o problema de asemenea amploare.

Deoarece printre noi erau specialisti din toate domeniile proiectarii, ne-a rugat sa ne uitam bine, sa studiem detaliile pentru ca noi vom conduce, pe specialitati, fiecare constructie in parte. Ne-am straduit si am scos tot ce am putut din aceasta vizita de documentare", isi aminteste arhitectul.

Vis cu ochii deschisi

Cind s-au intors, au povestit ce au vazut si cum isi inchipuiau ei proiectul "Statiune Bilea Lac". "Au fost momente unice de visare. Am purces la treaba, tinind cont de posibilitatile tarii noastre de a construi asa ceva. Nu era vorba de un sistem bazat pe dezvoltarea proprietatii private, pe economia de piata.

Trebuia sa mergem pe un sistem gen «alimentatie publica». S-au facut studii, cartarea zonei pe sporturi. Trebuia avuta in vedere o axa cazare - alimentatie - agrement, cu toate dotarile necesare. Erau niste germeni a ceea ce am numi acum agroturism. Cu pravalii, cu magazine pentru material sportiv sau de vacanta, cu casa, masa.

Cu vilisoare servite de localnici pentru 10-20 de turisti. La acestea se adaugau instalatii de zapada artificiala, transport pe cablu, drumurile, legatura cu alte zone sau trasee turistice apropiate", isi aminteste arh. Voiciulescu.

Turistul, stapinul nostru

Erau infiintate cabane care nu aveau alt rol decit servirea turistilor. Asigurarea cazarii, alimentatiei si distractiei. „Ca o chestie simpatica, atunci, prin '70, am proiectat cabanute care puteau oferi unei familii sau unui grup posibilitatea sa-si gateasca hrana sau sa o cumpere si doar sa o incalzeasca, luind in calcul ideea ca sint doar in trecere si vor sa inopteze in alta parte.

Ceva gen hotels. Inclusiv mai multe telecabine cu capacitate de pina la 50 de locuri. La pensiuni familiale, cum avem astazi atitea in judet", continua arhitectul.

Spaima de imens

Trebuie sa tinem cont ca atunci nu incepusera sa se lucreze la proiecte uriase, cum sint cele care s-au derulat mai tirziu: Transfagarasanul, Canalul Dunare - Marea Neagra, Casa Poporului. "Cred ca a fost cel mai mare proiect care s-a facut pina atunci. Erau proiectate hotelurile «Cristal» si «Bilea Lac», cu circa 350 de locuri de cazare si alte 1.200 locuri de alimentatie publica.

De aici a venit si zvonul care vad ca s-a pastrat si azi, ca Ceausescu ar fi vrut sa-si faca un hotel de cristal. Era vorba de o cabana la Bilea Lac, de restaurantul «Polar» si de Restaurantul «Paltinul». Pentru amatorii de sporturi de iarna era o oferta irezistibila, iar traseul de la Arpas pina la Bilea era deschis turimului de vara", arata Voiciulescu.

Lupta

Programul era foarte amplu si, imediat, Brasovul, care ne tutelase ani la rindul ca regiune, ar fi vrut si el un "os din ciolan". "Au fost lupte dure, pentru ca macar intrarea spre Statinea Bilea ar fi vrut sa se faca pe la Victoria, nu prin judetul nostru. Winter s-a zbatut si a reusit sa se impuna. Drumul merge de la noi spre Cirtisoara si apoi la Bilea. Nu stiu cu ce l-a convins pe Ceausescu, dar a reusit.

Din pacate, pentru tot acest proiect extraordinar a venit ideea Transfagarasanului, care sa asigure un acces mai usor la ceea ce urma sa devina Statiunea Montana "Bilea Lac". Urma ca, dupa aceasta constructie monumentala, sa se transforme in realitate planurile si proiectele noastre. N-a fost sa fie, pentru ca cineva a avut mai mult succes cu dezvoltarea litoralului si cu canalul «Dunarea-Marea Neagra», dar niciodata nu-i prea tirziu. Bilea, cu toate insusirile ei fermecatoare, este tot acolo si asteapta investitorii.

Proiectele

Proiectele, fiecare in cinci exemplare, pentru fiecare minister care trebuia sa participe la realizarea lui, au incaput intr-un camion. "Am plecat emotionati, ca nu stiam cine ne va primi si ce intrebari ne va pune. Fiecare obiectiv, cit de mic, era proiectat pina la amanunt si avea si o scurta expunere de motive anexata. Pe drum ne-am facut tot felul de ginduri si tot felul de scenarii, dar nu a fost cazul.

S-ar putea ca in arhiva fostului OJT «Carpati» Sibiu sa se mai gaseasca un exemplar din aceste proiecte", crede arh. Voiciulescu.

Cabana Bilea lac

Prima cabana Bilea Lac a fost ridicata in 1904, dar in 1995 a ars intr-un incendiu. Actuala cabana a fost construita pe o fundatie noua si asigura confort de trei stele. Este situata la 2.034 m altitudine, in apropierea Lacului Bilea, cel mai mare lac glaciar (4,6 ha) din Romania. Pina la Bilea Cascada se poate ajunge cu masina, indiferent de sezon. La Bilea Lac se ajunge cu masina doar in sezonul cald, cind intreg Transfagarasanul este deschis, sau cu telecabina, pe timp de iarna.

De curind, Bilea Lac a devenit o atractie turistica prin biserica si hotelul de gheata, construite dupa ideile lui Arnold Klingheis, care le-a vazut in practica facuta de el in tarile scandinave.

Regina sporturilor de iarna

Prin anii '70, in niste conditii de neimaginat astazi, la Bilea Lac se antrena echipa nationala de hochei. In numai citiva ani de antrenament aici, a ajuns, dintr-o echipa anonima, sa joace in Cupa Mondiala si sa invinga SUA, cu 5-4. Prin amenajarile proiectate s-a dorit, de atunci, asigurarea unor conditii optime si la mare altitudine pentru dezvoltarea sporturilor de iarna din Romania. Dar si asigurarea unor conditii de recuperare pentru sportivii din alte domenii, care ar fi putut sa-si petreaca o parte din cantonamente aici.

Mindria Sibiului

In zorii proiectului, marea majoritate a turistilor era formata din sasi si romani, lume buna, care gusta placerea sporturilor de iarna pentru o lunga perioada de timp. Era si atunci un drum ingust, de un lat de masina, erau cararile ciobanesti, si asa zisele scurtaturi ale vreunui conducator de excursie care te mai imbarbata cind iti venea sa te lasi jos, ostenit si sfirsit de drum lung si abrupt. Masini nu avea oricine si traseul de la gara pina sus in caldare era lung. Al naibii de lung.

De aceea, afluxul mare de turisti era dupa...iarna, cind in gradinile din Sibiu inflorea liliacul. Atunci, la Bilea, soarele parea o gaura in cer, pe unde se vira caldura, schiorii erau cu totii la plaja si doar cite o trinteala care iti rascheta pielea soldurilor te mai putea opri din betia lunecusului. Iar urcatul in munti nu era un simplu sport, era o stare de spirit, o duminica asteptata ca slujba la biserica. Indiferent ca erai pentru prima sau pentru a zecea oara aici, ca era zapada sau se vedea lacul din care puteai bea apa linistit, iti promiteai in gind sa revii.

Sa-ti aduci prietenii, iubita, in acest colt de rai din caldarea cerului. Atunci cind copiii de la liceul german, impreuna cu profesorii lor, au pierit sub avalansa, la Sibiu a fost doliu local si fiecare s-a oprit, macar pentru un moment, sa pastreze un minut de respect pentru cei dusi, atunci, dintre noi. Muntele era numitorul comun al prieteniei, era relatia dintotdeauna a omului cu natura, era resursa de energie mereu incarcata.