Consiliul Local al comunei periurbane Sacalaz a vandut, in 2006, in ultima sedinta de plen, doua luciuri de apa, fara sa respecte legislatia in vigoare. Fapta girata de primarul democrat Ilie Todasca n-a scapat vigilentei Prefecturii Timis, care s-a sesizat cu privire la acest caz.

Hotararile 158 si 159 ale Consiliului Local al comunei Sacalaz, aprobate anul trecut, au fost atacate in contencios administrativ de catre Prefectura Timis. Prin cele doua acte au fost vandute, fara licitatie, catre concesionari, doua luciuri de apa. Primul, in suprafata de 6.700 de metri patrati, a fost atribuit contra unei sume ce depaseste cu putin 40 de milioane de lei vechi.

Al doilea, cu o suprafata de 20.063 de metri patrati, a fost vandut cu putin peste 47 de milioane de lei vechi. Doua proprietati consistente din proprietatea comunei situata la cativa kilometri de Timisoara au trecut, astfel, in proprietate privata, contra unor sume despre care reprezentantii Prefecturii spun ca sfideaza bunul simt.

Seful Cancelariei Prefectului de Timis, Laviniu Bedrosian, a declarat ieri ca toata aceasta situatie a fost generata de o proasta evaluare a valorii celor doua proprietati. Drept urmare, Prefectura a solicitat recent Consiliului Local Sacalaz, prin metoda recursului gratios, sa renunte la cele doua hotarari si sa intre in legalitate.

Demersul a fost, insa, sortit esecului, pentru ca primarul PD, Ilie Todasca, nu a dat nici un semn ca ar vrea sa indrepte situatia.

Primarul Todasca sustine ca legea e de partea sa

Edilul comunei Sacalaz a aflat si el de atacul in contencios, dar spune ca legea e de partea sa. Ilie Todasca sustine ca, initial, concesionarea celor doua luciuri de apa catre doua persoane fizice s-a facut prin licitatie si ca acestea au drept de preemtiune asupra baltilor, conform Hotararii de Guvern 550 din 2002.

“Mai mult, in actele cadastrale ale comunei, pe acele suprafete sunt trecute doar «apa» si «stuf», nicidecum lacuri. Apoi, oamenii au transformat doua focare de infectie, locuri de depozitare a gunoiului, in doua suprafete ingradite, curatate, pe care acum se poate pescui”, a spus Todasca.

El nu a dat curs recursului gratios al Prefecturii, deoarece considera ca din moment ce s-au concesionat suprafetele prin licitatie, procedura nu trebuie urmata si in cazul vanzarii. “Oricum, am obtinut un pret bun pentru comuna pe cele doua suprafete, pentru ca am solicitat in Consiliul Local o suma mai mare decat cea rezultata in urma evaluarii”, a conchis edilul din Sacalaz.

Organele abilitate, solicitate sa intervina

Pentru ca situatia evaluarilor celor doua lacuri de la Sacalaz este una care depaseste atributiile Prefecturii, Laviniu Bedrosian spune ca va sesiza Curtea de Conturi, care urmeaza sa stabileasca modul in care s-a stabilit pretulul celor peste 2,7 hectare de luciu de apa.

Evaluarea mult sub pretul pietei a unor bunuri imobiliare este o practica cu care autoritatile s-au confruntat in mai multe localitati din Timis. Acestea sunt hotarate sa sesizeze chiar si Asociatia Nationala a Evaluatorilor cu privire la aceste aspecte.

Procesul in contencios administrativ cu Primaria Sacalaz a fost demarat zilele acestea, iar pana la pronuntarea unei sentinte clare, cele doua hotarari in cauza sunt suspendate de drept. Astfel, concesionarii au in continuare dreptul de folosinta asupra celor doua suprafete, chiar daca nu sunt, inca, proprietari cu acte in regula.

Reprezentantii Prefecturii, in frunte cu prefectul Ovidiu Draganescu, sunt siguri ca vor avea castig de cauza in instanta, iar cele doua luciuri de apa vor fi vandute, pana la urma, prin licitatie publica, ceea ce ar insemna bani in plus pentru comuna de la marginea Timisoarei.