Directorul companiei clujene producatoare de bere “Ursus”, Octavian Buzoianu, a obtinut cea mai mare finantare din fonduri Sapard pentru infiintarea unei “euroferme” de 200 de vaci. Proiectul se cifreaza la 6.450.785 euro, din care o cota de pana la 50 la suta ii va fi rambursata proprietarului din fondurile europene.

Sediul social al SC “Modern Farm” SRL, firma care va construi ferma de vaci in localitatea clujeana Jucu de Sus, are sediul social in spatiul singurului hotel de cinci stele din Ardeal, “Opera Plaza”, o alta afacere a familiei Buzoianu.

Omul de afaceri a prins ultimul tren in aceasta “euroafacere”, intrucat, din cauza depasirii fondurilor pentru Romania, “Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a fost obligata ca, incepand cu 1 august 2006, sa sisteze primirea cererilor de finantare pentru proiectele Sapard, ca urmare a depasirii fondurilor alocate tarii noastre prin acest program”, conform unui comunicat oficial.

Firma lui Buzoianu a primit, insa, certificatul de inregistrare de la Oficiul National Registrul Comertului in 14 iulie 2006, cu circa doua saptamani inainte de sistarea preluarii cererilor.

Prin faptul ca finantarea a fost solicitata in umele unei firme noi, omul de afaceri a scapat de obligatia prevazuta in procedurile Sapard, respectiv cea de a face dovada bonitatii fiscale a faptului ca nu are datorii la institutii publice etc.

Norocul SC “Modern Farm” s-a repetat si la suma obtinuta drept finantare, care este aproape de doua ori mai mare decat urmatorul proiect ca valoare dintre cele aprobate pentru judetul Cluj.

Afaceri de familie

Octavian Buzoianu a fost extrem de prolific in dezvoltarea de noi bussines-uri in ultima perioada. Pe langa postul executiv pe care il ocupa in multinationala “SABMiller”, care detine pachetul majoritar al companiei de bere “Ursus”, omul de afaceri clujean a mai cumparat, alaturi de fratele sau, fosta fabrica de dulciuri “Feleacul” SA.

Din activele situate in centrul orasului ale fostei fabrici interbelice, familia Buzoianu a ridicat singurul hotel de cinci stele din Ardeal, “Opera Plaza”.

Pe un alt amplasament al societatii, pe care au relocalizat-o in afara orasului, omul de afaceri intentioneaza sa dezvolte un proiect rezidential, intitulat “Rezident Park”, care va reuni cateva sute de apartamente, precum si spatii comerciale si birouri.

USAMV - partener la profitul lui Buzoianu?

Potrivit reprezentantilor Directiei Agricole, din informatiile pe care le detin acestia, proiectul “Modern Farm” este realizat in parteneriat cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca. “Din cate stim noi, universitatea a venit cu terenul, iar societatea cu restul”, a declarat directorul institutiei, Iuliu Suatean.

Din pacate, nici reprezentantii USAMV si nici Octavian Buzoianu nu au raspuns la telefon pe tot parcursul zilei de ieri, pentru a ne putea explica in ce consta acest parteneriat.