De ani buni se tot vorbeste despre "specificul” pietei clujene de media. Nicicum nu se pot face tiraje pentru ca orasul are un public aparte, sucit, pretentios si greu de inteles! Aparitia stenogramelor din cazul Gazeta ar putea contine cheia acestei „specificitati”. Clujenii nu citesc publicatii contrafacute nici daca sint strinsi cu mijloacele santajului.

Probabil ca o anume decenta i-a indemnat pe multi sa intoarca privirea spre cealalta parte a strazii, unde nu erau tarabe cu ziare. Altfel nu se poate explica toata aceasta reticenta fata de presa tiparita. Din aproape in aproape, omul interesat sa citeasca o publicatie a fost impins spre indiferenta.

Cum a fost posibil ca o cooperativa de presa sa se intinda pe mai tot nordul Transilvaniei? De unde vine ea? Daca tot a fost identificat un grup infractionar, fenomenul a inceput si s-a sfirsit cu acesta? Cit de corecta este mirarea lui Emil Boc - nevinovatul si nestiutorul in cazul Gazeta? Dar serviciile prestate de Daniel Buda?

Oricit ar parea de curios, santajul de presa are o istorie mai veche. Nu ma refer la practicile similare din perioada interbelica! Nu cred ca o cunoastere aprofundata a istoriei presei romanesti are vreun rol. Mai degraba dezinvoltura din privatizarile minarite a impins presa spre aceleasi practici. Exemplul nefericit al politicienilor si acolitilor au facut din multe ziare masini de stors bani.

Nu Gazeta si Liviu Man au patentat procedeul. Doar l-au perfectionat. Citind stenogramele inregistrarilor observam ca in cooperativa activau oameni care au lucrat impreuna la Ziua de Ardeal, la Buna Ziua, Ardeal si chiar la Ziua de Cluj.

Practicile incorecte de strins bani din publicitate n-au aparut de la data inregistrarilor DIICOT si nici cu putin timp inainte ca decizia investigatiei sa fie luata! Sumele exorbitante strinse de ziarul Ziua sint anterioare. Practica unor jurnalisti din capitala a facut scoala si a nascut performeri si tehnici.

Cu ani in urma, am scris despre presiunea la care s-a recurs in mai multe ziare din capitala. Numai reactiile orchestrate ale oamenilor de afaceri, ale celor din publicitate au facut ca practica sa se mai domoleasca. Ce au generat publicatiile clujene nascute din francizarea performerilor din Bucuresti, se vede abia acum! Citind insa stenogramele, se vede destul de clar.

Atita doar ca parchetul se rezuma la grupul organizat din trustul Gazeta? De ce nu sint cercetate practicile similare din celelalte publicatii, mai ales ca in unele cazuri discutiile ne arata ca in morisca santajului erau implicati si oameni de la Ziua, Romania Libera, Ziua de Cluj sau Buna Ziua, Ardeal?

Daca Emil Boc ar fi un bun clujean ar pleda pentru o cercetare completa. O curatenie pina la capat n-ar fi decit benefica, chiar daca ea l-ar include si pe Daniel Buda si pe alti adepti ai practicilor de la Gazeta. Banditismul de presa a facut scoala, cariera si victime. El e doar boala politicienilor intinsa si-n lumea presei.

Daca e sa scriem despre coruptie, nu putem reduce totul la beneficiarii din institutiile publice. Curatenia ar trebui extinsa si la presa.

Daca ar fi sa dam o bila alba actualei puteri, atunci ea poate fi data pentru acest inceput de curatenie. Dar fara continuare, el ramine ca un foc de paie si ca o scuturare dintr-o situatie de exasperare!