In toate bisericile catolice din lume a fost celebrata, ieri, o slujba speciala, dedicata persoanelor bolnave. La parohia greco-catolica din cartierul clujean Manastur, “Coborarea Spiritului Sfant”, una dintre cele mai importante comunitati din capitala Ardealului, slujba a fost tinuta de parohul locului, pr. Ovidiu Lapuste.

In capela din subsolul bisericii parohiale, aflata spre finalul lucrarilor de constructie, mai precis de finisare a interiorului lacasului de cult, peste 300 de credinciosi au participat la liturghia tinuta pentru persoanele bolnave. Traditia acestei zile este legata de aparitia Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, in Franta, in fata unei fetite pe nume Bernadetta.

Aparitia misterioasa avea sa-i descopere micutei una dintre viitoarele dogme ale Bisericii Catolice, cea a neprihanitei zamisliri a Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului, promulgata la mijlocul secolului XIX.

“Este o slujba la care ne rugam pentru cei aflati in suferinta, caci nu se stie, poate si noi vom ajunge intr-o zi pe pat, bolnavi. Ce pot sa le doresc celor bolnavi, decat ceea ce imi doresc si mie: sanatate”, a spus una dintre femeile care a participat la slujba.

Si parintele Ovidiu Lapuste a subliniat faptul ca pe langa faptele concrete, de ajutorare a persoanelor aflate in suferinta, crestinul are si datoria spirituala de a se ruga spre folosul celor aflati la pat.

El a spus ca daca la capataiul celor bolnavi aducem adesea flori, trandafiri, acestia se vestejesc peste cateva zile, in schimb, rugaciunile, aceste flori ale spiritului, vor ramane vesnic vii si proaspete.

In aceste zile, persoanele consacrate, precum calugarii si calugaritele sau preotii viziteaza spitalele pentru a aduce alinare celor aflati la pat.

Chiar episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PSS Florentin, dupa slujba tinuta la Catedrala greco-catolica din Cluj-Napoca, unde, pe langa sfanta slujba, au fost tinute cateva discursuri de catre membri ai Asociatiei Medicilor Catolici din Romania, a vizitat Sectia de Copii a Spitalului Oncologic din oras.