Conducerea societatii de termoficare "Termoprest", din orasul hunedorean Petrila, a prejudiciat bugetul firmei cu cel putin 600 de milioane de lei vechi, suma fiind calculata drept prejudiciu estimativ in doua dosare aflate in lucru la Politie. Cercetarile continua si vor fi extinse si la alte cauze, astfel ca prejudiciul final ar putea fi mult mai mare.

Intr-un prim dosar, cu numarul 85.073/2007, directorul societatii, Ionel Mogoi, impreuna cu contabila-sefa, Ana Magher, sunt cercetati penal pentru modul in care au inteles sa faca unele achizitii publice de materiale, prin eludarea legii.

"Pentru a nu depasi valoarea de 2.000 de euro, stabilita legal, au fracturat contractul de achizitii in cinci contracte, atribuite catre aceeasi firma, «Comedexim» SRL Targu Jiu", a declarat subcomisarul Ovidiu Zaharia, din cadrul Biroului de Investigatii Criminale.

De asemenea, cei doi ar fi incalcat prevederile Ordonantei de Guvern 34 si prin prelungirea prevederilor contractului initial, pe un an, prin intermediul unui act aditional. Prejudiciul estimativ in acest caz a fost calculat la 10.000 de euro.

Cel de-al doilea dosar aflat pe masa politistilor, inregistrat cu numarul 85.069/2007, a pornit in urma unei plangeri penale prealabile, depuse de reprezentntii Asociatiei Proprietarilor de Apartamente nr. 1 din Petrila.

Acestia au fost somati sa plateasca suma de 231 de milioane de lei vechi reprezentand contravaloarea unei cantitati de carbune pentru centrala de cartier, care in realitate nu a existat.

Sefii "Termoprest" sunt cercetati penal pentru comiterea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si inselaciune. "Ne-au sesizat faptul ca firma de termoficare le-a emis cinci facturi in valoare de 231 de milioane de lei, ce reprezinta contravaloarea carbunilor pentru centrala termica.

Carbunii apar in acte ca fiind livrati, insa nu au ajuns niciodata la destinatie", a mai spus subcomisarul Ovidiu Zaharia.