Liderii filialelor de partid din judetul Sibiu au intrat deja in febra campaniei electorale pentru alegerile europene, programate pentru luna mai. Personaje politice vechi sau noi sunt readuse in atentia alergatorilor cu intentia de a acumula un numar cat mai mare de voturi pentru formatiunile care vad in acest scrutin principalul test electoral in perspectiva anului 2008.

Spre expemplu, in municipiul Medias, democratii locali au anuntat ca pe listele deschise pentru sustinerea candidatilor regionali la Parlamentul Europei au fost acumulate deja peste 4.000 din cele 8.000 de semnaturi unice pe care membrii organizatiei locale sunt decisi sa le stranga in termenul prevazut de lege.

"Avem obligatia la nivelul judetului de a strange peste 30.000 de semnaturi pentru sustinerea candidatilor nostri.

Am strans deja 1.500 dintre cele 8.000 de iscalituri pe care le-am planificat pentru nordul judetului si consideram ca vom duce la bun sfarsit aceasta campanie pentru ca alegatorii manifesta interes pentru candidatii nostri", a declarat purtatorul de cuvant al PD Medias, Gheorghe Roman.

Candidatul pe care democratii sibieni l-au propus pe listele regionale pentru alegerile din Parlamentul European este Ioan Hambasan. In opinia colegilor sai de partid, candidatura unui politician tanar este un semnal trimis electoratului referitor la intentiile PD de improspatare a clasei politice romanesti.

Si liberalii mizeaza pe candidatura unui tanar. Este vorba de un om de afaceri de numai 26 de ani, Dragos Dicu, fiul vicepresedintelui Consiliului Judetean, Gheorghe Dicu (PNL). Presedintele filialei, Eugen Mitea, este de parere ca persoana nominalizata arata electoratului ca si tinerii se pot implica serios in politica si ca liberalii raman consecventi promovarii ideilor politice progresiste.

Singurii care aduc in fata electoratului un candidat de varsta a doua sunt reprezentantii PSD Sibiu. Liderii organizatiei judetene au anuntat ca vor sprijini candidatura deputatului Radu Podgoreanu.

Vechi si nou cu PSD si Radu Podgoreanu

Parlamentarul, cunoscut mai mult pentru comportamentul sau politic excentric, ocupa prima pozitie pe listele social-democratilor pentru Parlamentul European si, daca electoratul se va lasa convins de programele PSD, politicianul lansat de la Bucuresti va obtine cu siguranta un mandat european.

Prezentat recent la Sibiu, Podgoreanu a intrat deja, neoficial, in campania electorala si a facut vizite "de informare" in zona Marginimii Sibiului. El le-a promis locuitorilor de aici, care se ocupa cu oieritul, ca va incerca sa gaseasca solutii pentru ca traditiile economice locale sa nu dispara sub presiunea necesitatii de a respecta normele sanitare europene.

Trebuie mentionat ca activitatea oamenilor este amenintata cu aplicarea prevederilor Ordinului 301 al ANSVSA privind conditiile de producere si comercializare a produselor alimentare traditionale.