Institutul Cultural al Romaniei din Budapesta a organizat, recent, un concert dedicat aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Evenimentul a fost sustinut de orchestra simfonica a Filarmonicii din Arad, la pupitrul dirijoral aflandu-se Dorin Frandes.

Trebuie spus ca a fost pentru prima data cand institutia din capitala Ungariei a putut aduce o orchestra simfonica la o manifestare.

De asemenea, repertoriul ales a cuprins piese din creatia simfonica europeana. Nu au lipsit, de pe lista autorilor, Enescu, Bartok, Liszt, Debussy sau Wagner.

Solistul concertului a fost pianistul grec Giorgios Konstantinou, un tanar artist care a mai colaborat cu orchestra simfonica aradeana.

Directoarea Institutului Cultural Romanesc din capitala Ungariei, Brandusa Armanca, a subliniat ca manifestarile culturale organizate in acest an la Budapesta sub genericul: "Romania - Cultura pe val" beneficiaza de un buget generos.

Succesul concertului orchestrei simfonice aradene l-a constituit si faptul ca sala in care s-a desfasurat spectacolul, prima in care a functionat Parlamentul Ungariei, aflata acum in proprietatea Institutului Cultural al Italiei, s-a dovedit neincapatoare pentru spectatori.

"Au fost aplauze generoase, au fost bis-uri, publicul parca nu mai vroia sa plece, vrajit de maiestria artistilor aradeni", a spus Brandusa Armanca.