Atmosfera din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Valcea este destul de tensionata in ultima vreme. Articolele aparute in presa cu privire la atitudinea lui Ion Nicolaescu, seful ITM Valcea fata de subordonati au facut ca situatia sa nu fie tocmai roz pentru domnul in cauza.

Desfacerea contractului de munca a Laviniei Carstoi, seful Corp Control si Relatii de Munca din cadrul aceleiasi institutii pe motiv de “incompetenta profesionala” I-a adus lui Nicolaescu un proces pe rol. Functionarul public concediat se considera nedreptatit si a luat calea instiantei pentru a-si gasi dreptatea.

Ba mai mult, aceasta s-a adresat intr-un memoriu Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, in care precizeaza in ce situatie se afla si cum decurg lucrurile in ograda ITM Valcea. Pentru a face totul ca la carte, Lavinia Carstoi s-a adresat inclusiv prefectului de Valcea, Anuta Handolescu explicandu-I acesteia varianta sa. “Am sesizat toate institutiile abilitate sa rezolve acest caz.

Consider in continuare ca am fost si sunt nedreptatita de decizia luata de Ion Nicolaescu, fara ca acesta sa aiba motive intemeiate. M-am adresat atat ministerului cat si prefectului, unde am explicat cum sta situatia in cazul meu. Doamna prefect m-a ascultat si a sustinut ca trebuie sa las ca instanta sa se pronunte.

Pe de alta parte tot domnia sa mi-a explicat ca un functionar public nu poate fi concediat oricum, ci doar in baza unor motive legale intemeiate conform legii 188. De asemenea, am primit si un raspuns mai mult decat elocvent de la minister in care mi se spune ca se confirma cele relatate de mine.

Astept sa vad cum vor decurge lucrurile in continuare, dar oricum eu merg pana la capat”, a declarat Lavinia Carstoi. Dupa intalnirea avuta cu reprezentantii Partidului Democrat Valcea, prefectul Anuta Handolescu le-a adus la cunostinta acestora ca pana marti (n.r. 27 februarie) asteapta un raspuns clar cu privire la situatia din ITM Valcea si a lui Ion Nicolaescu.

De altfel, conducerea PD-ului valcean s-a intrunit ieri pentru a lua o decizie in cazul lui Nicolaescu, daca ii mai acorda sau nu sprijinul politic.

Ciudat este faptul ca, desi seful ITM Valcea sustine ca “totul este o diversiune, o razbunare politica a Laviniei Carstoi si a Aurorei Gherghina impotriva PD-ului”, chiar incriminata, Lavinia Carstoi este membru cu carnet de partid la aceiasi formatiune politica ca si Nicolaescu.

“Sunt convinsa ca apraope toti cei care fac parte din conducerea PD Valcea nu au stiut ca sunt membru de partid de aproximativ 1,5 ani. Acest lucru mi-a fost confirmat si de Samoil Valcu, omul la care am fost pentru a-I aduce la cunostinta acest lucru. Domnul Valcu mi-a vorbit foarte frumos si a ramas uimit cand I-am aratat carnetul de partid.

Am vorbit si cu domnul Jurcan, acum ceva vreme, cand si dansului I-am adus la cunostinta situatia din ITM Valcea si ca sunt membru de partid, asta doar pentru a nu mai sustine nimeni ca ma vreau sa ma razbun pe PD. Nu caut razbunare, ci dreptate. Nu are nimeni ce sa imi reproseze, mi-am facut treaba cum am stiut eu mai bine. Am rabdare, insa adevarul va iesi la iveala.”, a mai precizat Carstoi.

PD-ul trebuie sa se decida

Asa cum prefectul a anuntat ca asteapta decizia conducerii PD Valcea in cazul lui Ion Nicolaescu, asa asteapta si Lavinia Carstoi, dar si angajatii ITM Valcea. Majoritatea functionarilor publici care lucreaza la ITM au ales tacerea si nu doresc sa vorbeasca cu presa sau cu altcineva despre tensiunile de la locul de munca.

Momentan, institutia este condusa de Ion Nicolaescu, in calitate de inspector sef, deoarece inspectorul sef adjunct, Aurora Gherghina si Lavinia Carstoi, seful Serviciului Control Relatii de Munca, se afla in concediu medical. Asta, datorita lui Nicolaescu care a revocat decizia de desfacerea a contractului de munca pentru Carstoi, pana ce aceasta se va intoarce din concediu medical.

Pentru a afla si parerea unui reprezentant al Partidului Democrat, filiala Valcea, l-am contactat telefonic pe Romulus Bulacu, presedinte executiv care ne-a spus cum stau lucrurile din punctul domniei sale de vedere. “Pai inca nu ne-am intalnit pentru a va spune ce decizie s-a luat in privinta domnului Nicolaescu.

Cat priveste pe doamna Carstoi, am aflat foarte tarziu ca este membru al Partidului Democrat. Insa nu cred ca acest lucru este extrem de important.Ce trebuie sa fie membru de partid? Problema este ca este o institutie in care nu trebuie sa se faca politica.Nu trebuie sa implicam partea politica. Problema este ca institutia sa functioneze la parametrii normali.

Nu ma intereseaza ca este X sau Y, avem nevoie de management performant si oameni de calitate, pentru ca noi ii sustinem politic. Atata timp cat este imaginea partidului in joc trebuie sa fim extrem de atenti. Ca ei dau vina pe politica, pe politicieni, e treaba lor. Insa ca au aparut atacuri impotriva lui in presa, sunt de parere ca nu a stiut sa gestioneze situatia.Vom analiza situatia.

Se pare ca domnul Nicolaescu este de buna credinta, dupa analiza facuta de mine, dar probabil nu a stiut sa gestioneze situatia.”, a declarat Romulus Bulacu.

Afaceri in familie?

Tot in urma scandalului declansat de Lavinia Carstoi au iesit la lumina mai multe increngaturi in care Ion Nicolaescu este actor principal. Ana Maria Patru, candidatul PD-ului la alegerile europarlamentare si presedintele Autoritatii Electorale Valcea detine o firma de consultanta, Sc Ana Consulting SRL.

Societatea democratei in cauza este una dintre cele trei firme autorizate ca furnizori de formare profesionala in judetul Valcea. “La DMSSF Valcea exista trei societati autorizate ca furnizori de formare profesionala conform OG 129-2000. SC Multipro Consult SRL, Sc Napravo SRL si Sc Ana Consulting SRL. Aceste firme detin autorizatia pentru sustinerea cursurilor pentru protectia muncii.

Pentru a obtine autorizatia de la noi, managerii societatilor acreditate trebuie sa depuna la secretariatul tehnic un dosar, execut de ei, prin care sa ateste ca au ca obiect de activitate alte forme de invatamant, cod CAEN 8042 si metodologia autorizarii.

Dupa ce dosarul este depus la secretarit, el merge mai departe in Comisia Tehnica de Autorizare din care fac parte reprezentanti ai patronatelor, sindicatelor, AJOFM Valcea si ai ISJ Valcea, presedintele acestei comisii este doamna Lacramioara Balan. Comisia de autorizare numeste niste evaluatori care se afla in baza noastra de date.

Acesti evaluatori sunt fie din cadrul ITM Valcea, fie din cadrul altor institutii. Pana la aceasta data sunt acceptate ca si evaluatori patru persoane. Nu intotdeauna au fost numiti evaluatori de la ITM, ca s-a intamplat vreodata, asta este o intamplare. Firmele care doresc autorizarea trebuie sa mai achite o taxa in valoare a doua salarii minime garantate in plata, meomentan 780 lei.

La nivel de tara exista 27 de firme autorizate sa tina aceste cursuri, iar cu cele din judetul nostru sunt in total 30 ”, a declarat Doina Stroe, consilier juridic in cadrul DMSSF Valcea. Este cam curios, cum doar trei firme din judet au aobtinut aceasta autorizatie, iar una dintre ele apartine unui democrat valcean, colega de partid cu seful ITM Valcea.

Din pacate am incercat sa o contactam telefonic pe Ana Maria Patru, insa aceasta avea telefonul inchis. Astfel nu stim ce parere are democrata despre toate aceste coincidente, insa vom cerceta. Cat priveste atitudinea prefectului judetului Valcea, Anuta Handolescu cu privire la acest caz, aceasta a ramas ferma pe pozitie. “Imi mentine cele afirmate in urma cu o saptamana.

In cazul in care nu inceteaza conflictele din cadrul ITM Valcea imi rezerv dreptul de a informa ministerul despre ceea ce se petrece la noi in judet. Am avut intrevederi atat cu domnul Nicolaescu, cu reprezentantii Partidului Democrat cat si cu functionarul public Lavinia Carstoi.

Sper ca acest scandal sa inceteze si activitatea din cadrul ITM Valcea sa isi urmeze cursul normal”, a mai precizat Anuta Handolescu. Vom astepta cu nerabdare decizia PD Valcea in privinta retragerii sprijinului politic lui Ion Nicolaescu, pentru ca este posibil sa avem parte de surprize.