Confruntat cu posibilitatea respingerii proiectului care viza plata a 230 de miliarde de lei din bugetul local pentru rascumpararea retelelor CET, primarul Stavarache a fost nevoit sa accepte solicitarea Opozitiei de a se organiza o sedinta extraordinara pe acest subiect.

Cei sapte consilieri liberali prezenti la sedinta de miercuri, 28 februarie, erau singurii dispusi sa voteze pentru plata celor 230 de miliarde de lei catre CET. Conservatorii au anuntat ca se vor abtine de la vot, trei dintre cei patru independenti s-au aratat dispusi sa voteze la fel, iar cei cinci consilieri PSD declarasera ca se vor abtine si ei.

In acest caz, ar fi fost 12 abtineri, in conditiile in care acesta era numarul de voturi necesar aprobarii.

Ofensiva a fost inceputa de conservatori, care au reprosat, prin vocea lui Gabriel Lupu Stanica, faptul ca administratia a reusit sa gaseasca temeiuri legale si pentru a se da bani si pentru a nu se da bani CET-ului.

"O data gasim motive pertinente sa trecem aceste retele fara plata in domeniul public, iar alta data gasim argumente la fel de legale pentru a le transfera fara plata. Cind a fost corect si cind nu?" - a intrebat Lupu.

Problema transferului retelelor de la CET in domeniul public a fost ridicata prima data anul trecut.

Atunci consilierii au aprobat propunerea Primariei de a se plati suma de circa 230 de miliarde catre CET. Citeva luni mai tirziu, Primaria s-a razgindit si a cerut consilierilor sa voteze micsorarea sumei la numai 70 de miliarde pentru ca, la inceputul lunii februarie, primaria sa solicite consilierilor sa voteze trecerea retelelor fara plata.

Cireasa de pe tort a fost pusa in sedinta de miercuri, cind Primaria a revenit la solicitarea de a se face trecerea retelelor contra sumei de 230 de miliarde.

Sedinta extraordinara

Dupa ce conservatorii au anuntat ca se abtin, si consilierii PSD au anuntat ca vor face acelasi lucru. "230 de miliarde sint bani multi. Nu sint ai nostri, ci ai cetatenilor acestui oras care ar trebui intrebati daca sint de acord sa se plateasca aceasta suma la CET", a spus George Bogatu.

El a acuzat ca banii acestia ar urma sa fie platiti firmelor care lucreaza pentru CET si care ar fi de fapt "clienti politici ai actualei adiministratii".

El a spus ca PSD va propune in sedinta viitoare un proiect de hotarire care sa dizolve AGA de la CET si sa institue un Consiliu de Supraveghere format din toti consilierii locali, pentru a se investiga care este cauza situatiei financiare mai mult decit delicate in care se afla CET Bacau.

Propunerea a fost acceptata si de consilierii conservatori, care au aruncat vina pe liberali deoarece Consiliul de Administratie al CET ar fi format numai din membri ai acestui partid. Dupa aproape o ora de discutii, in care consilierii au trecut la atacuri verbale, s-a hotarit ca problema transferului retelelor sa se dezbata intr-o sedinta extraordinara miercurea viitoare, la sediul CET.