Democratii constanteni se mandresc de faptul ca "au dat” tarii actualul presedinte. Acelasi presedinte, Traian Basescu, este insa cel care, in urma cu cativa ani, din pozitia sa la acea data de presedinte de partid (al Partidului Democrat) decidea sa faca ordine in organizatia constateana a PD.

De ce asa? Ei bine, organizatia PD Constanta a fost, parca dintotdeauna, una a razvratitilor sau, mai degraba, a intereselor. Basescu decidea, asadar, ca lucrurile trebuie sa se schimbe si ca un nou presedinte de organizatie la malul marii va aduce si mai multe procente, dar si o distantare a membrilor de partid de banuiala ca ar colabora fie cu PSD, fie cu Radu Mazare.

Solutia a fost reintoarcerea lui Stelian Dutu in partid, pe pozitia de presedinte de organizatie constanteana, Traian Basescu parand sa „uite”, de dragul PD, ca Stelian Dutu l-a sprijinit, la un moment dat, tocmai pe Radu Mazare. Insa acestea sunt povesti care poate nu mai au, acum, aceeasi relevanta. Nu in totalitate. Insa, intr-o oarecare masura, istoria se repeta.

Din pacate (ar zice unii democrati), acum presedintele PD nu mai este Traian Basescu, cel care se simtea legat intr-un mod special de organizatia de la malul marii (chiar daca aceasta nu i-ar fi asigurat niciodata, de exemplu, sansa de a candida pentru Primaria Constanta, impingandu-l spre Bucuresti). Presedinte al PD este, sa nu uitam, Emil Boc.

Pentru ca presedinte al PD este Emil Boc si nu Traian Basescu, se pare ca decizia de la „centru” de a face ordine in itele care incep sa se incalceasca la Constanta, intarzie sa apara. De exemplu, spunea la un moment dat onor presedintele PD Emil Boc, liderii democrati care au probleme cu justitia vor fi trasi politicos „pe dreapta” pana la rezolvarea problemelor.

Intre timp, se pare ca Boc a uitat sau a dat o alta interpretare celor declarate anterior, asa incat deputatul Stelian Dutu este in continuare presedinte al PD Constanta, in ciuda problemelor pe care le are cu Departamentul National Anticoruptie.

Nu spune, de fapt, nimeni ca Dutu ar fi obligat sa se retraga, numai ca la mijloc poate aparea urmatoarea dilema: este liderul Emil Boc un politician consecvent ori este unul dintre multii politicieni care azi spun „alba” iar maine „neagra”? Si, revenind la „istorie”, mai exact „citand” din experienta Partidului Democrat de pe vremea cand lider al

acestei formatiuni politice nu era Emil Boc, mai exact in 2001, a existat o situatie asemanatoare cu cea prin care trece astazi Stelian Dutu. Mai exact, daca memoria nu ne joaca feste, in 2001 actualul primar al Medgidiei, Dumitru Moinescu, a renuntat sa mai candideze pentru sefia organizatiei pe motiv ca se afla in atentia oamenilor legii.

Concluziile, in aceasta situatie, le trage fiecare dupa cum il lasa inima sau gruparea democrata din care face parte... Iar aici trebuie spus ca, la fel ca si in trecut, in momentul de fata PD are, la Constanta, cativa poli sau „polisori” care magnetizeaza membrii simpli de partid cand intr-o parte, cand in alta.

Dupa cum dadea de inteles chiar presedintele Stelian Dutu chiar vineri, in cadrul unei emisiuni, o anumita grupare (de fapt persoane din PD - fapt care nu poate demonstra decat ca nu exista unitate absoluta) incearca sa il schimbe din functie.

Tot Stelian Dutu a facut referire, in acest context, la Dumitru Moinescu (adevarul este ca istoria dintre cei doi a fost intotdeauna zbuciumata: cand dusmani, cand prieteni de revenire in partid... si din nou dusmani), dar si la Viorel Pana, fost senator PD si "stapan” pe situatia din organizatia constanteana pana acum cativa ani, mai exact pana in momentul in care Traian Basescu decidea sa schimbe conducerea democrata de la malul marii.

In contextul declaratiilor lui Stelian Dutu de vineri nu putem sa omitem un mic element dintr-o anumita discutie pe care acesta a purtat-o cu ziarul nostru, cand domnia sa a catalogat, in prima instanta, informatiile potrivit carora se doreste inlaturarea sa din functie drept „zvonurile ziarului Replica” (a mai enumerat dansul cateva ziare, dar nu este cazul sa facem reclama gratuita).

La sfarsit de saptamana insa, se pare ca Stelian Dutu s-a razgandit si a admis ca intr-adevar se doreste acest lucru, iar ca persoana care l-ar „lucra” ar fi Dumitru Moinescu. „Am treaba deocamdata la Medgidia.

Nu ma intereseaza functia domnului Dutu”, a replicat Moinescu, explicand, cu aceasta ocazie, si insinuarile deputatului democrat in legatura cu anumite intalniri pe care primarul Medgidiei le-ar avea cu Viorel Pana: „Pana e mai degraba prieten cu Dutu. De ce l-as sustine eu sa revina in partid? Sa nu uitam totusi ca, in 2002, Dutu a aranjat cu Pana excluderea mea din partid...

Relatia lor este eterna. Iar eu cu Pana nu m-am mai auzit din 2002 pana acum decat de doua ori, de sarbatori, cand el m-a sunat ca sa imi ureze toate cele...”, a declarat Dumitru Moinescu.

In ceea ce-l priveste pe Viorel Pana, vesel si increzator in viitorul (cel mai probabil apropiat), acesta a declarat, pentru „Replica”: „Este adevarat, am fost provocat la o intoarcere in lumea politica si este clar ca ma intorc in arena politica”.

Fostul senator PD nu a dorit sa precizeze din partea cui a venit provocarea si nici in ce partid se va relansa pe scena politica (cu siguranta, zicem noi, PD...), dar a lasat sa se inteleaga ca ar avea mai multe optiuni. Decizia lui Viorel Pana urmeaza sa fie „divulgata” in urmatoarele cateva zile.

Ramane de vazut numai cat de tare se vor involbura apele democrate la Constanta si cand anume se va decide „centrul” sa faca ordine si disciplina, intocmai dupa modelul lansat, in urma cu cativa ani - si care a dat roade la acea vreme, dintr-un anumit punct de vedere - de catre Traian Basescu.