Coalitie anti-Florea pentru Primaria Targu-Mures

de Adrian A. Giurgea     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Sâmbătă, 3 martie 2007, 0:00


La Targu-Mures au inceput deja pregatirile pentru alegerile locale de anul viitor. Partidele au scos deja la incalzire potentialii candidati la fotoliul de primar. Astfel, surse din UDMR au aratat ca viitorul candidat ar putea fi nimeni altul decat Laszlo Borbely , in timp ce PSD Mures a declansat oficial o competitie interna pentru desemnarea candidatului la primaria.



Totodata, PC Mures se pregateste sa o arunce in cursa pentru fotoliul de primar pe Ioana Roman, realizatoare de emisiuni la Antena 1 Targu-Mures, iar afaceristul Sorin Terbea si profesorul Florin Oproiescu au anuntat deja ca vor candida ca independenti.



Datele s-au schimbat, insa, in ultimele zile, cand, se pare, ca PSD si UDMR au batut palma pentru a-l scoate din cursa pe primarul in exercitiu, liderul PD Mures, Dorin Florea. Potrivit unei intelegeri secrete, se pare ca PSD va iesi la atac cu senatorul Cristian Radu Georgescu pentru a rupe cat mai mult din voturile romanilor. Astfel, drumul candidatului UDMR spre Primarie va fi mult mai usor.



Daca se va ajunge insa in turul doi, PSD se pare ca s-a angajat sa il sustina direct pe candidatul UDMR, in detrimentul lui Dorin Florea.



Indiferent de varianta care va fi aleasa, UDMR va rasplati PSD cu fotoliul de presedinte al CJ Mures, care ar urma sa fie ocupat de Alexandru Petru Fratean, in timp ce cele doua fotolii de vicepresedinti vor reveni UDMR.



Presedintele PSD Mures, Ovidiu Natea, neaga existenta unei asemenea intelegeri, insa Dorin Florea spune ca "mediocritatea din cele doua partide si-a dat mana semnand acest protocol".



"Stiam de acest lucru si nu m-a surprins, pentru ca unii lideri din partea UDMR desconsidera si jignesc in continuare populatia de etnie maghiara", a declarat Florea, care considera ca artizanii intelegerii sunt presedintele CJ Mures, Lokodi Edita Emoke, si vicepresedintele PSD Mures, Alexandru Petru Fratean. "UDMR isi imparte asternuturile si cu puterea si cu opozitia", a conchis Florea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















140 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by