Reporterii ZIUA de Cluj au gasit pe vestita pagina de Internet “YouTube” o filmare cu o masina a Politiei Cluj alunecand pe platoul de la Sala Sporturilor. Acolo se intalnesc in fiecare joi seara maniacii cailor putere, care sunt revoltati ca politistii ii impiedica sa faca exact manevrele la care este supus Logan-ul Politii, noaptea tarziu.

“L-am prins amu!”, spune autorul filmarii de pe www.youtube.com in momentul in care surprinde Logan-ul Politiei in timp ce isi ia avant si se intoarce apoi prin alunecare. Pentru aceasta manevra, conducatorul a trebuit sa prinda o viteza mai ridicata si apoi sa traga frana de mana in timp ce a virat la maxim de volan.

Timp de 27 de secunde, o masina a Sectiei 4 Manastur poate fi vazuta executand doua intoarceri cu scartait de roti, la ora tarzie din noapte, cand politistii credeau ca nimeni nu mai era pe platoul de la Sala Sporturilor.

Surpriza, insa, doi tineri dintr-o masina aflata la intrarea pe platou i-au filmat pe politisti cum alunecau cu Logan-ul in apropierea intrarii in Parcul sportiv “Iuliu Hatieganu”.

“Ei au voie... noi nu”

Imaginile pot fi vizionate prin cautarea pe YouTube a cuvintelor ”logan politie”. Este singura filmare a utilizatorului “elegance85” si a fost postata in 10 februarie, cu sloganul “Ei au voie... noi nu”. Ieri ajunsese la 3796 de vizitatori.

Cateva comentarii postate pe site de impatimitii automobilelor arata ca manevrele politistilor au fost cam nereusite: “nu prea stie gaboru’”, “elev :)))”, “invatacel... i-o fi fost frica ca se rastoarna”.

Cascadori in ancheta

Pentru ca seful Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Cluj, Ioan Pacurar, este in concediu, reporterul ZIUA de Cluj i-a aratat adjunctului Marcel Bontidean ce fac unii dintre subordonatii sai cu masina de serviciu. Prima reactie a lui Bontidean a fost: “Extraordinar! Cine a filmat-o?”.

Cat despre echipajul de pe Logan, adjunctul IPJ a spus: “Pe astia ii si dau afara acum!” Imediat, Bontidean i-a cerut sefului Serviciului Criminalistic, Alexandru Campean, sa analizeze imaginile si sa identifice masina. “Daca vor fi identificati, politistii vor primi o sanctiune aspra sau vor fi demisi”, a declarat adjunctul IPJ, dupa ce a analizat la rece situatia.

Cercetarile Serviciului Criminalistic sunt ingreunate datorita formatului greu de disecat al fisierului video. De asemenea, surprins de imagini a fost si seful Politiei Rutiere Cluj, Alexandru Muresan. “Normal ca nu e un exemplu bun. Se fac verificari ca sa-i identificam pe respectivii politisti si apoi va vom comunica mai multe. Deocamdata nu am alte comentarii”, a declarat Muresan.

Razbunare pentru amenzi

Mesajele postate pe site-ul YouTube arata ca autorii filmarii sunt unii dintre tinerii soferi amendati de politisti la o adunare de joi seara de pe platoul Salii Sporturilor: “‘tui in gura de jegosi... daca il prindeau pe unu la o faza d’asta ii dadeau amenda!”; “amenda de la amendati domnilor gabori :))”.

In 10 februarie, cand au fost postate pe YouTube schemele cu Logan-ul Politiei, ZIUA de Cluj publica articolul “Maniacii cailor putere, cumintiti cu girofarul”, un reportaj incognito realizat in seara de 8 februarie.

In acea zi de joi, aproximativ 200 de tineri s-au adunat pe platoul de la Sala Sporturilor in jurul a vreo 40 de masini, mai mult sau mai putin “tunate”, adica la care au fost imbunatatite unele componente de serie. Tinerii soferi s-au intalnit la ora 22.00, iar dupa doua ore au parasit platoul Salii Sporturilor, fiind timorati de politistii si jandarmii prezenti la fata locului.

Aproape tot timpul cat a durat intalnirea, o masina a Politiei a fost parcata in zona de rulare, incurcandu-i sau intimidandu-i pe cei care au vrut sa-si testeze indemanarea. Cel mai probabil, unul dintre Logan-urile prezente in acea seara la Sala Sporturilor este cel de pe YouTube.

In 2 februarie, conducerea Politiei Rutiere anuntase ca a dispus o actiune preventiva pentru a combate cursele ilegale. Numai ca in seara de 8 februarie, tinerii cu care au intrat in contact reporterii ZIUA de Cluj s-au plans de interventiile in forta ale politistilor. “Toti se tem acum, dupa ce saptamana trecuta au fost suspendate nou carnete si s-au aplicat 145 de puncte de penalizare.

Se pare ca vine Politia in fiecare joi seara. Daca ai ceva modificat la masina, imediat se ia de tine”, a spus unul dintre impatimitii motoarelor.