Serviciul de Ambulanta Caras-Severin a pierdut in acest an contractele cu spitalele, pentru transportul bolnavilor, in valoare de 70.000 de lei. Potrivit conducerii Serviciului, si bugetul alocat de Casa de Asigurari a scazut fata de anul trecut cu 5.000 de lei lunar, ajungand la 450.000 de lei, cu 150.000 de lei mai putin decat necesarul lunar estimat de conducere.

Mai mult, directorul Laurentiu Martuica spune ca nu poate organiza concursuri pentru ocuparea celor 70 de posturi libere, aprobate de Ministerul Sanatatii, pana cand nu va identifica surse de finantare, astfel incat sa poata plati salariile, estimate la 160.000 de lei.

Conducerea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate invoca paragrafe din legislatie si refuza sa deconteze contravaloarea serviciilor prespitalicesti, in suma de 190.000 de lei, efectuate de Ambulanta in ianuarie 2007, motivand ca acesti bani depasesc valoarea contractului semnat de cele doua parti.

"Cat timp, in Romania, asigurarea urgentei medicale este un drept al cetateanului, dar si o obligatie a statului, mi se pare de neinteles atitudinea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate", spune Martuica.

La Serviciul de Ambulanta Caras-Severin situatia este delicata si din punct de vedere al dotarilor dovada ca, doar 10 din cele 65 de ambulante existente, indeplinesc conditiile necesare prestarii serviciilor prespitalicesti.

Si mai grav este ca, numai trei din cele noua substatii ale Serviciului pot interveni la urgentele de gradul unu si zero, pentru simplul fapt ca celelalte nu sunt deservite de medici

Potrivit art.210, litera e, din Legea 95 din 2006 privind reforma din domeniul sanatatii, intrata in vigoare la 21 noiembrie anul trecut, urgentele medicale beneficiaza gratuit de un pachet minimal de servicii: "pachetul minimal de servicii se acorda persoanelor care nu fac dovada calitatii de asigurat si cuprinde servicii medicale numai in cazul urgentelor medico-chirurgicale si al bolilor cu potential endemo-epidemic (...)".

In plus, potrivit acelorasi dispozitii legale, casele de asigurari de sanatate au obligatia de a prelua cheltuielile de transport, daca acestea sunt necesare pentru realizarea unui serviciu medical pentru asigurat, precum si in cazul urgentelor medicale.

Mai mult, "personalul ambulantei acorda, in aceste cazuri, consultatii gratuite asiguratilor, avand dreptul de a prescrie retete compensate/gratuite pentru o perioada determinata", mai spune legiuitorul. In lumina acestor reglementari legale, reprezentantii CJAS Caras-Severin risca sa fie actionati in judecata.