In conditiile in care legiuitorii cauta fel de fel de solutii pentru ca medicii sa-si poata achizitiona cabinetele in care profeseaza, reprezentantii Autoritatii Nationale Sanitar- Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) le pregateste o "surpriza” medicilor veterinari.

Acestia si-au manifestat deja intentia de a modifica legea privind organizarea activitatii sanitar-veterinare, astfel incat cabinetele veterinare sa devina proprietatea autoritatii. Noua prevedere va da nastere insa la numeroase incurcaturi, in conditiile in care, la Constanta, majoritatea cabinetelor au fost cumparate deja.

Una dintre explicatiile plauzibile pentru care ANSVSA ar fi dispusa sa incurce itele legislative, ar fi faptul ca in acest fel, se va pune o piatra de temelie in procesul de transformare a medicilor veterinari in salariati ai autoritatii.

In plin proces de vanzare a cabinetelor medicale, presedintele ANSVSA, Marian Avram, vrea sa schimbe legislatia. Astfel, una dintre masurile pe care doreste sa le introduca in noua lege privind organizarea activitatii sanitar- veterinare, priveste trecerea cabinetelor veterinare, din domeniul privat al statului, in cel public.

Schimbarea statului atrage dupa sine imposibilitatea veterinarilor de a mai cumpara imobilele, dar in plus ele se vor afla in administrarea stricta a autoritatii.

Mai mult, propunerea legislativa aflata in lucru mai stipuleaza si faptul ca medicii, dupa ce au fost lasati fara cabinete veterinare, nu vor putea profesa decat daca „vor fi numiti medici veterinari oficial prin ordin al presedintelui Autoritatii”.

Desi noile modificari vor bulversa sistemul sanitar veterinar, care se va afla, in acest fel, la cheremul unui singur om, adica a presedintelui ANSVSA, motivatiile acestuia se pare ca sunt destul de simple: considera ca cheltuieste prea multi banii si in acest fel va reusi sa faca niscaiva economii.

Cel putin, aceasta este explicatia pe care ne-au dat-o surse din cadrul Directiei Sanitar Veterinare. In prezent, relatia dintre medicii veterinari si Autoritatea Nationala Sanitar - Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor poate fi asemanata unui parteneriat, in care medicii sunt reprezentati de Colegiul Medicilor Veterinari.

Cele doua parti se aseaza la masa tratativelor si negociaza tarifele cu care sunt platiti veterinarii pentru diversele actiuni pe care le fac, in beneficiul statului: vaccinarile pestoase sau pseudo-pestoase, recoltarile de sange in vederea descoperirilor bolilor transmisibile.

Dar, dupa cum ne-au precizat surse din sistemul sanitar-veterinar, statul ar cheltui mult mai putin daca medicii veterinari i-ar fi salariati: „La ora actuala, medicii veterinari primesc chiar si doua, trei miliarde de lei pe an, sume ce reprezinta deconturile pentru actiunile acestora.

Adevarul este ca de multe ori, sunt situatii in care banii de la buget nu ajung pentru plata tuturor medicilor. Iar la fiecare negociere, Colegiul Medicilor Veterinari creste tarifele. De exemplu, pentru o recoltare de proba de sange de la porcine, tariful unui medic, pe care il deconteaza statul, a crescut de la 2,8 lei la 10 lei.

In schimb, daca medicii veterinari ar fi salariati ai statului, nu ar trebui platiti atat de mult. Ar primi probabil un salariu de 20 de milioane, iar statul ar iesi mult mai ieftin”.

Iar aceasta idee de "imbunatatire a sistemului” vine din partea aceluiasi presedinte al ANSVSA care de curand a declarat ilegala transhumanta si a interzis vanzarea branzei in afara judetului in care a fost produsa.