In lipsa unor proiecte si programe viabile venite de la Autoritatea Nationala pentru Turism, edilii localitatilor de pe litoral se descurca dupa cum pot pentru a atrage la malul marii un numar stabil de turisti.

In sudul litoralului romanesc, autoritatile locale au decis ca, pe langa strategii mai apropiate sau mai indepartate ca termen, sa ia, pe cat le permite bugetul, propriile masuri de imbunatatire a gradului de confort, distractie si conditii de cazare pentru clientii care vor poposi, in cateva saptamani, in aceasta zona.

"Lista” proiectelor din turism, care se vor derula timp de doi ani la Mangalia si in cele sase statiuni adiacente orasului, cuprinde o foarte mare parte a propunerilor venite de la cetatenii municipiului, concentrate in recent aprobata Strategie de Dezvoltare locala a municipiului Mangalia 2007-2015".

"Anii 2007-2008 vor fi "anii investitiilor in turism“, afirma primarul Mangaliei, Zamfir Iorgus. „In strategia pe care o vom initia din aceasta primavara, prioritare vor fi, in zona litoralului sudic, continuarea studiilor de fezabilitate pentru proiectele care se vor realiza pe termen mediu si lung, cu finantare de la bugetul local si cu fonduri structurale.

In prezent, la Mangalia vor demara lucrarile la Portul Turistic, in timp ce, pentru alte doua proiecte cu fonduri structurale PHARE 2004-2006, reabilitarea cordonului Saturn-Venus si a lacurilor de la Neptun, urmeaza sa alocam sumele care constituite „partea“ noastra, de la bugetul local sume care ne vor fi returnate pe masura ce sunt finalizate lucrarile“, ne-a declarat Zamfir Iorgus.

Pe lista programelor din turism, in care primaria Mangalia va investi sume importante, se numara reabilitarea iluminatului public in localitate si statiuni, dar si pe falezele orasului, completarea si reconditionarea sistemului de irigatii pentru spatiile verzi din statiuni, repararea trotuarelor si a zonelor de parcare, ajunse intr-un avansat grad de degradare.

Proiecte culturale si de divertisment

Divertismentul, ca si non-existent in Mangalia si in statiuni - cele cateva mini-parcuri de agrement fiind, chiar si acum, o data cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, niste jalnice ramasite ale trecutului, cu utilaje vechi de zeci de ani - va constitui o alta prioritate a municipalitatii.

"Parcurile de distractii de la Saturn si cel de la „Prichindel”/Neptun, vor fi reabilitate cat de curand, mai ales ca, incepand cu acest sezon estival, ne „batem” deja pentru cat mai multi turisti, cot la cot, cu vecinii bulgari”, declara edilul sef al orasului.

Acesta ne-a mai prezentat si un alt proiect al primariei, cel de realizare a unor trotuare de acces intre soseaua care leaga Mangalia de Constanta si statiuni. Pentru inceput, la Neptun si la Jupiter vor fi amenajate doua astfel de drumuri, in colaborare cu Ministerul Transporturilor.

Tot in statiuni, de data aceasta intre Saturn si Venus, va fi creat un circuit pentru autoturisme si motociclete, cu caracter permanent. Pentru toate aceste proiecte, Consiliul Local Mangalia are deja sumele necesare realizarii studiilor de fezabilitate, obligatorii pentru a putea continua aceste programe.

In cadrul "partii“ culturale a turismului din sudul litoralului, primaria are, pe termen scurt, un program de punere in valoare a Cetatii Callatis, prin realizarea unor trasee arheologice speciale pentru cei ce doresc sa viziteze siturile din jurul orasului.

Totodata, va fi repusa pe tapet ideea intrarii in circuitul turistic a Pesterii Movile care, desi nu poate fi vizitata, isi poate dezvalui secretele la sediul custodelui sau, laboratorul GESS din Mangalia. O alta zona ce va putea fi vizitata dupa o amenajare corespunzatoare este aria protejata a stejarilor brumarii, din centrul statiunii Neptun.

Tot la Neptun va fi amenajat un Centru Cultural European, in zona fostei gradini de vara.

Uniunea Europeana si ministere din Romania - parteneri pentru reabilitarea turismului litoral

Toate aceste proiecte, care vor fi derulate in doi ani, cuprind o prima etapa, care este deja finalizata prin intocmirea Strategiei de Dezvoltare locala a municipiului Mangalia 2007-2015. Aceasta va fi inclusa intr-o strategie similara, nationala. O a doua etapa este cea a proiectelor si studiilor de fezabilitate si a identificarii partenerilor primariei in realizarea lucrarilor.

De exemplu, pentru Portul Turistic, partenerul primariei este Ministerul Integrarii Europene, pentru lacurile de la Neptun - Ministerul Mediului, in timp ce, pentru aleile de acces intre DN39 si statiuni a fost ales Ministerul Transporturilor.

"Pe langa toate acestea, primaria va incuraja, in continuare, initiativele particulare de construire a caselor de vacanta si noi hoteluri, terenuri de golf, cluburi etc.”, conchide Zamfir Iorgus.