Manifestarile lui Traian Basescu nasc tot felul de talente in ceilalti politicieni. Spre exemplu, Valeriu Zgonea, deputat PSD de Dolj, si-a dat drumul la mana de nuvelist. Asa se face ca, ieri, deputatul a compus o declaratie politica demna de inscris in ciclul celor “1001 de nopti“. Nu va dezvaluim decat ca Basescu este protagonistul povestii, in rolul de sultan. Restul il aflati mai jo

Orice opera literara incepe cu introducerea.

Varianta aleasa de Zgonea este una scurta si la obiect: “Privesc cu tristete cum opinia publica este intoxicata, constant si exclusiv, prin stiri cu si despre sultanul politicii romanesti, gurul acesteia, singurul mare imparat al Romaniei Europene!“ Basescu este in stare sa stoarca ce e mai rau dar, se pare, si ce e mai bun din politicieni.

Talentul scriitoricesc nu poate fi decat un lucru bun, iar la Valeriu Zgonea s-a manifestat din plin in declaratia politica. Poate ca, cine stie, aceasta va ajunge chiar o specie literara.

CA SA NU CREDETI CA EXAGERAM, iata cum isi continua deputatul scriitura: “Seful guvernului fu nemilos lovit de proverbiala suparare a Sultanului. Tremurandu-si in barba, acesta, pentru prima data-l infrunta.

Ce mai freamat, ce mai zgomot! De atunci, Sultanul rupe saptamanal usa Guvernului iar premierul nu nimereste geamul pe care sa-l arunce mai repede afara.“ Perfect adevarat si, iata, literar spus.

FRAGMENTUL URMATOR, insa, i-ar face invidiosi pe scriitorii cu staif. Zgonea descrie episodul in care Basescu i-a luat la zor pe parlamentari: “Sultanul veni nemilos sa-i vada si pe alesii poporului.

Cu greata-n trup, dupa un zaiafet de seara, decreta: «Am sa va schimb pre toti! La uninominal!» «La uninominal», strigara gastele! «La uninominal», strigara majordomii din palat! «La uninominal», pitigaiara nevestele sultanului!“ Revarsarea talentului si verva scriiturii sunt explicate de chiar Zgonea, in aceeasi declaratie politica: “In

aceste conditii, nimic nu mai poate fi considerat surprinzator in politica damboviteana, politica unei tari devenita, peste noapte, una a tuturor posibilitatilor.“ Iar cu acest argument nimeni nu poate lupta.

Tara tuturor posibilitatilor, Romania noastra de astazi a facut loc pentru toata lumea: presedinti smecheri, premieri cu prea mult “papion“, blonde cu biletele si, iata, deputati nuvelisti.

“MARELE IMPARAT nu se dezminte. Inglobeaza toate calitatile unui comandant de nava si, din aceasta postura conduce Romania spre un drum pentru sfarsitul caruia mii de romani au murit in decembrie 1989, acela al dictaturii“, scrie deputatul chiar inaintea deznodamantului. Finalul ramane deschis. Zgonea afirma ferm ca doreste democratie parlamentara, vorbind, probabil, in numele PSD.

Adica presedintele sa fie ales de parlament. De aceea deznodamantul ramane deschis. Orice se poate intampla in politica.