Orice pacient care decedeaza in spital trece, pe bucati, e adevarat, si prin laboratorul de anatomie patologica. Acolo se aduce organul bolnav, care este cercetat. Foarte putini oameni cunosc acest laborator. Aici ajung si fetii cu vieti de fluture, pe care mama nu vrea sa ii vada, religia nu ii accepta si care, pe vremuri, erau aruncati direct la gunoi.

Azi se transforma in cenusa, neapucand sa se remarce prin ceva, uitati de lume inainte sa existe, amintiti rar doar de asistente si medici.

Talk-show-uri despre moarte, cu zambetul pe buze

Intrand in Laboratorul de Anatomie Patologica si Prosectura primul care ne-a intampinat in coridor a fost mirosul intens de acetona. Probabil s-au dat recent cu oja, ne gandeam noi. Multe ghivece cu flori, perdele ingrijite, poze reprezentand copilasi, sub placa de sticla asezata pe masa. Locatia ideala pentru a studia...

bucati din organe de multe ori cancerigene sau fragmente dintr-o persoana decedata recent.

Asistentele Medicale Principale de Laborator, Felicia Lopatnic si Angela Ioana Lugojan au fost gazdele nostre, cele care, cu zambetul pe buze, ne-au detaliat placerile oferite de segmentarea unui craniu, de cantarirea unei tumori sau studierea indeaproape a unui apendice cancerigen. Putin morbid, dar adevarat. Aceste elemente fac parte din viata lor de zi cu zi.

Daca noi privim acest domeniu cu ochiul speriat al unui mistic, misticism care, de multe ori, daca nu de fiecare data, vine din ignoranta, asistentele privesc omul cu ochiul cercetatorului. Felicia Lopatnic ne povesteste ca atunci cand vede un smecher pe strada, care face pe grozavul si isi arata muschii, nu se impresioneaza catusi de putin.

Pentru ca a inteles cat de fragil e, in fond, omul: tot o mana de oase legata cu nervi si muschi.

Un bilet gratis, dus, spre microscop

Am intrebat si am aflat detalii la una dintre framantarile noastre: cum ajunge o bucatica de om pe lama de sticla sub microscop?

"Reteta” e simpla: se ia un pacient bolnav din spital, se stabileste data operatiei si se incepe procedeul. Anestezic, bisturiu, pompite, tampoane, fel de fel de foarfece si pensete... se scoate „piesa”, de exemplu un segment de intestin, apendice, colon, oase tumoroase, bucati de piele, lipomuri, care apoi este transferata la laborator.

Aici dupa o inregistrare, incepe orientarea pieselor: cantarirea, masurarea in centimetri si tot felul de analize macroscopice.

Apoi se iau fragmente mici, de aproximativ 2x2 cm, care sunt puse in xilen, acetona sau alte lichide cu miros puternic, vine selectarea, mai apoi urmeaza intinderea pe lame si deparafinarea.

La final piesele se coloreaza, se eticheteaza si ajung in "arhiva” unde sunt tinute 10 ani.

Din acest procedeu am exclus bineinteles momentele de studiu intens la micropscop si alte aparate minune, unele dintre ele datand inca din 196

Multi romani nu fac diferenta intre anatomie patologica si medicina legala.

Anatomia patologica studiaza strict problematica de cazuistica a bolii pacientilor aflati in spital in momentul mortii, pe cand medicul legist elibereaza un certificat constatator al decesului in urmatoarele cazuri: in toate mortile violente, cand nu este cunoscuta cauza mortii, daca moartea este suspecta, in urma decesului unei persoane, a carei sanatate, prin natura serviciului, este

verificata periodic din punct de vedere medical, cand decesul survine in incinta unei institutii sau intreprinderi, sau in timpul unei misiuni de serviciu, pentru decesele care survin la persoanele aflate in custodie, in detentie sau arestate, in ancheta penala, in spitale penitenciare, decese multiple, repetate sau concomitent, cadavre neidentificate sau scheletizate, decese survenite in locuri

publice sau izolate, cand moartea este pusa in legatura cu o deficienta in acordarea asistentei medicale, daca decesul a survenit in timpul sau la foarte scurt timp dupa o interventie chirurgicala.

Formol, cenusa, sau gunoi?!

Asistentele laboratorului de anatomie patologica spun ca in Turda nu prea se pune pret pe cercetare in adevaratul sens al cuvantului.

Totusi exista si in plan local recorduri: investigarea unei paciente si descoperirea diagnosticului de sclero-dermie, diagnostic care nu fusese descoperit in timpul vietii femeii, astfel incat doctorii nu stiau de ce pacienta slabea incontinuu, neasimiland nimic din alimentatia consumata.

In materie de dimensiuni si greutati, s-au descoperit si cercetat un fibrom uterin de 4, 5 kilograme si un lipom de 1, 850 kilograme. Acestea au fost cercetate cu interesul si mirarea cu care un pescar prinde o captura gigant.

Pe vremea raposatului, atmosfera si atentia cu care se cerceta un subiect probabil erau cu totul altele. Daca acum totul se trece in condica, totul e etichetat, masurat, studiat si trecut in arhiva, pe vremuri lucrurile nu erau asa.

Ma refer, spre exemplu, la copiii nascuti morti sau cu decese foarte apropiate nasterii sau chiar avortati. Azi ei trec prin laboratorul de anatomie patologica, sunt studiati, dupa care se incinereaza. Cele doua asistente afirma ca sunt surprinse de atitudinea mamelor ai caror copii mor. Nu vor sa isi vada copiii. Multe dintre ele chiar cer in mod expres sa nu li se arate fatul mort.

Acesti copii sunt incinerati si nu inhumati din cauza traditiei crestine, mai precis din cauza faptului ca nu sunt botezati. Asadar, ei raman anonimi atat in sufletul mamei, cat si al Bisericii. Ajung, in mod trist, un pumn mic de cenusa. Acest lucru se intampla azi.

Pe vremuri nu aveau nici macar acest privilegiu, de multe ori fiind aruncati direct la gunoi.

Am reusit sa vorbim cu persoane care locuiesc de multi ani in jurul spitalului si care ne-au marturisit ca, in urma cu zeci de ani, au vazut de multe ori feti avortati aruncati prin curtea spitalului, sau caini care ii scoteau pe acesti copii fara sansa sa se fi nascut, sau nascuti morti din containerele de gunoi, astfel facandu-si rost de-o masa pe cinste.

Iar vina nu era a patrupezilor, care ascultau vocea instinctului de supravietuire, ci a persoanelor, fie medici, asistente sau infirmiriere, care considerau ca tomberonul este locul ideal pentru „inmormantarea” trupurilor celor care nu au avut sansa niciodata sa rosteasca cuvantul „Mama”!