"Calculele nu s-au potrivit in totalitate cu realitatea din teren", confirma si purtatorul de cuvint al Politiei Rutiere Iasi. Soferii erau ieri practic exasperati. In aceste conditii, in care masurile luate "din ochi" se dovedesc mai eficiente, Primaria are de dat o explicatie iesenilor: pentru ce s-a platit imensa suma de 6 miliarde lei vechi?

Planul sensurilor unice, cu ultimele modificari

Desi este prea devreme pentru a trage o concluzie definitiva, noile reglementari de circulatie din zona centrala, gindite pe indelete luni bune de zile de specialistii angajati de Primarie, au rezistat ieri doar citeva ore. Haosul creat de sensurile unice aplicate de Primarie a condus la "schimbarea modificarii" din mers, traficul din Centru dind astfel semne ca se va sufoca definitiv.

Prinsa pe picior gresit, la orele amiezii municipalitatea a decis sa reintroduca o parte din vechile semne de circulatie, in trei puncte esentiale. Taximetristii sustin ca masurile luate ieri la amiaza au avut efect magic asupra circulatiei auto, ea revenind oarecum la un nivel suportabil.

Revoltator este insa ca masurile luate "din ochi" de angajatii Primariei ieri la prinz au dat un randament mai mare decit cele din studiul de circulatie care a costat Iasul o suma imensa: sase miliarde lei vechi. In aceste conditii, apare o intrebare legitima: a meritat studiul firmei din Bucuresti acesti bani?

30 minute de la Traian la Tribunal

De la primele ore ale diminetii, iesenii au simtit pe pielea lor cum au gindit in birou sefii Primariei ca trebuie sa se circule prin Iasi. Cozi de zeci de masini, claxoane, motoare turate, cam asa arata centrul orasului ieri-dimineata. Ambuteiajele create au condus la o totala nepasare fata de orice semn de circulatie.

Semafoarele nu se mai respectau, iar strazile gindite cu sens unic erau luate cu asalt pe ambele directii. "A fost foarte aglomerat. Coada de masini era pe Stefan cel Mare din Piata Unirii si pina la Palatul Culturii. Eu am luat un client de la Hotel Traian si mi-a trebuit jumatate de ora sa ajung cu el la Tribunal. I-am spus ca ajungea mai repede pe jos.

In intersectia de la Materna, nu se mai uita nimeni la semafoare. Era legea junglei. Cine putea, trecea", a povestit taximetristul Mihai Sofronie. Debandada de pe strazi a fost intretinuta si de cei care ar fi trebuit sa puna ordine in trafic. "Dimineata era un politist comunitar la «Trei Ierarhi».

Cind era rosu la semafor, el facea semn masinilor sa treaca, iar cind era verde, le oprea. Era exact invers. A fost inlocuit mai tirziu si situatia a mai revenit la normal", a precizat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primariei. Masurile luate parca din birou de angajatii firmei «Consilier Construct» au dat batai de cap pina in momentul in care s-a renuntat la o parte din ele.

"Calculele efectuate pina acum nu s-au potrivit in totalitate cu realitatea din teren. O cauza este si lipsa locurilor de parcare din zona centrala. Au mai fost strazi propuse cu dublu sens, dar din cauza masinilor parcate pe marginea strazilor acest lucru nu ar fi posibil. Nu incap doua masini", a spus inspectorul principal Costel Mindru, purtatorul de cuvint al Politiei Rutiere.

Astfel, rind pe rind, in citeva puncte cheie, semnele de circulatie au revenit la forma initiala. "Nici nu mai stii pe unde sa mergi. Acum e un semn, acum e altul. Sintem ca intr-un film cu Stan si Bran. Lunea parca e program de bataie de joc pentru soferi", a explicat Sofronie. El a mai spus ca o alta zona extrem de aglomerata ieri-dimineata a fost strada Arcu.

"Nu poti sa dirijezi toate masinile care vin din Dacia, Alexandru si vor sa ajunga in Copou, pe la Gara. S-au format cozi uriase pe Arcu si Strapungere Silvestru", a afirmat Sofronie.

Haos pe strazi, sedinta prelungita la Primarie

Sefii Primariei si ai Politiei s-au aflat in sedinta inca de la primele ore ale diminetii. Astfel, in jurul orei 13, au fost luate si masuri pentru fluidizarea traficului. Practic, pe mai multe portiuni de strazi s-a revenit la situatia initiala. "Am mers si eu cu masina prin zona in care s-au modificat sensurile de circulatie.

Am descoperit citeva conflicte majore pe care le-am remediat imediat", a precizat Chirica. Astfel, una din din masurile luate ieri la amiaza a fost schimbarea directiei de circulatie de pe strazile Horia, de linga blocul Gulliver, si de pe str. Colonel Langa, de linga Mitropolie.

Astfel, pe strada Horia se circula acum spre bulevardul Stefan cel Mare, iar pe strada Langa se circula dinspre bulevard, adica exact invers fata de cum s-a circulat la primele ore. Modificari importante au fost facute si pe strada Petru Movila, fosta Uzinei. "Pe Petru Movila se va circula pe sens dublu intre intersectiile cu strazile Sfintul Andrei si Saulescu.

Tot pe aceasta strada s-a schimbat si sensul unic, de pe portiunea strada Garii - Saulescu. Astfel, se va circula dinspre strada Garii. S-a constatat ca strada Garii nu are posibilitatea de a prelua traficul care vine de pe strada Movila", a explicat Mindru.

Autoritatile locale au modificat ieri si noua intersectie semaforizata de vizavi de Strand. Aici, cozile de la semafor ajungeau ieri-dimineata pina in zona podului de peste Bahlui, din Podu Ros. De aceea, s-a luat decizia ca pe directia Podu Ros - Palatul Culturii sa fie montat un semafor de culoare verde intermitent.

Astfel, masinile care circula pe aceasta directie nu vor fi nevoite sa stea la semaforul de la intersectia strazilor Palat cu Sfintul Andrei. "Vom pune niste popici care sa delimiteze prima banda pe care vor circula cei care vin din Podu Ros. Cei care vor veni de pe Sfintul Andrei vor sta la semafor, dupa care o vor lua pe macadam, pe linia de tramvai.

Intentionam sa asfaltam acea portiune", a adaugat Chirica. De altfel, intreaga strada Palat are o mare problema: macadamul de pe mijloc. Acesta face practic ca pe ambele sensuri cozile sa fie interminabile.

Nu se dau inca amenzi

Politia sustine ca nu a recurs inca la sanctionarea soferilor care incalca noile reguli de circulatie din centrul municipiului. "Dimineata am avut sase echipaje in zona centrala, cu 12 agenti. Vom sta cit va fi nevoie, pina cind oamenii se vor obisnui si vor respecta noile reglementari. Deocamdata nu vor fi aplicate sanctiuni in cazul celor care gresesc neintentionat.

Vor fi amendati doar cei care nu respecta indicatiile politistilor", a completat Mindru.

Oficialii Primariei nu reproseaza nimic firmei "Consilier Construct"

Studiul de circulatie a fost realizat de firma bucuresteana "Consilier Construct". Primarul Gheorghe Nichita a intentionat sa demareze realizarea studiului inca din 2004. La licitatia organizata atunci, s-au prezentat oferte mult mai mari decit estimarea de 150.000 lei facuta de Primarie. Astfel, licitatia a fost reluata in 2005 si a fost adjudecata in august de "Consilier Construct".

Oferta societatii a fost de 133.000 euro, fara TVA. Sefii Primariei au decis sa aleaga o oferta mai scumpa dar, au spus ei in 2005, mai buna din punct de vedere tehnic. Astfel, firma "Iptana" a cerut 125.000 euro, fara TVA, pentru realizarea studiului de circulatie. A treia firma prezenta la licitatie, "Search Corporation", a cerut 161.000 euro, fara TVA.

Firma cistigatoare a avut la dispozitie un an pentru realizarea studiului. Pe linga o analiza a circulatiei, reprezentantii firmei au prezentat un studiu privind numarul de calatori pe fiecare mijloc de transport in comun, unul privind circulatia iesenilor pe cartiere sau o analiza privind calitatea strazilor din municipiu.

"Nu putem trage concluzia ca acest studiu este un fiasco doar pentru ca unele sensuri unice au fost plasate gresit. Planul nu a fost batut in cuie, trebuie adaptat permanent. In plus, trebuie continuat si cu semaforizarea intersectiilor. Imi amintesc ca au fost discutii multe si cu semafoarele de la Fundatie, dar acum nu se poate circula fara ele.

Ne cerem scuze soferilor pentru disconfortul creat", a declarat Andrei Trofor, purtatorul de cuvint al Primariei. Conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finante, "Consilier Construct" a avut in 2005 o cifra de afaceri de peste 15 milioane RON si un numar mediu de 109 salariati.

Printre clientii societatii se numara Ministerul Transporturilor sau Compania Nationala de Drumuri si Autostrazi.