Ieri a fost ultima zi pana la care persoanele de peste 62 de ani care si-au arendat sau vandut terenurile dupa 22 iulie 2005 puteau sa-si ridice carnetul de rentier agricol, pe baza caruia se pot acorda bani de la stat. Astfel, persoanele mentionate pot beneficia de o renta viagera pana la sfarsitul vietii.

Beneficiarii rentei viagere vor primi anual pana la sfarsitul vietii 50 de euro pe hectar in cazul terenurilor date in arenda sau 100 de euro pe hectar in cazul terenurilor vandute dupa 22 iulie 2005. Din cele 580 de carnete pe care Oficiului Judetean de Renta Viagera trebuia sa le elibereze pana ieri, doar 554 au fost ridicate de titulari.

Restul a ramas la angajatii Directiei Agricole Prahova, care spun ca nu se asteptau la un numar asa de mare de documente nerevendicate. Unii dintre titulari fie au decedat intre timp, fie pur si simplu nu s-au prezentat. Rentierii agricoli care nu si-au ridicat pana ieri carnetele, nu vor mai primi banii de la stat pentru anul 2006.

De renta viagera beneficiaza anual, pentru toata viata, persoanele peste 62 de ani care si- au instrainat terenurile agricole proprietate persoanala dupa data de 22 iulie 2005. Cea mai mare renta viagera agricola care va fi acordata pentru anul 2006 in Prahova este de 1.000 de euro. In posesia ei va intra un prahovean care a vandut 100 de hectare de teren in judetul Constanta. Sumele pe care le va acorda statul in Prahova se ridica la 51.000 de euro.