Compania americana Accenture a solicitat Consiliului Judetean (CJ) Cluj 200 ha pentru o investitie in sectorul tehnic. Investitorul s-a aratat dispus sa aloce 500 de milioane de euro si sa suporte lucrarile de amenajare a infrastructurii. Locatia solicitata este Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, langa viitorul complex Nokia Village.

“In lunile iunie-iulie va ajunge la Cluj o mare companie internationala care activeaza in domeniul tehnic, care este dispusa la o investitie de 500 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, aceasta va aloca o suma dubla fata de Nokia si va crea 7500 de locuri de munca”, ne-a confirmat Daniel Don, director executiv al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Cluj.

AJOFM va porni o caravana in invatamantul preuniversitar si in cel universitar pentru a constientiza tinerii in privinta posibilitatilor care li se deschid la Cluj.

Consultant valoros

Potrivit informatiilor ZIUA de Cluj, compania de consultanta Accenture, specializata in consultanta in management, solutii tehnologice si outsourcing, va intermedia noua investitie. Aceasta a deschis in 2006 la Bucuresti un centru de externalizare a operatiunilor de afaceri, unde vor lucra 1000 de oameni.

Accenture Tehnology Solutions a anuntat ca in martie va angaja 40 de programatori incepatori si cu experienta. Accenture, fosta divizie de consultanta a Grupului Arthur Andersen, a inregistrat venituri de 16,6 miliarde de dolari in anul fiscal 2006.

Au respins Florestiul

Reprezentantii Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS), institutie care a dirijat spre Cluj potentialul investitor, l-au sunat in prealabil pe presedintele CJ Cluj, Marius Nicoara, pentru a-i comunica sa-i trateze cu maxima seriozitate pe reprezentantii acestuia.

Intalnirea dintre administratia judeteana si delegatia straina a avut loc vinerea trecuta, la 8.00, in Sala Mica a Palatului Administrativ. Din delegatie au facut parte patru persoane de cetatenie germana, belgiana, suedeza si engleza, insotite de un traducator roman cu cetatenie luxemburgheza.

Reprezentantii CJ si-au manifestat intentia de a afla amanunte despre noua investitie, pentru a proceda ca in cazul Nokia, pentru realizarea infrastructurii de apa, canalizare, gaz, electricitate, drumuri. “Infrastructura este treaba noastra!”, i-au linistit reprezentantii investitorului. Consultantul a solicitat 200 ha.

Administratia judetului a recomandat comuna Floresti, insa reprezentantii investitorului au solicitat teren la Jucu, langa Nokia Village. Noul investitor, care a comandat deja proiectul pentru viitoarele hale, ar avea in vedere atat Aradul, Alba, Brasovul, dar si o localitate din Polonia.

Orasul Jucu

Omul de afaceri Octavian Buzoianu a pregatit un concept in cadrul caruia Nokia devine o “ancora” pentru un proiect de amploare. Societatea sa, Modern Farm, a incheiat cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara un contract de asociere pentru 1000 ha pe care institutia le administra la Jucu.

Pe aceasta suprafata ar urma sa fie atrasi si alti investitori, lucru care ar duce la proiecte care ar putea crea un “orasel”. Buzoianu poarta discutii cu investitori straini care sunt dispusi sa investeasca, in parteneriat, in alte 3-4 proiecte. “Marea provocare consta in convingerea unor parteneri straini sa investeasca, cu toate ca nu pot cumpara terenul.

Va trebui sa gasesc niste formule care sa fie convenabile si pentru ei”, a explicat Buzoianu. Proiectele ar putea aduce alte 50 de milioane de euro in urmatorii 4-5 ani, pe langa cele 200 de milioane ale Nokia. in conceptul prezentat de Buzoianu, cele 1000 ha ar putea fi utilizate pentru proiecte rezidentiale, industriale, agricole si turistice.

Teren pentru Nokia, IKEA si Mobil Frisch

Primarul din Jucu, Petre Coste, apreciaza ca investitia Nokia va aduce anual la bugetul local, numai din impozitele pe salarii si pe cladiri, 708.000 de euro. “Din cei 59.000 de euro pe luna, CJ va beneficia de o cota parte, asa cum prevede legea”, a declarat Coste. Acesta si-a manifestat nemultumirea ca Nokia a obtinut 90 ha prin intermediul CJ.

“Acest teren a fost dintotdeauna al comunitatii Jucu. El s-a aflat in proprietatea statului roman, iar normal ar fi fost sa ne fie redat si sa negociem noi cu Nokia”, crede primarul. Pe de alta parte, Coste se bucura ca investitia Nokia se va derula si ca intreaga comunitate va avea de castigat. Pe teritoriul localitatii exista inca doua investitii care aduc venituri importante.

“In vecinatatea garii, societatea suedeza Ecolor, filiala a companiei Ikea, detine 7 ha. Pe 10.000 mp exista o hala de productie care functioneaza de un an, unde lucreaza 160 de oameni”, a explicat primarul. Ecolor face demersuri pentru a se extinde pe inca 11.000 mp, ceea ce va mai aduce inca 150 de noi locuri de munca, a mentionat Coste.

“Pe aceasta suprafata se face descarcarea de sarcini arheologice pentru construirea noii hale. Ecolor nu se va opri aici. Cand ne-a vizitat, patronul Ikea, Ingvar Kamprad, ne-a informat ca vrea sa ocupe cele 7 ha pe care le detine la noi, sa produca mai mult si sa construiasca o unitate de desfacere la Cluj”, a mai spus primarul.

Pe alte 2,5 ha se va derula, langa Ecolor, investitia companiei austriece de prelucrare a lemnului Mobil Frisch. “Am emis autorizatia de construire pentru fabrica pe care o va construi aceasta companie”, a precizat Coste. Ambele societati au achizitionat terenuri de le proprietarii privati.