Serviciul teritorial Cluj al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) a finalizat cercetarile in dosarul in care seful PRM Cluj-Napoca este acuzat ca a primit mita o casa de vacanta. Dosarul a fost redeschis dupa schimbarea conducerii DNA Cluj, din toamna lui 2005, iar procurorul, care initial i-a dat scoaterea de sub urmarire penala, a fost demis de la DNA.

Procurorul-sef al DNA Cluj, Crin Bologa, a confirmat ca a finalizat cercetarile in dosarul fostului director tehnic al Primariei, Mihai Muresan, si ca a dispus trimiterea acestuia in judecata. Muresan, poreclit de presa cluujeana “domnul 10%”, este anchetat din 2004 pentru luare de mita.

Acuzatia a venit in urma unui raport al Curtii de Conturi Cluj pe anul 2003 ce a relevat o serie de nereguli cu aspecte penale descoperite in Primarie. Omul de afaceri din Baia Mare, Stefan Morar, care i-ar fi dat mita lui Muresan, este de asemenea invinuit in dosar pentru dare de mita, cu toate ca a depus plangere impotriva fostului director.

“Am constatat ca denuntul lui Morar a fost facut dupa ce Parchetul Curtii de Apel avea deja interceptari telefonice in care vorbeste despre oferte si licitatii castigate la Primarie”, sustine Bologa. Procurorul Nicolae Pascut, exclus intre timp de la DNA, l-a scos de sub urmarire penala pe Muresan, dar dosarul a fost redeschis dupa schimbarea conducerii DNA Cluj, in toamna lui 2005.

“Procurorii mi-au prezentat materialul de urmarire penala acum doua saptamani si mi-au spus ca urmeaza sa ma anunte ce decid. Mi-au aratat file dintr-un dosar de trei-patru volume si interceptari telefonice”, a declarat Muresan pentru ZIUA de Cluj.

Acesta a precizat ca Bologa s-a antepronuntat intr-un interviu acordat presei anul trecut, in care a precizat ca fostul director va fi trimis in judecata. Presedintele PRM Cluj-Napoca a spus ca procurorii i-au prezentat “povestea veche cu casa de la Apa”.

Presupusa spaga: o casa de vacanta

Conform rechizitoriului, Muresan este acuzat ca ar fi primit o casa de vacanta in localitatea Apa, din judetul Satu Mare, in schimbul careia l-ar fi ajutat pe baimareanul Stefan Morar, administrator al societatii clujene Rom Liant Construct, sa castige mai multe licitatii organizate de Primaria Cluj-Napoca.

Procurorii sustin ca in schimbul acesteia, Muresan l-a ajutat si urma sa-l mai ajute pe Morar sa castige licitatiile organizate de Primaria Cluj-Napoca, in perioada 2001-2002, prin furnizarea de informatii confidentiale. Licitatiile se faceau pentru reparatii si modernizari la scoli si licee.

“Ajutorul dat invinuitului Morar de catre invinuitul Muresan Mihai pentru castigarea unor licitatii rezulta si din convorbirile telefonice purtate intre administratorii firmelor agreate de catre anumite persoane din Primaria Cluj-Napoca, care se intelegeau ce licitatie sa fie castigata de fiecare firma in parte, iar in cazul in care licitatia era castigata de o alta firma, aceasta trebuia sa renunte la lucrarea adjudecata pentru ca aceasta lucrare sa revina firmei prestabilite”, se arata in dosarul trimis la Tribunalul Cluj. intr-una din convorbirile telefonice din dosar, Morar ii spune unui asociat: “ii perfect. Am castigat doua lucrari, asa-i? Fara sa ne dam seama. Mi-o dat o super lucrare directorul asta, ma”.

Intr-o alta convorbire telefonica, Morar ii spune unui colaborator: “Luam tot Clujul! Sa fie numai de lucru, ca ne-om imparti noi”. Casa de vacanta a fost sechestrata, in 12 martie 2007, in vederea confiscarii.

Familia imobiliara Muresan

Cand a fost audiat de procurori, in 6 martie, Muresan a declarat: “Arat ca nu l-am ajutat in nici un fel pe Morar Stefan la castigarea licitatiilor organizate de Primaria Cluj-Napoca, iar casa de vacanta despre care se face vorbire ca ar fi construit-o pentru mine, arat ca nu este adevarat acest lucru, eu nu am primit mita respectiva casa de vacanta”.

Despre convorbirile telefonice, Muresan le-a spus procurorilor ca nu-si aminteste nimic. in primul sau interviu acordat presei, in august 2006, fostul director din Primarie si fost director la Sucursala Cluj a Fondului Proprietatii de Stat, a spus ca in acest moment desfasoara activitati in domeniul pietei de capital si pe piata imobiliara.

“Nu am o companie imobiliara, ci ma ocup de investitii imobiliare ca si, sa spunem, persoana care ma pricep la asa ceva. Ca persoana fizica si prin intermediul unor societati comerciale, care sunt de consultanta si la care sotia este asociat, iar eu sunt angajat”, a declarat vara trecuta Muresan.

Trei societati in care el aparea ca asociat sunt acum dizolvate, iar sotia sa, Liana Muresan, este asociata in Erlin Consulting&Investment si Nova Turism. Conform lui Muresan, acesta a terminat anul trecut lucrarile la o vila proprietate personala pe strada Aviator Badescu si mai detine o cabana la munte in judetul Cluj. “Astept ca Justitia sa-si spuna cuvantul.

Am incredere ca totul se va desfasura corect”, a declarat fostul director tehnic.