De doua mandate de cand Radu Mazare este primar al municipiului Constanta, partidele de pe scena politica locala s-au caznit sa gaseasca un contracandidat ideal. De fiecare data, toti au plecat de la ideea ca persoana potrivita sa il invinga pe Mazare trebuie sa aiba notorietate, dar si un fantastic sprijin venit de pe mai multe fronturi.

Astfel, a aparut ba varianta unei opozitii unite, care sa propulseze acelasi candidat, ba varianta unui personaj care a avut functie in Primaria municipiului Constanta, deci se presupune ca stie cu ce arme sa-l bata pe Mazare...

Oricum ar fi, partea proasta este ca liberalii si democratii, chiar si atunci cand au fost impreuna, au optat sa mearga „pe mana” unor candidati proprii, deci separat si chiar fara sa ajunga la intelegeri cu alte partide politice care sa-i sprijine procentual. Acum, cand pareau ca se inteleg asupra ideii (nu a unei persoane anume inca!) de candidat comun, iata ca Alianta D.A.

s-a destramat, deci se ia de la capat povestea... Din nou insa, se scoate pe piata numele posibilului candidat Gheorghe Hagi, nume vehiculat la un moment dat si de catre PSD pe vremea cand Radu Mazare inca era independent. De data aceasta, numele lui Hagi a aparut „vanturat” printr-un oarecare sondaj de opinie comandat de Organizatia Judeteana a PD Constanta.

Numai ca, din cate au dat de inteles democratii, Gheorghe Hagi nu ar candida din partea lor, ci a fost luat in calcul drept posibil candidat din partea PNL. Varianta a fost avansata imediat dupa vizita efectuata de Calin Popescu Tariceanu in urma cu ceva timp in judetul nostru, atunci cand premierul s-a intalnit, mai mult sau mai putin intamplator, cu Gheorghe Hagi pe holurile Prefecturii.

Cu mentiunea ca declaratiile pe aceasta tema au fost facute inainte de Pasti, cotidianul „Replica” de Constanta a dorit sa lamureasca, macar in parte, speculatiile aparute in privinta lui Gheorghe Hagi ca potential candidat din partea PNL la Primaria Constanta. „Hagi a fost un foarte bun fotbalist, dar ma indoiesc ca ar vrea sa intre in administratia locala.

PNL nu a luat in calcul sa ii faca o propunere in acest sens. Personal nu stiu de vreo asemenea discutie”, ne-a declarat Victor Manea. Liberalul s-a aratat convins ca Hagi nu isi doreste sa fie primarul Constantei: „Ar fi un lucru nou pentru el si nu cred ca s-ar implica intr-un astfel de proiect”, a conchis Victor Manea.