Lasat aproape in paragina desi este cel mai important din tara dupa „Henri Coanda”, Aeroportul International „Mihail Kogalniceanu” a intrat, in sfarsit, pe lista de prioritati a guvernantilor. Se poate spune ca integrarea in Uniunea Europeana a salvat aeroportul constantean, care in 7-8 ani va deveni un mare hub aerian, dupa modelul maritim al portului Constanta.

Zarurile au fost deja aruncate, pe 28 mai urmand sa aiba loc licitatia pentru desemnarea companiei care va realiza un Master Plan al Aeroportul Kogalniceanu pentru perioada 2007-2027. Master Planul presupune elaborarea unor proiecte de arhitectura, inginerie aeroportuara si planificare, prin care se urmareste, practic, reconstructia aeroportului.

Potrivit directorului general Corneliu Balan, investitiile se ridica la peste un miliard de euro. Dupa finalizarea lucrarilor, probabil in 2015, aeroportul constantean va avea o noua pista, pentru avioane foarte mari, un terminal pentru containere si depozit aferent.

Un miliard de euro - atat va costa extinderea Aeroportului International „Mihail Kogalniceanu”, care va deveni unul din marile huburi aeriene ale Uniunii Europene. In acest moment, pregatirile pentru licitatia de pe 28 mai care va desemna numele companiei ce se va ocupa de Master Planul aeroportului au intrat pe ultima suta de metri.

Ulterior, in functie de proiectele elaborate, se va trece si la incheierea unui parteneriat public- privat, pentru ca suma de un miliard de euro este enorma. Practic, se va aplica modelul reactoarelor 3 si 4 de la Centrala Nucleara de la Cernavoda, care vor fi construite tot in urma unei astfel de asocieri intre statul roman si mari corporatii private.

Interesant este faptul ca meritele acestui mega-proiect apartin oficialilor europeni, partea romana fiind pur si simplu obligata sa-l puna in aplicare, ca o conditie a aderarii Romaniei la UE.

Si asta pentru ca Fisa Programului de Integrare Europeana asumata de Ministerul Transporturilor prevede si „Angajamentul: Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul International Constanta”.

Zborurile pe Kogalniceanu, reluate ieri cu o cursa charter din Franta

Pana la realizarea noului Aeroport Kogalniceanu, actualul obiectiv si-a reluat de ieri rutina, dupa ce in urma cu doar cateva zile au fost terminate lucrarile de reparatii capitale la pista de aterizare incepute acum o luna.

Directorul Balan ne-a declarat ca investitia de patru milioane euro a fost asigurata de Ministerul Transporturilor, in prezent pista fiind complet refacuta si alungita pana la 4300 metri. Ieri, la ora 12.00, a aterizat si primul avion, o cursa charter din Franta.

Pentru acest an, Balan pronosticheaza o crestere a numarului de operatori care folosesc Aeroportul Kogalniceanu, urmand sa fie depasit cu mult numarul de 30 de operatori care au activat aici anul trecut