In 2004 si 2005, deputatul PNL Mircea Pusca a donat la partid 50.000 de lei, in timp ce prefectul Alin Tise, impreuna cu sotia lui, a “cadorisit” PD cu peste 36.000 de lei. Deputatul PNL Horea Uioreanu a contribuit cu 54.200 de lei, iar viceprimarul liberal Adrian Popa, cu aproximativ 32.000 de lei. Lista donatiilor nu se opreste aici.

ZIUA de Cluj va prezinta in exclusivitate inventarul complet al donatiilor de partid. Seria dezvaluirilor va continua marti si miercuri, cu informatii despre PSD, UDMR, PRM si PC.

Ministru, senator, deputat, prefect, consilier local sau judetean, functionar public in institutiile de stat ori sef la institutiile deconcentrate - toti cei care detin astfel de functii au contribuit, la alegerile din 2004 si nu numai, cu sume deloc de neglijat, conform datelor publicate in Monitorul Oificial, partea a-III-a.

Politicienii s-au grabit sa ne asigure cu totii ca donatiile facute nu au avut nici o legatura cu functiile pe care le-au primit. “Nu am dat banii pentru ca sa castig ceva.

Nu am urmarit logica unui troc”, a spus, de pilda, deputatul liberal Mircea Pusca, care numai in anul 2004 a contribuit cu 38.500 de lei, iar in 2005 cu peste 11.000 de lei. Pe de alta parte, el spune ca era de datoria celor care se aflau inscrisi pe listele eligibile sa sustina financiar activitatea partidului.

“Pentru buna desfasurare a programului nostru guvernamental, am contribuit si cu activitate si expertize. Dar toti cei care am fost inscrisi pe locurile eligibile ne-am asumat sarcina de a contribui si de a sustine financiar campania electorala”, a explicat deputatul Pusca.

“Dar Nicoara n-a dat nimic?”

Colegul sau, Horea Uioreanu, care in 2004 si 2005 a contribuit si la PNL, si la Alianta Dreptate si Adevar cu peste 54.000 de lei, a tinut sa precizeze la randul sau ca banii nu i-ar fi dat pentru functie. ”Nu este relevant daca unii au dat mai mult si altii au dat mai putin.

Trebuie sa se tina cont de perioada in care ne-am inceput activitatea”, a spus Uioreanu. Pe de alta parte, cand a aflat ca se afla in topul donatorilor, impreuna cu colegii sai Norica Nicolai si Mircea Pusca, ajunsi in Senat si Parlament, Uioreanu nu a ezitat sa se minuneze.

“Pai si Marius Nicoara (presedintele CJ - n. red.) nu a dat nimic?”, a intrebat acesta. El a mai precizat ca a fost desemnat in Parlament pe criterii bine determinate, si nu pentru bani. “Am primit si un vot politic si am prezentat si un proiect legat de ceea ce imi propusesem sa fac.

Rezultatul pe care l-am obtinut a contat foarte mult”, a spus Horea Uioreanu.

Cine a dat mai putin si a pierdut

Unul dintre reprezentantii PNL Cluj, Ioan Petran, actualmente consilier judetean si sef al Inspectiei Teritoriale in Constructii, a recunoscut ca isi dorea sa ajunga deputat. Conform datelor din Monitorul Oficial, Petran a donat in 2004 suma de 15.807 lei, in timp ce Norica Nicolai a donat 21.500 lei, iar Uioreanu peste 40.000 de lei.

“in 16 iulie 2004, dupa votul din Biroul Judetean al PNL, am pierdut in fata Noricai Nicolai si a lui Horea Uioreanu”, a declarat Petran. El spune ca a trecut destul de usor peste aceasta infrangere. “Am pus inca de la inceput raul in fata, m-am gandit ca poate nu am sa castig.

Asa este in politica, trebuie sa-ti asumi niste riscuri. Si apoi sunt multumit de ceea ce am facut si la Consiliul Judetean”, a adaugat Petran.

Ce spune legea despre donatii

In afara de cotizatiile lunare stabilite de fiecare partid in parte pentru membrii sai, legislatia mai permite si donatiile financiare. Valoarea sumei donate de o persoana catre un partid sau mai multe nu trebuie sa depaseasca 100 de salarii minime pe economie.

Legea impune ca la finele fiecarui an in parte (cel tarziu luna martie a anului in curs), sa fie publicate in Monitorul Oficial, partea a-III-a, toate donatiile facute la partide, inclusiv valoarea acelor sume donate cu titlu confidential.

Conform datelor din Monitorul Oficial, in Cluj-Napoca, in campania electorala din 2004, cei mai multi bani au fost donati PNL-ului si PD-ului, precum si Aliantei Dreptate si Adevar. Din 2005 insa, sumele obtinute din donatii au scazut semnificativ mai ales in ograda PNL Cluj.

Nici persoanele fizice si nici cele juridice nu au mai contribuit cu nimic, nici la PNL si nici la Alianta Dreptate si Adevar. ZIUA de Cluj va reveni si cu datele publicate in acest an pentru perioada 2006.

Oamenii lui Boc au scos bani pentru Dreptate si Adevar

Dupa alegerile din 2004, cei care au cotizat cu fonduri importante la PD au prins si functiile importante.

Daniel Buda a devenit deputat, Mihail Hardau, prefect si apoi ministru al Educatiei, Alin Tise a ajuns prefect, Sorin Apostu, seful Directiei Tehnice din Primaria Cluj, Adrian Gurzau, director adjunct la Regia “Victoria” si consilier local, Nicoleta Postolache, Rares Rusu, Mircea Morosan, Radu Bica si nu doar ei au ajuns consilieri locali sau judeteni.

Un donator constant al PD a fost prefectul Alin Tise cu sotia sa, Camelia. in 2004 si 2005 cei doi au donat partidului peste 36.400 de lei. “N-are nici o legatura functia mea cu banii pe care i-am donat. Asa cum legea permite, am contribuit cu cat am putut”, a spus Tise.

El a adaugat ca pe vremea cand a facut aceste donatii era inca avocat si ca de aceea a reusit sa-si ajute financiar partidul. “De cand sunt functionar public nu m-am mai implicat”, a tinut sa precizeze Tise.

Printre reprezentantii PD, care, de asemenea, au contribuit cu sume importante se numara si primarul din Turda, Tudor Setfanie, care a donat in campania electorala din 2004 aproximativ 20.000 de lei, iar Adrian Gurzau, consilier local, a donat in 2004 si 2005 suma de 21.000 de lei. “Eu n-am dat acesti bani pentru a face o tranzactie.

Asa cum legea permite, am facut o donatie si am stiut de la inceput ca nu am nimic de castigat”, a declarat Gurzau. Pe de alta parte, el a recunoscut ca pe linie de partid a obtinut si slujba de director la Regia de Administrare a Protocolului Patrimoniului de Stat, filiala clujeana “Victoria”.

“Sunt recunoscator pentru ca in perioada in care am detinut aceasta functie am invatat foarte multe”, a declarat Gurzau, adaugand ca tot ceea ce a obtinut mai departe i s-a datorat exclusiv.

“Eu am avut un CV, iar atunci cand am fost trimis sa fac ceva s-a tinut cont de ceea ce stiu sa fac”, a spus Gurzau.

Cotizatie si in sticle de whisky

Daca in PNL situatia cotizatiilor nu este foarte strict supravegheata - conform surselor din interiorul acestui partid - (un membru PNL ajunge sa plateasca 1 leu pe luna), vistiernicii PD sunt mult mai grijulii.

Surse din PD ne-au informat ca valoarea sumelor pe care trebuie sa le achite fiecare membru in parte a fost stabilita in functie de castigurile pe care le aduce functia. Cotizatiile trebuie achitate lunar si nimeni nu poate face rabat de la regula.

Conform surselor din PD, un consilier judetean sau local plateste 50 de lei pe luna, iar daca acesta mai detine o functie de vicepresedinte in partid va plati 150 de lei pe luna. Un deputat plateste lunar 300 de lei. Un presedinte de filiala a PD, tot 300 de lei.

Directorii institutiilor deconcentrate contribuie si ei cu cate 250 de lei, dar nu numai. Aceleasi surse ne-au informat, de pilda, ca la o intrunire a Colegiului Director tinuta la Cluj, unde au participat si ministri si presedintele Traian Basescu, seful Directiei Regionale de Drumuri si Poduri, Ion Pantelimon, a contribuit cu 50 de sticle de whisky.

Contributia greilor pentru Alianta

in 2004

Traian Basescu - 50.000 lei

Valeriu Tabara - 41.006 lei

Eugen Nicolaescu - 40.000 lei

Adrian Cioroianu - 22.500 lei

Bogdan Olteanu - 40.000 lei

Ludovic Orban - 40.000 lei

Anca Boagiu - 38.000 lei

Nini Sapunaru - 22.200 lei

Gheorghe Seculici - 33.000 lei

in 2005

Relu Fenechiu - 7.000 lei

Cristian Adomnitei - 15.000 lei

Puiu Hasoti - 22.850

Cristian Boureanu - 6.500 lei

Teodor Atanasiu 5.490 lei

Mircea Hava - 3.000 lei

Cristian Boureanu - 10.500 lei

Sursa: Monitorul Oficial, partea a III-a

Politica, pretul corect

Donatii la PNL in 2004

Mircea Pusca (deputat) - 16.847 lei

Horea Uioreanu (deputat) - 15.000 lei

Norica Nicolai (senator) - 15.000 lei

Adrian Popa (viceprimar) - 9.295 lei

Confidential - 2.200 lei

“Consultes Networking” - 15.000 lei

SC Nova Turism 5.500 lei

Donatii la PD in 2004

Tise Camelia (sotia prefectului) - 6.000 lei

Adrian Gurzau (consilier local) 5.000 lei

Mihail Hardau (fost ministru al Educatiei) 4.080 lei

SC Gumec 1.000 lei

SC Transilvania Construct - 27.000 lei

SC Nova Confort - 600 lei

SC Cabriolet - 50.000 lei

Asociatia pentru Democratie si Pluralism - 5.000 lei

SC Reval Investments - 10.000 lei

Topaz, compania de Turism - 3.000 de lei

Donatii PNL-PD in 2004

Emil Boc (primar Cluj-Napoca) - 8.000 lei

Apostu Sorin (director tehnic Primaria Cluj) - 10.000 lei

Apostu Sorin (idem) - 3.000 lei

Apostu Maria (sotia lui Sorin Apostu) - 10.000 lei

Buda Daniel (deputat)- 4.765 lei

Buda Liliana (sotia deputatului Buda)- 5.250 lei

Ioan Berchisan (consilier judetean)- 1.000 lei

Radu Bica (consilier judetean) - 3.000 lei

Elena Ceusan (consilier judetean) - 2.950 lei

Brandusa Chiorean (functionar Primaria Cluj) - 3.600 lei

Norica Nicolai (senator) - 6.582 lei

Marius Nicoara (presedintele Consiliului Judetean) - 6.005 lei

Bianca Nicoara (sotia presedintelui Nicoara) - 20.400 lei

Mihail Hardau (fost ministru al Educatiei) - 3.119 de lei

Liviu Miclaus (director Regiei de Protocol “Victoria” - 19.344 lei

Mircea Morosan (consilier judetean)- 18.000 lei

Ioan Nicoara (functionar Consiliul Judetean) - 24.146 lei

Ioan Petran (consilier judetean) - 15.807 lei

Popa Adrian (viceprimar) - 18.700 lei

Ciprian Paun (consilier local) - 3.673 lei

Nicoleta Postolache (consilier local)- 1.400 lei

Mircea Pusca (deputat) - 21.700 lei

Rares Rusu Stelian (consilier judetean) - 6.000 lei

Tudor Stefanie (primar Turda) - 19.852 lei

Alin Tise (prefect) - 4.000 lei

Camelia Tise (sotia prefectului) - 14.000 lei

Ovidiu Turdean (consilier local) - 4.000 lei

Horea Uioreanu (deputat) - 33.000 lei

Rosal SRL - 15.000 lei

Rom Consult - 25.000 lei

RTC Holding - 20.589 lei

Energobit SRL - 10.000 lei

Energobit - 1000 lei

Constructii Avram Iancu - 10.000 lei

Edil Construct SA - 10.000 lei

Real Estate Napoca - 10.000 lei

Asociatia Transportatorilor Rutieri “Transilvania” - 2.000 lei

Standard Business SRL - 20.589 lei

Donatii PNL in 2005

Mircea Pusca (deputat)- 11.040 lei

Horea Uioreanu (deputat)- 6.250 lei

Adrian Popa (viceprimar) - 3.791 lei

Norica Nicolai (senator) - 4.650 lei

Confidential - 38.940 lei

Donatii PD in 2005

Mihail Hardau (fost ministru) - 3.000 lei

Tise Camelia (sotia prefectului) - 12.420 lei

Mircea Morosan (consilier judetean)- 7.150 lei

Ioan Morar (sef Directia Silvica) - 5.400 lei

Maier Teofil (consilier judetean) - 1.000 lei

Chiorean Brandusa (functionar Primaria Cluj) - 500 lei

Adrian Gurzau (consilier local)- 16.000 lei

Florin Stamatian (consilier local)- 17.250 lei

Cataniciu Steluta (consilier judetean)- 17.100 lei

Mircea Morosan (consilier judetean)- 10.000 lei

Apostu Sorin (director Primaria Cluj)- 7.000 lei

Marcel Fleser (PD Cluj) - 7.230 lei

Adrian Coroian (consilier judetean) - 7.260 lei

Confidential - 2.500 lei

Air Transilvania - 17.388 lei

Transilvania Construct 50.000 lei

Donatii PNL-PD in 2005

Alexandrion Group - 42.000 lei

Argos SA - 30.000 lei

SC Argos Inudustrial - 10.000 lei

Rompetrol SA 120.000 lei

Rompetrol Rafinarie 120.000 lei

Rompetrol Downstream - 120.000 lei

Nova Imobiliare - 66.081 lei

Sursa: Monitorul Oficial, partea a III-a