Primaria Adamclisi a pierdut batalia pentru o suprafata de 551 de hectare, pe care ar fi trebuit, in mod normal, sa o retrocedeze cetatenilor, si asta cu ajutorul nemijlocit al Agentiei Domeniilor Statului (ADS), care a ignorat cu desavarsire solicitarile autoritatilor locale, ba chiar si ale Prefecturii judetului Constanta.

Razboiul pentru bucata de pamant nu este insa incheiat, atat Primaria Adamclisi, cat si Prefectura judetului Constanta, exprimandu-si intentia de a contesta licitatia prin care a fost vandut terenul cu pricina, numai ca, si de aceasta data, ADS pare surd si mut, aruncand „pisica” in ograda lichidatorului (SC Lomex SRL) care s-a ocupat de formalitatile tranzactiei.

Aici insa - adica la lichidator, transparenta in ceea ce priveste noul proprietar al terenului, pentru ca Primaria Adamclisi sa stie ce are de facut, este ca si inexistenta, atata timp cat persoana desemnata de catre firma lichidatoare sa se ocupe de caz este de negasit.

Mai mult, sustin atat reprezentantii primariei, dar si ai Prefecturii judetului Constanta, reprezentantul firmei de lichidatori, Dorina Lungu nu s-a prezentat nici la sedintele de fond funciar, nici la fata locului, pentru a constata ca ceea ce urmeaza sa vanda nu mai reprezinta o podgorie, deci trebuie schimbata categoria terenului si, eventual, dat curs solicitarii Primariei Adamclisi de a restitui pamantul catre locuitori.

ADS Constanta a recunoscut si semnat nota de constatare a faptului ca via nu mai exista, dar Gabriela Georgescu sufera acum de amnezie

Povestea celor 551 de hectare de teren din Adamclisi a fost rascolita de primarul localitatii mentionate, care a dorit ca pamantul sa fie retrocedat, conform legii, catre locuitorii fortati, in anii de comunism, sa se colectivizeze.

Discutiile din cadrul comisiilor de fond funciar au condus insa la concluzia ca pe respectivul teren fusese cultivata vita-de-vie, iar in atari conditii, trebuia lamurit aspectul fostului IAS transformat in SC Adcervil Adamclisi, adica „stapanul” viei. Care SC Adcervil Adamclisi era, cel putin anul trecut, dator-vandut si deci trebuia recuperata, intr-un fel sau altul, datoria.

Pe de alta parte, exista solicitarea Primariei Adamclisi care, la randul ei, trebuia sa-si faca datoria catre cetateni. In plus, asa-zisa podgorie de la Adamclisi de pe cei 551 de hectare nu mai exista, fiind distrusa in timp de situatia incerta a terenului.

Via inexistenta, vanduta ca atare

Primaria Adamclisi, prin primarul Emilian Burcea, a facut cunoscuta Prefecturii judetului Constanta situatia terenului - mai precis ca via nu mai exista. In conditiile date, Prefectura a luat in considerare si posibilitatea ca primaria sa retrocedeze terenul cetatenilor din Adamclisi.

Urmatorii pasi in aceasta situatie au fost trimiterea unei comisii care sa constate ca via nu mai exista, respectiv transmiterea celor constatate in teren catre ADS Bucuresti.

Lucruri care, in fapt, s-au intamplat doar pe jumatate, intrucat ADS Constanta, reprezentata prin Gabriela Georgescu, s-a facut ca uita, la un moment dat, sa transmita cererea sau sa insiste pe langa ADS Bucuresti astfel incat cererea primariei sa fie solutionata pozitiv.

Mai mult, in timp ce Prefectura judetului Constanta si Primaria Adamclisi se dadeau de ceasul mortii ca Bucurestiul sa afle ca terenul nu mai are vie, deci trebuia schimbata categoria de incadrare, lovitura sub centura nu a intarziat sa apara: cele 551 de hectare au fost scoase la licitatie si vandute! Vandute insa nu oricum, ci sub forma de „teren cu vita-de-vie” - situatie nereala

insa, iar de acest lucru este constienta si Gabriela Georgescu, reprezentantul ADS Constanta, dar care a tinut sa se spele urgent pe maini declarand ca: „Nu stiu eu, nu este problema mea, ci a lichidatorului”.

Dar, aceasta pasare a responsabilitatii nu poate fi trecuta cu vederea, atata timp cat Gabriela Georgescu a semnat cu propria manuta o nota datata 18.08.2006, prin care se constata lipsa cu desavarsire a viei de pe cele 551 de hectare. Semnatarii actului, alaturi de reprezentantul ADS Constanta, au fost si reprezentanti ai Prefecturii Constanta, cat si specialisti din cadrul Murfatlar.

In prima instanta, Gabriela Georgescu a incercat sa nu recunoasca existenta sau continutul notei la care noi facem referire, ca apoi sa admita ca a semnat ceva, dar ca nu mai stie ce anume si ca ii va trebui o saptamana sa gaseasca dosarul pentru a ne lamuri. Dar, a mai spus Gabriela Georgescu, nici dupa o saptamana nu stie sigur daca ne va putea raspunde, intrucat... are multa treaba.

Insa, dupa cum am aflat noi si fara ajutorul Gabrielei Georgescu, respectiva nota de constatare era motivul perfect de amanare a unei eventuale licitatii. Intr-un final, vazand ca nu este chip de intelegere cu Gabriela Georgescu, Prefectura a transmis catre ADS Bucuresti, in data de 13.04.2007, o adresa, prin care aducea la cunostinta situatia terenului solicitat de Primaria Adamclisi.

Dar, pana ca un eventual raspuns sa apara, lichidatorul Lomax a trecut la fapte. In urma cu trei saptamani sau patru, pamantul a fost scos la licitatie si vandut. Cui? Un mare mister, deocamdata.

Primarul din Adamclisi considera ilegala vanzarea celor 551 de hectare

„Conform legii, nu aveau dreptul sa vanda terenul”, a declarat, revoltat de situatie, primarul localitatii Adamclisi, Emilian Burcea. „Cu acei 551 de hectare puteam sa improprietarim cam 50 de oameni. Nu stiu ce sa le mai spun acum, ca ei tot vin la primarie sa-si ceara drepturile. Marele noroc este ca am mai descoperit o rezerva de 1.000 de hectare, care va fi retrocedata.

Dar e pacat ca cele 551 de hectare au luat alte cai, dar eu voi continua sa lupt, pentru ca sunt persoane care chiar au suferit la colectivizare, comunistii le-au luat pamanturile si i-au mai si batut in beciurile Securitatii, iar acum altii isi bat joc de noi”, spune Emilian Burcea.

Primarul a mai precizat ca vinovati de situatia creata sunt si cei de la ADS, dar si lichidatorul: „Reprezentantul firmei de lichidatori, Dorina Lungu nici macar nu s-a prezentat pe la vreuna din sedintele de fond funciar pentru a sti care este situatia”, a mai spus primarul.