Referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu incinge spiritele intre organizatiile prahovene ale liberalilor si democratilor. Liderii celor doua formatiuni care altadata erau aliate se acuza reciproc de manevre ilegale prin care incearca sa atraga populatia de o parte sau de cealalta.

Presedintele filialei Prahova a Partidului National Liberal, deputatul Adrian Semcu, ii acuza pe membrii Partidului Democrat Prahova de incalcarea mai multor legi in desfasurarea campaniei electorale pentru referendumul din 19 mai.

Semcu afirma, in comunicatul transmis presei, ca “in dispretul total al legilor in vigoare”, activistii PD Prahova au incalcat hoteste dreptul la proprietate cand, in noaptea de 14 spre 15 mai, “au intervenit, prin lipirea de autocolante, in mesajul electoral afisat legal de PNL pe panouri private, amplasate, legal pe domeniul public”.

Conform presedintelui PNL Prahova, gestul “dovedeste saracie de idei si exces de resurse”. Semcu se intreaba “unde erau politistii, politistii comunitari si jandarmii platiti din bani publici sa vegheze Ploiestiul si in noaptea de 14 spre 15 mai 2007”.

“Patrulau, cumva, pe strazi, cu mana pusa pe ochi, pe urechi si pe gura, dupa exemplul presedintelui suspendat?” In acelasi comunicat, liderul PNL Prahova sustine ca “o alta dovada clara a dispretului PD pentru litera legii” este utilizarea taximetrelor din Ploiesti ca vectori electorali pro Basescu, aratand ca “pe lunetele taximetrelor proprietate a firmei lui

George Ionescu, vicepresedinte al PD Prahova, si a firmelor afiliate la Camera Taximetristilor, unde acelasi este presedinte, inca de la inceputul campaniei, au fost lipite afisele PD”.

Semcu aminteste ca “articolul 102 alin 36 din Codul Rutier interzice aplicarea de afise, reclame publicitare, inscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrang sau estompeaza vizibilitatea” si se intreaba “de ce ar conta Codul Rutier pentru democratii prahoveni daca pentru Traian Basescu nu a contat, cand, dupa un sprit, s-a urcat la volan?.

La finalul comunicatului dat publicitatii, presedintele PNL Prahova afirma: “Daca am avut vreo strangere de inima la ruperea Aliantei D.A., acum, chiar nu mai avem nici un dubiu ca am procedat corect!”.

In replica la comunicatul dat publicitatii de fostii aliati de la PNL Prahova, presedintele PD Prahova, Roberta Anastase, considera ca “singura ilegalitate este cea facuta de PNL care foloseste imaginea unui om, Traian Basescu, fara acordul acestuia si incalca o hotarare a Biroului Electoral Central de a nu folosi cuvinte jignitoare pe panourile publicitare”.

“Cel care se afla in afara legii de data aceasta este PNL”, sustine liderul PD Prahova. Anastase a declarat ca, in opinia sa, panourile publicitare au fost modificate chiar de catre membrii PNL, “care nu se simt reprezentati de mesajele transmise de conducerea PNL".

Aceasta a mai afirmat ca astfel de comunicate de presa sunt generate de faptul ca “PNL este in criza, pentru ca se apropie momentul revenirii lui Traian Basescu la Cotroceni”.

In ceea ce priveste acuzatiile presedintelui PNL Prahova legate de aplicarea de afise electorale ale PD pe unele taximetre din Ploiesti, Roberta Anastase considera ca “este optiunea fiecarui cetatean de a lupta impotriva celor 322 de parlamentari care i-au furat votul”.