Sistemul sanitar din Olt ridica in prezent multe semne de intrebare de cum ar trebui sa se desfasoare atat actul medical, cat si modernizarile ce au fost demarate la cateva unitati medicale din judet, existand informatii ca lucrarile nu sunt de calitate.

Recent, echipele de control ale SANEPID au descoperit nereguli la spitalele din Filiasi si Segarcea, ce s-au lasat cu sanctiuni. Inpectorii au constatat cu stupoare ca existau instrumente medicale nesterilizate, iar unele dintre cadrele medicale nu respectau normele de igiena, toate acestea punand in pericol pacientii.

Apa calda, un lux pentru pacienti

Mai precis, la Filiasi, inspectorii au descoperit ca apa calda e un lux pentru bolnavii internati. Mai mult, acestia stau inghesuiti in saloane, deoarece paturile nu au fost asezate la distanta la care trebuiau. Situatia s-a dovedit aproape identica si la Segarcea.

Actiunea SANEPID s-a lasat cu pensalizarea a doi medici, dar si cu sanctionarea altor cadre medicale medii, ce nu respectau normele de igiena si cele de sterilizare a instrumentelor. Conducerea Inspectiei Sanitare de Sanatate Publica a promis controale si in urmatoarea perioada la celelalte unitati medicale mari din judet.

Nicolaescu verifica modernizarea Spitalului Judetean

Totodata, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, prezent, ieri, la Slatina, a promis controale atat la Spitalul Judetean, cat si la cel din Caracal pentru a vedea cum s-au derulat lucrarile de modernizare a celor doua unitati.

La cea mai mare institutie medicala din judet este in plina desfasurare un proiect de modernizare a Unitatii de Primire Urgente si a celei de Dializa, ce trebuie finalizat pana la 30 iunie, cand va fi adusa aparatura, in valoare de 600.000 de euro.

Ritmul lucrarilor este, insa, destul de greoi, astfel ca ministrul Nicolaescu a promis ca va trimite echipe de inspectori, conduse chiar de seful corpului de control al ministrului.

De control nu va scapa nici spitalul din Caracal, dupa ce la urechile ministrului au ajuns anumite materiale despre cum au fost cheltuiti banii alocati pentru refacerea Ambulatorului.

Spital judetean de urgenta la Slatina

Mai trebuie mentionat ca la Slatina va fi construit un Spital Judetean de Urgenta, pe un teren ce a apartinut Ministerului Apararii Nationale, autoritatile locale nereusind pana acum sa gaseasca o locatie pentru viitoarea unitate. De altfel, aceasta nemultumire a fost adusa in discutie si de ministrul Sanatatii.

El a adaugat ca, odata cu ridicarea viitoarei constructii medicale, actualul Spital Judetean se va transforma in municipal, deoarece nu poate fi acreditat in situatia in care nu intruneste toate conditiile.