pescuit. Mai bine zis incearca sa desfasoare acest program, deoarece pana in acest moment nu exista dotarile necesare salvarii delfinilor prinsi in plasele abandonate. Pentru a strange suma necesara achizitionarii unui vehicul operat prin telecomanda, pentru explorarea marii si descoperirea plaselor, organizatia a apelat la o solutie mai putin obisnuita.

Au fost montate urne in supermarketuri si s-a apelat la bunavointa constantenilor.

Plasele uitate de braconieri in apele Marii Negre continua sa faca victime printre populatiile de delfini. „Dupa ce au fost alungate pescadoarele sub pavilion strain care braconau in Marea Neagra, plasele puse au ramas si continua sa prinda peste. Mai sunt si plase pescaresti de care proprietarii au uitat, sau pur si simplu le-au pierdut.

Dintre delfini cei mai dezavantajati sunt cei din specia Phocoena Phocoena, care din cauza dimensiunilor mici devin victime ale plaselor de pescuit”, a declarat directorul coordonator al Oceanic Club, Razvan Popescu-Mirceni. In acest moment organizatia urmeaza sa intocmeasca un studiu de cercetare si evaluare a populatiei de delfini din zona costiera romaneasca.

„Colaboram cu cei care administreaza parcul mediteranean pentru protectia cetaceelor. Cu acestia urmeaza sa facem partea de cercetare si evaluare a populatiilor de delfini din zona costiera romaneasca si culoarele de migratiune din bazinul de vest al Marii Negre. Mai exact ei ne vor ajuta in materie de cercetare a starii de sanatate si a numarului delfinilor.

Din pacate e greu de delimitat un spatiu pentru delfini, deoarece ei migreaza pe suprafete foarte mari”, a mai declarat directorul Popescu-Mirceni. Pentru salvarea delfinilor de plasele pescaresti ramase abandonate in Marea Neagra Oceanic Club ar avea nevoie de un ROV (remote operated vechicle) pentru explorarea apelor marine romanesti, care costa in jur de 10500 de euro.

Pentru ca, evident, organizatia nu dispune de acesti bani, s-a apelat la bunavointa constantenilor. „Am amplasat urne de colectare a banilor in trei supermarketuri constantene. O data la trei luni de zile o echipa de-a noastra, impreuna cu reprezentantii magazinelor, le deschide si scoate suma de bani adunata.

Pana acum am strans aproximativ 1200 de lei noi, in timp ce pentru ROV am avea nevoie de 35000 de lei. Banii au fost depusi in contul dedicat acestui program”, sustine directorul coordonator al Oceanic Club.

Patrulare cu "ia-ma nene"

O alta problema resimtita de membrii organizatiei este lipsa ambarcatiunilor pentru patrulare. De cele mai multe ori anumite sectoare sunt patrulate cu navele unor institutii „prietene”, care in drumul lor ii iau si pe membrii Oceanic Club. Astfel sunt multe zone care nu pot fi verificate din acest motiv.

„O nava operationala care sa corespunda cat de cat cerintelor unor astfel de misiuni costa in jur de 150-200 de mii de euro. Ori noi de abia ne chinuim sa strangem cateva zeci de mii de euro, asa ca este aproape imposibil sa facem rost de o nava, fara ajutor”, a afirmat Popescu-Mirceni.

Organizatia a fost infiintata in anul 1992, iar in 2002 a fost adoptata noua personalitate juridica. In tot acest timp membrii Oceanic Club au reusit sa salveze doar doi delfini din plasele abandonate in Marea Neagra, in anul 1999, in cadrul unei actiuni in colaborare cu Politia de Frontiera, cand le-au fost puse la dispozitie ambarcatiuni cu care sa patruleze.

„Nu putem sa initiem actiuni atat timp cat nu suntem ajutati de autoritati. Noi am tras un semnal de alarma si in ceea ce priveste valul urias de alge care va fi pe litoral in acest sezon, dar nu ne-a ascultat nimeni. Desi am atras atentia asupra acestui lucru inca de prin luna februarie, abia acum autoritatile locale ne-au contactat si ne-au intrebat ce se poate face.

Sper sa nu se intample la fel si cu delfinii, si sa fim auziti cand va fi prea tarziu pentru acestia”, a adaugat directorul Razvan Popescu-Mirceni.