Un tinar de 22 de ani a ramas fara permis dupa ce politistii de la circulatie au descoperit pe Internet un film care-l prezenta pe acesta facind cascadorii in Centrul Bacaului.

Pe 3 iunie, in jurul orei 18.15, un tinar din Bacau a filmat un VW argintiu care a facut o incercare de cascadorie pe Calea Marasesti, la intersectia cu strada Razboieni. Masina s-a apropiat in viteza dinspre Primarie si, in intersectie, s-a rotit la 180 de grade si a demarat in viteza pe Razboieni, unde, pe trecerea de pietoni, a trecut la mica distanta de doi trecatori.

Filmul a fost “urcat” pe doua site-uri de filme - YouTube.com si Trilulilu.ro - si postat apoi pe blogul celui care a filmat - kristofer93.blogspot.com.

Politistii urmeaza modelul lui Kristofer

Bloggerul a fost contactat simbata, 9 iunie, de politistii de la Circulatie care i-au luat o declaratie dupa care politistii l-au cautat pe proprietarul masinii si i-au suspendat permisul. “Permisul a fost retinut pe baza filmului de pe Internet. Nu putem permite ca astfel de lucruri sa se intimple.

Noi sprijinim competitii de indeminare, dar intr-un cadru organizat, cum a fost simbata, cu motociclistii” - ne-a declarat subcomisarul Dorin Roman, de la Serviciul Politiei Rutiere Bacau.

El spune ca politistii bacauani au fost dotati cu doua camere video performante si, in masini “civile” - vor inregistra evenimentele din trafic, inclusiv astfel de cascadorii, dupa care autorii lor vor fi trasi la raspundere.

Cameramanul amator, amenintat

Cit despre autorul filmarii, acesta a anuntat ca ar fi fost amenintat de o prietena a celui caruia i-a fost suspendat permisul. Aceasta l-ar fi contactat pe Messenger pentru a-l “avertiza” ca o sa aiba necazuri pentru ca “baietii sint suparati” din cauza filmului. Discutia a fost facuta publica pe acelasi blog de Cristian Ghinghes.

El are o singura concluzie: “Nu este normal sa tranformam orasul Bacau in pista de curse”.