Sambata dupa-amiaza, mai multe localitati prahovene au fost afectate de caderi importante de grindina. Este vorba de Mizil, Gura Vadului, Fantanele, Vadu Sapat si alte comune din sud-estul judetului.

Oamenii, care au suferit pagube importante, se intreaba de ce grindina a cazut intr-o zona protejata printr-un program national care inghite anual cateva zeci de miliarde de lei vechi de la bugetul de stat. „Stiam ca de la Valea Calugareasca se trage cu rachete antigrindina ca sa nu mai avem probleme. Sambata a picat grindina cat oul de porumbel.

Cine ne plateste noua pagubele?” se intreaba Ionica Teodorescu, unul dintre viticultorii afectati de intemperii. Primarul comunei Gura Vadului, Alexandru Dan, a fost asaltat de satenii furiosi. „Incercam sa-i ajutam pe oameni cu tot ce putem pentru intocmirea dosarelor de despagubire. Cand s-a tras rachetele, grindina deja cadea peste culturi. E normal ca oamenii sa fie suparati”, povesteste edilul comunei.

"Meteorologii sunt de vina”

Conducerea Directiei Agricole si de Dezvoltare Rurala (DADR) Prahova si fabricantul de rachete dau vina pe meteorologi. „Avertizarea meteo de grindina a ajuns prea tarziu la centrul de comanda al rachetelor. S-au tras 28 de rachete, dar era prea tarziu. Nu stiu cine are interes sa saboteze acest program”, sustine Aurel Anghel, directorul DADR Prahova.

"Rachetele noastre sunt eficiente daca sunt lansate in timp util. Drept dovada, chiar marti am lansat mai multe rachete de la Valea Calugareasca si am evitat caderile de grindina”, spune Dinu Constantinescu, directorul general al societatii Electromecanica Ploiesti, fabricantul rachetelor antigrindina.

"Vom verifica ce s-a intamplat sambata dupa-amiaza in Prahova si care au fost avertizarile noastre”, sustine Ortansa Jude, purtatorul de cuvant al Administratiei Nationale de Meteorologie, institutie acuzata ca saboteaza programul antigrindina.

Dincolo de aceste justificari si acuzatii, oamenii vor fi nevoiti sa plateasca pagubele din propriile buzunare pentru ca foarte putini dintre ei au incheiat polite de asigurare, avand in vedere ca zona trebuia sa fie protejata impotriva caderilor de grindina