Randuiala lumii, propovaduirea bunului simt, iubire de oameni - nu sunt cuvinte din cartile bisericesti, ci expresii ale parlamentarilor. Cum ale cui? Ale maramuresenilor din Grupul de rugaciune din Parlamentul Romaniei. Desi spun ca activitatea religioasa ii ajuta din punct de vedere spiritual, parlamentarii au un mare zbucium launtric: sunt luati la misto.

Asta in conditiile in care activitatea grupurilor parlamentare de rugaciune au istoria lor, inclusiv in...Uganda.

Avari, lacomi, mincinosi, prefacuti, oligarhi, mafioti sau prostanaci sunt doar cateva apelative atribuite unora dintre cei care vor avea o batranete linistita, din simplul fapt ca si-au votat pensiile. 30 dintre parlamentari s-au gandit insa ca trebuie sa faca mai mult pentru suflet si linistea lor interioara, inca din timpul mandatului. Asa ca s-au inscris in Grupul de rugaciune din Parlament.

Iar daca aceasta inscriere le ofera posibilitatea sa cunoasca lucruri si locuri noi (a se citi excursii), atunci este si mai bine pentru pacea sufletului.

Maramuresul se mandreste ca are in grupul de rugaciune trei parlamentari, insa ca in povestea „cei trei sunt Luca si Matei”, maramuresenii din acest grup sunt Ioan Buda si Ioan Corodan (ca Angela Buciu nu a mai calcat pe acolo cam de multisor, din lipsa de timp). Parlamentarii au insa un mare of: grupul de rugaciune este luat la misto.

Cioc, cioc! Ce-i acolo?

Ce se intampla de fapt acolo? „Din Maramures sunt eu, doamna Buciu si, in ultima perioada, este si domnul Corodan. Impreuna cu dansul am fost saptamana trecuta la Sofia, la o intalnire pe subiectul asta, a Balcanilor. In fiecare marti, la ora opt jumate ne intalnim, avem o tema de dezbatere in functie de timpul care este.

Daca-i aproape de Pasti, subiectul poate fi pentru Pasti sau pentru un sfant (cum a fost Constantin si Elena, ultima), dar toate sunt legate si de pozitia pe care legislatia omeneasca trebuie sa o aiba vizavi de partea de credinta.

Incercam sa dezbatem legatura intre parlamentele lumii sau intalnirile dintre oameni pe partea de imbunatatire a comunicarii, in asa fel incat pe acest palier sa putem sa discutam despre legislatie si bunele randuieli ale lumii sau relatiile intre state si intre oameni si sa le imbunatatim. Asta-i scopul principal”, a spus deputatul Ioan Buda.

Cum n-am inteles prea bine, am cerut lamuriri si senatorului Corodan, care tot la schimburile de experienta a ajuns: „se merge sa se discute evenimentele religioase din perioada respectiva, este un preot care se ocupa de prezentarea unor materiale, se tine o legatura foarte stransa cu grupurile ecumenice din parlamentele din Europa si din alte parti, se organizeaza intalniri inter-parlamentare intre grupurile de rugaciune pentru propovaduirea, ca sa spun asa, a bunului simt, a fi mai bun etc. Desi deputatul Angela Buciu n-a mai fost pe la sedintele grupului, se arata incantata de activitatea de aici: „membrii grupului n-au niciun avantaj. Doar ca se dezbat probleme, care la aceasta ora in lume sunt tratate de aproape toate parlamentele.

Eu as dori sa cred ca intalnirile au un grad de influenta asupra aplanarii conflictelor religioase”. Cum ne-am obisnuit sa vedem in Parlament fel de fel de minuni (injurii, gesturi obscene etc), nu ne-am mirat sa aflam ca alesii au parte aici si de aspecte metafizice si isi imbogatesc cultura generala: „este un grup ecumenic.

Asa, am luat contact despre musulmani, despre evrei, despre cum isi desfasoara activitatea. Au fost tot felul de evenimente si fenomene, cum ar fi construirea pe langa biserici a unor constructii care eclipseaza institutiile de cult, pe urma problema de constientizare asupra religiei care se cam lasa pe de o parte. Deci se dezbat teme de moralitate si inclusiv probleme de patrimoniu, culte etc.

Oarecum ne linistim sufleteste. Nu se prea asculta cantece bisericesti, dar de regula se spune o rugaciune la inceputul si la finalul sedintei, un fel de binecuvantare”, a spus cu impacare Corodan. „Grupul e cam luat la misto” Chiar si cand este vorba de grupul de rugaciune, parlamentarii nu se pot abtine sa nu se planga.

Nu le prea convine ca structura nu este recunoscuta, nu functioneaza dupa un regulament parlamentar si, implicit, nu au finantare permanenta. Mai exact, oamenilor nu le prea convine sa n-aiba un buget sigur, lucru ce-i pune sa mearga dupa „capatat” de fiecare data cand isi propun o actiune. Tocmai de aceea, au luat decizia ca grupul sa se transforme, in curand, intr-o asociatie.

Buda, trezorier al grupului, a explicat cum sta treaba cu finantarile: „o parte dintre activitati au fost cu aprobarea de la buget. De exemplu, cand s-a mers la Muntele Athos, ni s-a dat microbuzul, dar plata soferului, a diurnei, a motorinei a apartinut celor care au facut deplasarea”.

Totusi, principala problema a parlamentarilor este ca sunt luati peste picior: „din ce am bagat eu de seama, grupul asta e cam luat la misto. De ce? Pentru ca presa are nevoie de ceva inedit si nefiind statutar bine fundamentat poate sa fie interpretate actiunile pe care le facem”, a spus Buda.

Parlamentarii nostri sunt marcati si acum de o stire ce a facut valuri inainte de Craciun, care prezenta in perioada postului o masa festiva a grupului de rugaciune, plina de „friptane si carnuri”: „multa lume ia la misto grupul. S-ar putea spune ca e un lucru de blasfemie. Sunt anumite simpozioane, la care atunci cand ai invitati se lasa cu o masa.

Au fost stiri la televizor, dar s-a pus accent mai mult pe mancat, pe baut. Mi s-a parut foarte urata faza aia. Eu nu am fost la acel mic dejun, dar stiti ca e o vorba: nu-i pacat ce bagi in gura, e pacat ce scoti din gura”, a spus Corodan.

Buciu are o alta varianta privind cauza mistourilor mitraliate asupra grupului: „denumirea n-o fi fost cea mai potrivita pentru acest grup, dar acolo se trateaza lucruri extraordinar de serioase. Doar nu-si imagineaza lumea ca mergem acolo si facem plocoane si ne rugam. Nici pe departe nu se spun rugaciuni si nu se asculta cantece bisericesti in timpul sedintelor”.

In loc de concluzie, tinem sa reproducem una dintre completarile deputatului Buda: „As vrea sa va spun parerea mea: legea e facuta pentru cei care nu respecta randuiala lumii. Pentru un om ce are responsabilitati si unul bun nu este nevoie de lege, pentru ca el isi asuma obstructiile sau ceea ce nu este bine de facut. Deci, asta ar fi tematica principala.

Dar in acelasi timp, legea pe care o punem, noi trebuie sa avem grija ca sa poata fi si aplicata si sa nu dea prilej de alte dezordini”. V-am convins? Uganda, ah ce vis ferice...

"Daca am fi crestini corecti si nu de fatada, cred ca fiecare avem obligatia sa ne rugam dimineata si seara. Ori, daca ati lua istoria Parlamentului din Uganda, chiar v-as fi recunoscator daca v-ati uita un pic acolo, sa vedeti ce interesant e grupul de rugaciune, incepand din 75. Da, din Uganda. Unde, intreg parlamentul a inceput sa se roage unitar pentru bunul mers al tarii.

Au un grup de rugaciune si femeia de servici de acolo de la ei a ajuns sa conduca un grup din asta al parlamentarilor. Iar unul dintre ministri (o doamna) a facut parte din aceasta grupare ca subordonat cum ar veni al femeii de servici. Si erau mai multi parlamentari care erau subordonati la femeia de servici.

Daca luam pe total aceasta actiune este o parte care se poate face cu un scop total: imbunatatirea calitatii vietii ugandezilor. Absolut, e o cheste de moralitate. Acuma noi uitam un lucru. Noi suntem creati material si spiritual. Ar trebui sa avem grija si de corp si de partea de spirit. Spiritul nu-l faci decat pe partea de rugaciune, de meditatie, nu stiu mai cum...” - Ioan Buda.