Tinerii care au avut curajul sa se inhame la construirea unei locuinte pe terenurile puse la dispozitie de Primaria Campina au ajuns la mana Distrigaz si Electrica. Cei doi mari furnizori de utilitati intarzie extinderea de retea, asa ca cei care si-au finalizat locuinta nu se pot muta in casa.

In plus, Primaria Campina nici macar nu a inclus in bugetul pe anul acesta, cosntruirea de drumuri de acces. Nici cu canalizarea nu stau mai bine, deocamdata singura solutie fiind fosa septica. Rezultatul este ca, mai bine de zece persoane au renuntat de bunavoie la teren.

Atat autoritatile locale cat si furnizorii de utilitati ridica din umeri si sustin ca acestea sunt problemele inerente care apar frecvent in timpul ridicarii unui complex de locuinte.

Cartierul Eruptiei a prins viata in urma cu aproximativ doi ani, cand Primaria Campina a impartit la cerere, tinerilor pana in 35 de ani, mai bine de 20 de parcele de teren, pe un camp situat la iesirea din localitate. Pana in prezent au fost ridicate “la rosu” cel putin sapte case, proprietarii lor fiind nevoiti sa intarzie lucrarile, in mare parte, din cauza lipsei de utilitati.

“Cu energia electrica ne-am descurcat. Am reusit sa obtinem pe organizare de santier un racord provizoriu de un an de zile, cu promisiunea din partea Electrica de prelungire a termenului. Acest sistem nu ne permite decat sa avem curent in curte, nu si in locuinta.” a declarat Marian Nistor, unul dintre proprietari, dar si consilier local.

Competentele Primariei Campina se opresc, din pacate, in fata curtii oamenilor. Autoritatile locale nu pot forta Distrigaz si Electrica sa grabeasca lucrarile de extindere a retelelor. Cel mult, pot face presiuni inutile, de altfel. “Singura obligatie a Primariei este sa asigure infrastructura. Deocamdata exista bani alocati de la buget pentru un studiu de fezabilitate.

Dar lucrarile pentru infrastructura vor incepe cel mai devreme anul viitor.” A declarat Mariana Patrasca, purtator de cuvant al Primariei Campina.

Societatea Electrica sustine ca deocamdata nu e cazul sa extinda reteaua atata vreme cat proprietarii caselor nu si-au facut instalatia electrica. “Au fost solicitari la noi de racordari. Exista acum un proiect... s-a facut o licitatie... sunt pasi obligatorii pe care trebuie sa-i urmam si noi.

Nu ne putem juca cu curentul electric.” a declarat Irina Rotaru, purtator de cuvant la S.C. Electrica. Surse din cadrul Electrica ne-au declarat ca pana ce societatea nu va fi privatizata, nu se vor mai face lucrari de mare anvergura.

Proprietarii din cartierul Eruptiei sunt deranjati cel mai mult de atitudinea Distrigaz “Din cate stiu eu a existat un proiect de extindere a retelei de gaze in zona noilor case construite. Nu situ din ce motiv aceste lucrari nu au demarat.” sustine Marian Nistor.

Incercand sa aflam opinia oficiala a reprezentatilor Distrigaz, am fost rugati politicos sa trimitem in scris solicitarea noastra, raspunsul urmand sa ne parvina in maximum o luna de zile. “Cu aceeasi atitudine suntem tratati si noi. Ni se vorbeste politicos, dar fara sa primim un raspuns concret. Eu am ales varianta cu centrala pe lemne. Nu stau la mana lor,” se plange unul dintre proprietari.

Dificultatile de care s-au lovit cei care au avut suficienti nervi sa-si ridice o casa in zona Eruptiei i-au facut pe altii sa renunte de bunavoie la parcelele primite de la primarie. “Pana acum in jur de zece persoane au renuntat la teren fie din lipsa de bani fie din cauza greutatilor aparute pe parcursul demararii constructiei. Noi nu avem ce le face.

Daca nu demareaza lucrarile in maximum un an de zile, terenul le este luat. Aceasta este legea,” a declarat Patrasca.