Aerul conditionat, inghetata si sucurile reci sunt principalele pericolepentru sanatatea sibienilor in aceste zile . In ultima vreme farmaciile din oras sunt asaltate de sibienii care isi cumpara sirop de tuse sau antiinflamatorii pentru gat. La peste 30 de grade Celsius, medicii sibieni se confrunta cu o multime de cazuri de viroze si infectii respiratorii.

Potrivit doctorilor cele mai intalnite simptome sunt durerile in gat si usturimile, tuse si ameteli. Toate acestea sunt puse in general pe seama inghetatei si a racoritoarelor. Numarul celor care ajung pe perioada verii in sectiile de neurologie cu afectiuni datorate aerului conditionat sau curentului nu este nici el de neglijat.

Medicii atrag atentia asupra fapului ca baile sau bauturile reci va pot obliga sa stati in pat cateva zile. Specialistii ne recomanda ca in case sau masini temperatura aerului conditionat sa fie de aproximativ 22 de grade celisus. Caldura favorizeaza si aparitia cazurilor de toxiinfectie alimentara si diaree.

In ultima saptamana mai mult de 50 de persoane au necesitat internarea in spital datorita starilor diareice acute. Medicii spun ca de cele mai multe ori aceste afectiuni sunt puse pe seama nerespectarii normelor minime de igiena. „In perioada 18-28 iunie, cele mai multe cazuri de boli diareice au fost inregistrate la gupra de varsta 1-4 ani. Aici au fost luate in evidenta 21 de cazuri.

Desi numarul bolnavilor a crescut in ultima perioada, situatia nu este una alarmanta. De obicei pe perioada verii avem de-a face mai des cu astfel de cazuri”, spune Simona Berariu, purtatorul de cuvant al Autoritatiii de Sanatate Publica Sibiu.

Vara bacteriilor

Primul pericol care pare in cazul bolilor diareice este deshidratarea. Potrivit specialistilor, diareele acute dureaza pana la sapte zile si pot fi cauzate de virusuri. Vara aceste stari sunt provocate mai ales de bacterii. Cele mai dese sunt: campilobacter, escherichia coli, stafilococ, salmonele.

Aceste bacterii duc la deshidratari avansate, la febra, la scaderea tensiunii arteriale si la accentuate starii de sete, scaune cu sange de tip dezinterie. Acesti agenti infectiosi se transmit prin fructe si legume nespalate. In diareile acute nu sunt recomandate medicamentele antidiareice pentru ca se impiedica eliminarea microbilor.

In timpul diareilor acute se pierde in scaun apa din intestine, apoi apa din sistemul vascular si apoi apa din celule, ajungandu-se astfel la deshidratari grave.