Procedura de inscriere a Sibiului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO va fi reluata. Sibiul nu a fost respins si are sansa de a-si imbunatati candidatura timp de doi ani, pentru ca o reevaluare va avea loc in 2009.

Procedura de includere a centrului istoric al Sibiului pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO va fi reluata, dupa ce delegatia romana prezenta la Christchurch, Noua Zeelanda, a reusit, vineri, sa impiedice respingerea sitului. Dosarul risca sa fie respins din cauza recomandarii ICOMOS, care sugera neinscrierea Sibiului.

Pe scurt, raportul sustinea ca obiectivul din Romania nu are o valoare culturala exceptionala. Un sit respins nu mai poate fi propus spre inscriere niciodata.

„Am avut partial succes, in sensul ca rezolutia propusa initial de ICOMOS, care recomanda neinscrierea Sibiului pe Lista, nu a fost adoptata", a declarat pentru MEDIAFAX Virgil Nitulescu, secretar general al Ministerului Culturii si Cultelor (MCC), aflat in Noua Zeelanda, la cea de-a 31-a reuniune a Comitetului Patrimoniului Mondial.

Salvati de canadieni, evrei si africani

Sibiul a avut noroc ca reprezentantii unor tari precum Tunisia, Maroc, Canada, Israel si Kenya, au sustinut adoptarea unei rezolutii care prevede reluarea procedurii. Autoritatile romane vor reface dosarul, iar Consiliul International al Monumentelor si Siturilor - ICOMOS va elabora un nou raport de evaluare.

Oficialii romani intentioneaza sa depuna noul dosar in ianuarie 2008, iar procedura de evaluare dureaza aproximativ un an, astfel ca in 2009 Comitetul va lua din nou in discutie inscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Sibiului.

Potrivit lui Nitulescu, „actualul raport facut de evaluatorii ICOMOS este pe fond incorect", iar cei care vor elabora viitorul raport despre Sibiu vor fi, probabil, altii si, in plus, autoritatile romane au o mai mare experienta in ceea ce priveste intocmirea dosarului.

Statutul de Capitala Culturala Europeana, un „dezavantaj"

Nitulescu crede ca peste doi ani, Sibiul nu va fi dezavantajat de faptul ca nu va mai fi Capitala Culturala Europeana. Dimpotriva. „Actualul raport ICOMOS sustine, printre altele, faptul ca statutul de Capitala Culturala Europeana al Sibiului duce la un numar prea mare de turisti fata de cit poate sustine orasul.

Numarul de turisti se va fi stabilizat in 2008, astfel ca nu se va mai pune aceasta problema", a explicat Virgil Nitulescu.

2005 - inceputul aventurii UNESCO

Romania a lansat ideea introducerii Sibiului pe Lista Patrimoniului Mondial la sfirsitul anului 2005. UNESCO a inceput procedurile de evaluare in februarie 2006, iar in august Werner Desimplaere, un expert trimis de UNESCO, a analizat la Sibiu starea de pregatire a centrului vechi pentru inscrierea pe Lista. Reprezentanti ai ICOMOS au fost de mai multe ori la Sibiu.

In ultimul an, atit oficiali romani, cit si cei ai ICOMOS au spus ca dosarul Sibiu are sanse slabe de reusita.

Sergiu Nistor, comisarul guvernamentul pentru programul „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007", a declarat, de pilda, in 2006 ca „sansele tin nu atit de aspectul stiintific si cultural al problemei, ci de faptul ca UNESCO are o strategie prin care incearca echilibrarea acestei liste, in sensul ca sint prea multe monumente europene inscrise in detrimentul celor din Africa, Asia,

Oceania etc". La rindul sau, presedintele ICOMOS, Michael Petzet, a declarat in aceasta primavara ca „Sibiul este putin dezavantajat", avind in vedere multitudinea de situri medievale europene inscrise deja in patrimoniul UNESCO.

„Acum nu se pune problema de valoare intrinseca a ceea ce aveti aici la Sibiu, ci de decizia UNESCO, care si-a propus sa echilibreze perioadele, locurile si siturile. Din acest punct de vedere Sibiul este putin dezavantajat, pentru ca sint situri medievale europene, iar din acestea sint o multime inscrise in patrimoniul UNESCO", a spus Michael Petzet in timpul unei vizite in Romania.

Obiective din Romania, protejate UNESCO

Din Romania, pe Lista UNESCO se afla sapte obiective: Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania, Manastirea Horezu, bisericile din nordul Moldovei, cetatile dacice de la Orastie, bisericile maramuresene din lemn si centrul istoric al orasului Sighisoara.