Hidroconstructia pune mana pe fondurile ISPA

de R.P.     HotNews.ro
Luni, 2 iulie 2007, 0:00


Lucrarile de reabilitare a retelei de apa pentru municipiul Craiova ar putea incepe din luna august a acestui an, proiectul urmand sa fie realizat de compania Hidroconstructia. Potrivit autoritatilor, contractul urmeaza sa fie semnat pe parcursul acestei luni, ridicandu-se la o valoare de peste 12 milioane de euro.

Lucrarea face parte din programul ISPA, iar licitatia a avut loc in luna martie. Cu toate acestea, semnarea contractului a fost amanata pana acum din cauza ca autoritatile au incercat in repetate randuri sa ajunga la un acord cu reprezentantii Hidroconstructia. Intarzierea a fost cauzata de disproportia imensa dintre fondurile puse la bataie de autoritati si oferta companiei.

Reprezentantii Hidroconstructia au venit cu o oferta de a realiza proiectul contra unei sume de aproximativ 20 de milioane de euro, dar fondurile disponibile sunt de 12,6 milioane euro.

Reabilitarea retelei de apa potabila cuprinde lucrari de amploare, fiind programata sa dureze 24 de luni. Unul dintre responsabilii companiei de apa "Oltenia", beneficiarul proiectului, a spus ca operatiunea trebuie planificata foarte bine, pentru ca va fi nevoie chiar de sistarea furnizarii de apa pe anumite portiuni ale orasului, in momentul inlocuirii retelelor.

Proiectul presupune inlocuirea a nu mai putin de 42 de kilometri de conducte din sistemul de alimentare.

In plus, in cadrul aceleiasi lucrari urmeaza a fi montate contoare la 16.000 din cele peste 18.000 de gospodarii ramase necontorizate in oras si, in plus, se intentioneaza regularizarea presiunii apei din conductele CA “Oltenia”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















102 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by