Ultimul drum al capitanului

de Bogdan Brylynski     Ziarul de Sibiu
Miercuri, 4 iulie 2007, 0:00


Capitan si antrenor secund al CSU Sibiu, Elemer Tordai a facut ieri ultimul sau drum. A plecat dintre noi lasand in urma lacrimi, regrete dar si multe amintiri frumoase. A plecat ca un domn, la fel cum a si trait, inconjurat de tunete si fulgere si stropi grei de ploaie. La inmormantare au venit fosti si actuali colegi, adversari si antrenori ai echipelor din prima divizie.

Sicriul in care se afla trupul sau a fost acoperit in steagul galben albastru fluturat de galerie la fiecare meci. Nu mai putin de 300 de oameni l-au condus pe Toci pe ultimul sau drum.

Baschetul sibian a trait ieri cea mai grea zi din istoria sa. Ziua in care a trebuit sa il petreaca spre groapa pe unicul Elemer Tordai. Anul trecut, Toci a pornit spre Cluj, unde trebuia sa se opereze de apendicita. In urma controlul medical s-a descoperit boala ce ii macina organismul. Un cancer la colon, una dintre cele mai grele forme ale acestei boli care face sute de mii de victime.

Verdictul doctorilor a fost necrutator. Sanse minime. Constitutia sa robusta, cladita pe atatia ani de antrenamente si sufletul sau de mare campion au facut sa renasca speranta in sufletele tuturor. Antrenorul secund al CSU Sibiu, avea 36 de ani si a murit, duminica seara, dupa o lunga suferinta cauzata de un cancer de colon.

A jucat pentru echipele CSU Sibiu, West Petrom Arad, Dinamo Bucuresti, Gaz Metan Medias, Universitatea Cluj Napoca si a fost component al echipei nationale. Tordai se retrasese din activitate la sfarsitul campionatului 2005/2006 din cauza bolii.

Toata lumea a fost alaturi de el. Echipa i-a pregatit un post de antrenor secund, de unde putea sa impartaseasca colegilor sai mai tineri tainele acestui sport pe care il stapanea atat de bine. A stat pe banca, alaturi de ei, i-a certat cand altii ii laudau si i-a incurajat cand altii ii apostrofau. A stiut sa le inoculeze calmul sau proverbial in nenumarate situatii. Dar, din pacate, n-au apucat sa invete tot.
Sperante desarte
Cand toata lumea incepea sa spere, boala a pus din nou ghearele pe el. A inceput sa slabeasca si s-a stins vazand cu ochii. Gandul sau era insa tot la baschet. Tot la sala si la freamatul tribunelor. Tooooci, Toooci, Tooooci, Tooooci... Cate clipe frumoase petrecute sub neoanele incinse. Cate lacrimi varsate si cate zambete a vazut in sala aceea.

Adulat ca un semizeu, Toci a ramas singurul dintre jucatori care avea un banner doar al lui. Doamne, cat il iubeau supoterii. Si cat de mult ii iubea si el. Era printre putinii care salutau galeria meci de meci. Fie victorie, fie infrangere, Toci se ridica de pe banca si privea in ochii infierbantati ai galeriei. Asa si-a castigat respectul. Prin devotament, omenie, profesionalism si caracter.

Soarta a fost insa necrutatoare. Destinul sau era deja scris. Niciuna dintre aceste calitati nu il puteau ajuta in lupta cu cancerul. Dar toate l-au ajutat sa moara demn. Sa se stinga la fel cum a trait. Printre ultimele sale dorinte, Toci ar fi vrut sa ajunga din nou, macar pentru o secunda la sala. La templul creat pentru el si pentru restul echipei de aur a Sibiului.

Meritul existentei salii Transilvania ii apartine si lui Toci. Apartine aruncarii sale de trei puncte, pivotarilor duse la perfectiune, mingilor oferite care scuturau plasa. Da, este si meritul lui. N-a apucat sa vada pentru ultima data sala. Insa sala nu l-a uitat. Relatia lor speciala nu se va incheia niciodata. Fiecare freamat al tribunelor, fiecare scartait al parchetului va aminti de Toci. Va aminti de acest om mare care a stiut sa scrie istoria baschetului sibian.
Lacrimi si durere
Poate cei care nu l-ati cunoscut pe Toci veti crede baliverne toate cele de mai sus. Veti spune ca sunt doar exagerari. Daca ati fi fost prezenti la inmormantare ati fi vazut ca faptele spun mai multe decat vorbele. Toci a fost condus pe ultimul drum de mai mult de 300 de persoane. Tinerii suporteri si-au varsat lacrimile pe steagul ce a acoperit cosciugul in care se odihnea idolul lor.

Pentru ca Toci nu putea face ultimul drum fara culorile pentru care a muncit cu atata sudoare. Sicriul acoperit in galben-albastru a adus inca o data aminte de demnitatea sa, de onoarea pe care a purtat-o in suflet la fiecare meci.

Iar tricoul sau, numarul 9 pe care oricare jucator, de acum incolo va trebui sa il poarte cu mandrie si respect, tricoul sau a fost stavilar lacrimilor fierbinti varsate de Inke, sotia sa. Cea care i-a dat intotdeauna putere si a fost alaturi de el in fiecare pas din aceasta viata grea de sportiv. Ea l-a inteles cel mai bine pe Toci. A inteles cat de important a fost sportul acesta pentru el.

Pentru ea. Pentru ea vor trebui toti supoterii sa fie tari. Sa aduca tuturor aminte, la meciurile ce vor urma, cine a fost Elemer Tordai. Iar peste 20 de ani, copiii celor care acum sunt doar niste copii, sa poata sa se uite cu mandrie la pozele lui Toci, stiind ca parintii lor l-au cunoscut. Pentru mine a fost o onoare.


Pe umerii CSU
Sicriul in care se afla trupul lui Elemer Tordai a fost dus spre groapa pe umerii a sase jucatori care au facut sau vor face istorie la CSU. Zeliko Bubanja, Alex Kovacs, Cristi Craciun, Cristi Ban si nu in ultimul rand, Ionut si Vio Mocanu, ce au venit impreuna cu familiile chiar de la Constanta, pentru a fi alaturi de Toci la ultimul sau drum. Umerii lor l-au purtat spre groapa.

Cortegiul mortuar a fost deschis de Cornel Alecu, ce a tinut in permanenta crucea si de Alin Bacov si Bogdan Spanu, doi dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Toci.


Alaturi de jucatorii sibieni, la inmormantare au participat cativa jucatori ai echipei Gaz Metan Medias, insotiti de antrenorii Horia Rotaru, Octavian Serban si Ovidiu Teleaba. De la Mures a venit Mihai Corui, iar de la Bucuresti, de la „rivala” Dinamo Octavian Fometescu si Lucian Vergu. Mita Popa de la Cluj si un Marcel Tenter cu ochii inrositi de lacrimi.

De la Timisoara a venit Dragan Petricevici. Toti cei care l-au cunoscut au tinut sa il mai vada o data. Sa le ramana intiparita in minte si in suflet imaginea imaculata a lui Toci.


„Este o pierdere foarte grea pentru mine, mai ales ca imi era si nas, am fost colegi de la minibaschet pot sa spun asa, 17 ani petrecuti numai la echipa asta plus nationala, plus cantonamente impreuna, nu stiu, nu pot sa-mi gasesc cuvintele, a fost un om deosebit, pacat, pacat", Cornel Alecu, antrenor secund CSU Sibiu.


„E foarte greu de spus, e o pierdere foarte mare si prin prisma faptului ca era un om tanar, si prin prisma faptului ca e vorba de un om deosebit cum era Toci si un jucator de valoare. A plecat prea devreme la 36 de ani si el si Toni Alexe, doi jucatori din generatia asta buna a baschetului romanesc”, Dragan Petricevic, antrenor Elba Timisoara


Elemer Tordai s-a nascut la Medias, in 6 mai 1971. La 14 ani s-a apucat de baschet sub indrumarea lui Octavian Serban iar la 18 ani a ajuns la CSU, echipa unde va cunoaste consacrarea. Este dublu campion national cu CSU, in anii 1995 si 1999. A fost capitanul echipei de baschet si a fost selectionat in echipa nationala, unde a jucat peste 100 de meciuri.

S-a retras din sport la sfarsitul sezonului 2005/2006, lovit de boala crancena. Federatia Romana de Baschet i-a acordat titlul de maestru emerit al sportului. A fost unul dintre cei mai buni jucatori pe pozitia 4 din Romania.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1862 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Dorinta este nindeplinita (Marţi, 5 mai 2015, 21:39)

    Anonim [anonim]

    Si a dorit ca echipa sa castige in continuare dar in ultimul timp....nu prea


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by