Cladirea Operei Romane si a Teatrului National din Cluj a intrat in renovare pentru o perioada de doi ani. Edificiul a fost construit in 1903 si se afla intr-o stare avansata de degradare.

Fondurile in valoare de 3 milioane de euro au fost obtinute de Ministerului Culturii si Cultelor de la Banca de Dezvoltare si Reconstructie a Consiliului Europei, in cadrul unui proiect de restaurare si vor fi folosite pentru renovarea interioara a cladirii.

Renovarea exterioara, finalizata anul trecut, a costat in jur de 1,5 milioane de euro. Imobilul devenise un adevarat pericol public dupa ce, in ultimii ani, bucati din tencuiala au inceput sa se desprinda si sa cada in strada.

Lucrarile vor avea in vedere schimbarea retelei de conducte sau consolidarea peretilor. Institutia clujeana a fost neglijata si in ceea ce priveste dotarea corespunzatoare a cabinelor actorilor, a recuzitei sau mobilierului.

Pe perioada executarii lucrarilor, piesele de teatru si opera vor putea fi jucate pe scena altor institutii de cultura clujene, cum ar fi Opera Maghiara de Stat sau Casa de Cultura a Studentilor.