Descoperirile de la santierul Nokia din Jucu reprezinta cea mai concreta dovada a existentei unei populatii crestine anterioare venirii maghiarilor in Transilvania. De asemenea, istoricii pot afirma cu exactitate acum ca cetatea lui Gelu nu a fost la Dabica.
Dovezi crestino-pagine
Descoperirile de la Jucu reprezinta veriga lipsa din istoria Transilvaniei intre existenta asezarilor intemeiate aici si sosirea maghiarilor in regiune. De altfel, la Jucu se afla si singura documentare ferma din lume a unui descendent al lui Ogmand, personaj mentionat in cronica „Gesta Hungarorum“, izvorul istoric care atesta si existenta voievodului Gelu.
Potrivit istoricilor, Ogmand ar fi avut legatura cu moartea lui Gelu, fiind una dintre iscoadele lui Tuhutum, conducatorul maghiar care l-a invins in lupta pe voievodul roman
Sapaturile de la Jucu, conduse de conf. dr. Alexandru Diaconescu, de la Catedra de Istorie si Filosofie din cadrul UBB, atesta convietuirea slavilor si vlahilor, lucru mentionat si in cronica lui Anonymus. Cimitirul medieval timpuriu descoperit linga Cluj contine morminte de rit crestin si pagin, deopotriva.
„Osemintele gasite aici sint aliniate perfect pe axa est-vest, ceea ce este un semn clar al crestinismului. Potrivit ritului, la Judecata de Apoi mortii trebuiau sa se trezeasca cu fata catre Rasarit, de aici si pozitia mormintelor.
Un alt indiciu al crestinitatii este cadavrul unui barbat care a fost asezat cu mina peste piept“, sustine Ioan Stanciu, cercetator stiintific principal in cadrul Institutului de Arheologie. Mormintele descoperite la Jucu sint aliniate precum in zilele noastre. Printre ele s-au descoperit si doua urne cu resturi calcinate, dovezi ale incinerarii, obicei ce provine din cultura slava.
Cautarea continua
Vechile manuale de istorie plasau cetatea de resedinta a lui Gelu undeva in zona localitatii Dabica din judetul Cluj. Or, actualele informatii descoperite de arheologi si istorici tind sa contrazica din ce in ce mai ferm acest lucru.
Potrivit lui Ioan Stanciu, nu mai poate fi vorba despre Dabica drept principalul post de conducere, de vreme ce „fortificatiile de acolo sint datate mult mai tirziu decit perioada in care credem noi ca a trait Gelu Romanu“. Istoricul Tudor Salajean are mai multe ipoteze despre locatia cetatii voievodului roman.
Potrivit acestuia, cetatea ar fi putut exista la Cluj-Manastur (zona Calvaria), la Gilau, la Gheorgheni (zona intre cartier si Feleac) sau chiar in Centrul Clujului. Cit despre localitatea Risca, istoricul considera ca aici ar fi fost doar un nucleu al formatiunii lui Gelu, nicidecum resedinta de baza.
In ceea ce priveste Dabica, Salajean sustine ca, potrivit cronicarului regelui Bela al III-lea al Ungariei, cetatea lui Gelu se afla pe Somes, „or Dabica se afla la 11 kilometri de cursul apei, nu ai nici macar o imagine cu Somesul de la Dabica, deci nu poate fi vorba despre resedinta lui Gelu aici“.
Voievodul Transilvaniei
Gelu, alaturi de Glad si Menumorut, conducea unul dintre primele state romane din perioada secolelor IX-X. Singurul izvor care mentioneaza existenta sa este „Gesta Hungarorum“, cronica semnata de Anonymus, cronicarul regelui Bela al III-lea al Ungariei. Istoricul Tudor Salajean sustine ca voievodul stapinea o zona de 5.000-7.000 de kilometri patrati.
Pina in acest moment, nimeni nu poate preciza cu exactitate unde era situata cetatea voievodului, existind numeroase ipoteze in acest sens. Gelu a ramas in istorie drept „conducatorul de slavi si vlahi“ (n.r., vechea denumire atribuita romanilor).
