Presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a anuntat ca pregateste privatizarea celor doua sucursale ale Electrica din Ardeal

Cele mai tentante unitati economice pe care le detine statul roman in Transilvania vor fi scoase la vanzare. Anuntul a fost facut de presedintele AVAS, Teodor Atanasiu. Impreuna cu ele, va fi privatizata si sucursala Electrica din Muntenia.

Sucursalele Electrica Transilvania Sud, Transilvania Nord si Muntenia Nord vor fi supuse unei analize ample, inainte de inceperea procedurilor de privatizare. Presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat ca analiza isi propune sa stabileasca si cat este vina unui sistem invechit si cat este vina managementului in functionarea proasta a acestor filiale de distributie a energiei electrice.

"Se pare ca lucrurile nu peste tot se datoreaza exclusiv sistemului invechit pe care functionam, ci sunt si foarte mari carente de management. Probabil, pana la sfarsitul lunii o sa am o analiza completa sa vedem unde se justifica si unde nu sa umblam la management", a spus Teodor Atanasiu.

Presedintele AVAS a precizat ca Guvernul a decis in acest an sa scoata de la privatizare cele trei filiale Electrica pe care le are in portofoliu pentru a le transforma intr-un competitor pe piata interna si pentru a putea sa-si faca o strategie de abordare a competitiei pe o piata care sa depaseasca granitele Romaniei.

Potrivit lui Teodor Atanasiu, strategia este ca cele trei sucursale Electrica sa devina atractive in cel mai scurt timp, astfel incat statul roman sa obtina cat mai multi bani de pe urma privatizarii lor.

Sucursala Transilvania Sud isi are sediul central la Brasov si distribuie, respectiv furnizeaza energie electrica pentru 1.033.700 de clienti din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. Sucursala Transilvania Nord, cu sediul central la Cluj-Napoca, are 1.089.192 de clienti din judetele Cluj, Bihor, Maramures, Satu Mare, Salaj si Bistrita-Nasaud.

Afaceri

Privatizarea celorlalte sucursale ale Electrica a adus intrarea pe piata romaneasca a unora dintre cei mai importanti jucatori europeni. Printre acestia se numara italienii de la Enel ori germanii de la E.On Gaz, care au cumparat si filiale ale societatii de stat Distrigaz.

Exista zvonuri ca in cursa pentru privatizarea celor trei sucursale ale Electrica ar urma sa intre si francezii de la Electricite de France, care, in paralel, incearca sa isi consolideze pozitia pe piata interna prin fuziunea cu Gaz de France. Statul francez este actionar majoritar la ambele companii.